Starea de normalitate

M-am intors recent dintr-o vizita in Statele Unite. Nu am stat foarte mult acolo. Am stat destul insa pentru a-mi reformula o parere sau mai bine zis destul pentru a-mi reconsidera parerile care-mi fusesera bagate in cap cu de-a surda, in timpul fostului regim, pareri care se limitau la a descrie societatea de dincolo de ocean ca fiind una a capitalismului feroce, fara tata si fara mama, una in care tot ceea ce conta era profitul, obtinut oricum si cat mai repede, o societate in care protectia omului de rand era o gogorita si in care valoarea suprema era banul. (Va par cunoscute textele astea? Credeti ca sunt aplicabile pe alte meleaguri?).
A nu se intelege ca America este tara in care s-au adunat toti cainii din lume si care au adus cu ei tot atatia covrigi expusi pe cozile lor (a se citi gogosi, pentru ca la ei sunt la mare trecere gogosile la propriu, luate de la magazinele specializate). Nici pomeneala. America e tara in care se simte pe stada si miros de succes si miros de somaj si miros de limuzina si miros de cersetor. Dar tocmai pentru asta e America ceea ce este. Adica, ce vreu sa spun este ca acolo, somerul sau cersetorul, nu e privit cu dispret si luat la misto de ceilalti, cetateaul de rand nu e privit cu dispret de functionarul public, iar politicianul nu e in “teritoriu”, atunci cand trebuie sa fie in Senat sau la Camera si alegatorul din circumscriptia sa (in cazul nostru stat sau district), il interpeleaza cu divesrse chestiuni in si pentru folosul comunitatii respective.
Asta e America. Un loc unde respectul este o notiune care se practica zilnic, nu una care se clameaza in campania electorala, asa cum stim noi bine ca se intampla pe meleaguri dambovitene si apoi se arunca la cosul de gunoi, la fel ca discursul din campania respectiva.
Si tot acolo exista notiunea lucrului facut temeinic. Fie ca esti muncitor, politician, om de afaceri sau mai stiu eu ce, ceea ce faci, faci temeinic, de cele mai multe ori pentru ca TREBUIE sa faci, ca rezultanta a autocontrolului si autocenzurii, nu ca ceva impus de catre cine stie ce sef.
De aceea America este MARE. Pentru ca gandeste maret, actioneaza maret, munceste maret, construieste maret, invata maret.
Un fapt neisemnat m-a pus pe ganduri in 3 secunde. In timpul sederii acolo, s-a starnit o furtuna grozava de zapada. Dupa vreo 30 de minute dupa ce incepuse o ninsoare foarte consistenta, strazile (care aveau cel putin doua benzi pe sens desi erau situate in partea veche a orasului unde stateam) erau intesate de utilaje de deszapezit de diverse marimi si cu diverse functionalitati, care, cam in tot atata minute, au facut nu numai sa dispara zapada, dar sa si usuce carosabilul si trotoarele pietonale. Pe moment n-am dat importanta acestui fapt, considerandu-l ca facand parte din normalitatea de zi cu zi. Aproape ca-l uitasem. Mi l-am adus insa aminte brusc, atunci cand, intors acasa, intrand pe strada mea, am tras o cazatura spectaculoasa, alunecand pe zapada care evident nu fusese inlaturata de nimeni. Cativa dintre trecatori chiar au izbucnit in ras, considerand cazatura mea ca fiind parte din normalitate.
La urma urmei, fiecare cu normalitatea lui. Noi cu a noastra, ei cu a lor.

Eunucii

Aici ar trebui sa postez un articol despre flacaii astia care-si zic fotbalisti dar de fapt sunt niste jalnice putori. Sunt insa asa de scarbit de acest sport incat consider ca nici nu merita osteneala. Spun doar atat, ca sunt niste eunuci carora multimea de bani primita (multime la care alti sportivi de la alte sporturi care au adus si aduc multa glorie tarii, pot doar sa viseze) a facut sa le cada atare dotari si sa arate ca niste jalnici neputinciosi. In fabrica, la saiba cu nemernicii astia, asa cum intr-o clipa de unica istetime, un conducator de club zicea mai daunazi!

Puschea pe limba

N-am crezut ca am s-o scriu si p’asta anume sa va invit pe dumneavoastra, cei care cititi aceste randuri sa mergeti la votare, la referendum. As fi zis puschea pe limba. Am primit cateva mesaje prin care ma indemnati sa-mi scriu punctul de vedere in legatura cu acest subiect si iata, acesta este raspunsul meu.
Da, stimati cititori. Mergeti la votare, la referendum. Virgula din fraza precedenta este esentiala pentru ca inventatorului acestui siretlic i-a iesit miscarea si a asociat smechereste doua chestiuni care n-aveau nici in clini nici in maneci una cu alta.
Se stie faptul ca parlamentul este institutia cea mai hulita a statului (mai degraba cuvantatorii, sau in unele cazuri necuvantatoarele) ce-l populeaza, mai mult cu absenteismul.
M-a intrebat cineva alaltaieri de ce sunt asa pornit impotriva “politicienilor” din parlament si raspunsul e unul cat se poate de simplu. Bunul simt. Dumneavoastra, truditorilor de bun simt, mergeti in fiecare zi la serviciu, iar in caz de absenteism nejustificat, riscati sa ramaneti fara locul de munca, asa amarat si prost platit cum este. Dumnealor, nici macar acest elementar bun simt, de a merge la serviciu zilnic, nu-l au.
Si totusi sunt platiti al dracului de bine. Din banii cui? Din banii nostri, pentru ca suntem atat de prosti in acceptiunea lor, ca ne ducem constiincios la serviciu si ne mai facem si treaba, pentru ca altfel nu ar avea bani statul indobitocit sa-i plateasca pe “alesi”.
HUOOO! La oase cu loazele, semidoctii, infractorii si chiulangii din parlament!
Asa ca strig din toti rarunchii: mergeti la vot si raspundeti cu "da" pentru micsorarea numarului de porci din parlament. Daca ati sti cat costa intretinerea unui astfel de porc, pe zi, intretinere pe care-o plateste tot romanul de la al cu tata-n gura p’an la al cu barba sura, va va lua ameteala. MAI BINE DE 230 (DOUASUTETREIZECI) DE EURO. PE ZI!!!!!!!! Multi dintre dumneavoastra nu aveti acest salariu, pe luna.
Macar pentru acest lucru mergeti la vot si votati da, desi stiu ca nu sunteti de acord sa ramana, in total, nici 300 de grohaitori din astia ci cu mult mai putin.
In schimb, pentru cealalta votare, a prezidentului, aici chiar ca puschea pe limba! Domnul sa ne aiba in paza. Dac-o mai avea rabdare!

Decimarea

In Roma antica, atunci cand soldatii romani fugeau din calea inamicului, generalul, dupa ce prindea fugarii, ii supunea unui deosebit de crud “tratament”, care insa s-a dovedit de-a lungul timpului atat de eficient, incat armata romana si-a capatat o faima si aura de invincibilitate, ce a razbatut prin negura vremilor, pana in zilele noastre.
“Tratamentul” se chema decimare. Adica taierea capului a fiecarui al zecelea las fugar.
Deci, ca sa aplici decimarea, ai nevoie de soldati lasi si de un general hotarat. De ieri, in randul soldatilor lasi au intrat si fotbalistii nationalei noastre de fotbal. Niste jalnici alergatori de-an boulea in jurul obiectului rotund care se cheama balon, obiect care le-a fost ieri seara tare strain, ba chiar putem sa-l denumim pentru ei, ca fiind obiectul rotund neidentificat sau mai pe scurt, ORN.
ORN-ul asta, al dracului daca se lipea de lasii nostri, care atunci cand il mai zareau, fie nu stiau ce sa faca cu dumnealui, fie cand il detectau, era in plasa portii noastre, care la sfarsitul meciului de aseara cu sarbii, arata ca un svaiter de cate gauri avea si mirosea a stricat, ca o branza de origini becaliene.
Asadar, cel putin 11 lasi avem.
Sa vedem ce generali avem. Daca va ganditi la generali ca ar proveni din federatie sau de la liga, va inselati inca o data. Acesti smenari, care inainte de 89 fie erau niste ilustri neica nimeni, fie lustruiau cu pasiune pantofii nomenclaturii cu limbile lor rugoase, s-au trezit “dupa” ca pot face ce doresc si cand doresc, in noul spirit (derivat din vechiul evident), care se traduce prin urmatoarea formulare: “ba, tu stii cine sunt io? Io m-am “descurcat” ba inainte si acum, totul se invarte in fotbal dupa cum se asaza dansa mea dimineata la trezire, fie pe stanga, fie pe dreapta”.
Prin urmare, generalii nostri care ar trebui sa stea stramb si sa judece drept in ce priveste prezentul si viitorul fotbalului nostru, ar trebui sa fie primii cu care sa se inceapa decimarea.
Decimarea zilelor noastre trebuie sa fie mazilirea, nu taierea capetelor vinovatilor. Pentru umilinta fara seaman care au scuipat-o peste noi, toti smenarii, hotii si descurcaretii din fotbalul nostru, toti mircisandeii, miticii, rolexociobaneii, javrocateii spartani, padureii paduchiosi, jeneii si alti morti din astia, SA PLECE.
SA NE LASE DRACULUI IN PACE.
Ne trebuie insa un general care sa ordone decapitarea. Razvan e prea tanar si stelutele de pe umerii lui sunt prea micute sa poata ordona o astfel de pedeapsa. Dar taica-su?

Frau Herta

M-a incantat castigarea celui mai important premiu din lume pentru literatura de catre o scriitore cu origini romanesti. M-a incantat pentru ca odata ce a trecut de furcile caudine ale selectiei deosebit de severe, castigarea lui este meritata. M-a incantat dar m-a si intristat in acelasi timp pentru ca parcurgand cartile ei, iti aduci aminte de realitatile crude si umilintele traite si-ti dai seama de faptul ca acest premiu isi are originea in durerea fara margini care ti-o da sentimentul ca pentru conducatorii tarii in care te-ai nascut, tu esti un fel de cantitate neglijabila si oricand poti trece la capitolul “colaterali dispensabili” sau, cu alte cuvinte, azi poti fi, maine nu.
Frau Herta a fost si este un om puternic si firav in acelasi timp. Puternic sufleteste si firav trupeste. Are puterea sa se ridice impotriva sistemului. Sa se ia de gat cu raul care o inconjura. Sa faca ceva, atunci cand noi ceilalti, in lasitatea noastra, taceam. Nu ia arma in mana pentru ca e prea grea, ci ia pixul si acesta se dovedeste mult mai periculos pentru regim decat arma. Sistemul o innabusa si numai atunci cand e pusa la indoiala insasi existenta spiritului, decide sa plece la originile sale sufletesti, inapoi, in Germania stramosilor sai.
Frau Herta Muller a facut mai mult in lupta contra raului endemic decat multi dintre noi, luati la un loc. A facut si face. Este acelasi spirit viu si critic pentru ca-si da seama ca schimbarea s-a facut numai de forma, nu si de fond. Isi da seama de jocul murdar la care am fost supusi si inca mai suntem si se revolta inca o data in paginile cartilor sale, facandu-ne sa ne aducem aminte de cat de mare a fost speranta si de cat de mica este rezultanta.
Personal, cu cat mi-aduc mai mult aminte de acele vremuri, cu atat mi-e si mai scarba. Scarba de soarta care s-a abatut asupra tarii acesteia odata cu furtuna nimicitoare al comunismului. Scarba de oamenii care au adus, intretinut si perfectionat un sistem in care calusul progresiv pus in gura oamenilor si omorarea rand pe rand a libertatilor individului si a colectivitatilor, au fost politici de stat, indelung gandite si slefuite de minti realmente ratacite si transpuse in practica de altele, indobitocite in servilism.
Mare blestem asupra natiunii. M-a intrebat prin 95 daca nu ma insel, un amic din strainatate, de ce ne-a trebuit atata timp sa scapam de comunisti. I-am raspuns ca dupa ce stai mult in pestera si iesi brusc afara, lumina puternica iti ia vederea. Daca ar fi fost numai atat, ar fi fost bine, zic acum, dupa 20 de ani. Au iesit insa din pestera comunismului si cei ce “transpuneau in practica” infamele “directive de partid”. Acesti varcolaci s-au dovedit inca o data extrem de versatili si si-au schimbat rapid blana, ajungand acum importanti “oameni de afaceri” sau politicieni ori functionari de rang inalt ai tarii. Aceste naparci sunt printre noi, trecem pe langa ei in fiecare zi, ii vedem peste tot, in ziare, la TV, cu unii ne salutam nestiind de trecutul negru ce-i apasa din Hadesul “de dinainte”. Unii sunt rude cu noi, prieteni, oameni pe care-i cunoastem de o viata si pentru care am baga mana-n foc ca nu au fost parte a “sistemului”. Va vine sa credeti ca rudele voastre apropiate v-au turnat la “baietii cu ochi albastri” atata amar de vreme?
Herta a trait astfel de cumplite vremuri. Noi la fel. Ea insa a fost mai puternica si si-a pastrat puterea sa reziste. Fie si numai pentru puterea sufleteasca de care a dat dovada, frau Herta merita recunostinta si aprecierea noastra. Cat despre recunoasterea valorii pixului ei, premiul obtinut vorbeste de la sine.

Sporul de dobitocie

Multa valva s-a facut in aceste zile pentru acordarea de sporuri salariale bugetarilor. E si normal sa iasa un astfel de scandal, cand ani la rand, bugetarii au primit sporuri salariale acordate din burtile celor ce doreau sa acceada la putere si dintr-o data, aceiasi dobitoci care le-au acordat, se trezesc ca nu mai pot fi asa de marinimosi, pentru ca economia se duce de rapa pe zi ce trece.
Intrebarea fireasca este cand au fost mai dobitoci? Cand le-au acordat, cu gandul la voturile bugetarilor, pentru a pune mana pe ciolan, sau acum, cand au ajuns la fundul sacului (nu cu promisiunile, pentru ca aici sacul politicienilor n-are fund).
Raspunsul este: in ambele cazuri. Cand le-au acordat, economia “duduia”. Sa ne aducem aminte peroratiile lui Bombonel. In acceptiunea acestui personaj jalnic, economia Romaniei mai avea putin si se inscria pe orbita circumterestra de atata crestere.
De fapt “duduiala” nu avea nici un fundament economic solid de genul productivitatii muncii marite, ci unul de conjunctura, bazat aproape exclusiv pe consumul fara limite). Dar spune-i asta unui politician in calduri (a se citi in campanie electorala – adica in permanenta, avand in vedere certurile si injuriile cu care se gratuleaza mereu). Fie nu va intelege, pentru ca marea majoritate habar n-au de fundamentele economiei, fie va raspunde smechereste, adica isi va camufla raspunsul in precepte sforaitoare, pentru ca la asa ceva sunt cu adevarat experti.
Dupa ani buni de papat sporuri sporite, bugetarii (marea majoritate functionari dintre care unii chiar muncesc pe branci, dar care sunt condusi de semidocti numiti politic, ce stiu cel mai bine sa-si “traga” supersalarii) s-au trezit in postura de a li se micsora lefurile, pentru ca dobitocii care le-au acordat atata vreme, au realizat ca sacul economiei, petecit de mai mare mila peste tot este tare gol.
Acum, bugetarii se simt tradati de cei care le-au acordat sporurile, care ii lasa de izbeliste la greu, semn al increderii pe care ei (ca dealtfel intreaga populatie), pot sa o aiba in clasa politica. Ceea ce uita insa bugetarii este un adevar de necontestat si anume ca PIB-ul nostru, asa amarat cum este, se formeaza mai bine de trei sferturi din contributia sectorului privat, care pana la urma suporta (si a suportat si in trecut) acordarea de avantaje salariale. Stiti cu ce este sprijinit sectorul privat de catre politicienii care acorda cu darnicie sporuri (ca doar nu le dau din buzunarele proprii)? Cu flit.

Gena devianta a autodistrugerii

Se implinesc 70 de ani de la inceputul celei mai mari nenorociri care s-a abatut vreodata asupra omenirii. Al doilea razboi mondial. Am citit prin diverse parti ca se aniverseaza chiar aceasta cifra. E grea exprimarea cand citesti asa ceva. Ce sa “aniversezi”? Moartea a mai bine de 55 de milioane de suflete? Distrugerea unui continent? Stergerea de pe harta Europei a atator tari? Distrugerea si devastarea atator orase, monumente, opere de arta si valori ale umanitatii? Batjocorirea a atator concepte scumpe omenirii cum ar fi dreptul la viata, libertatea, egalitatea, dreptatea? Halal “aniversare”.
Ce destin crud are inscris umanitatea in codul sau genetic. Acela de a avea inscrisa gena devianta a autodistrugerii, ca rezultanta a conceptului de “superiorioritate” a unora fata de altii. Si asta nu de ieri de azi. Asa a fost dintotdeauna. De la homo erectus si pana azi. Din clipa in care o jumatate maimuta a ridicat piatra si a lovit alta jumatate maimuta. Mare nenorocire pe capul umanitatii. Si mare blestem totodata.
Ironia sortii este ca ne consideram fiinte inteligente. Sa ucizi este in acceptiunea noastra indobitocita, o arta. Unii au considerat-o chiar o datorie sau un fel de onoare. Un dar cu care ei, cei mai puri dintre cei puri, exponentii superioritatii unora fata de altii, au fost inzestrati si daruiti de catre insasi legile firii.
Ce crud destin au unele natiuni. Sa produca unele din cele mai inteligente fiinte de pe pamant, in toate domeniile, dar si cei mai mari criminali la nivel de stat, sursa a relelor si nenorocirilor care au dus la atata varsare de sange, pierderi de vieti omenesti si distrugeri materiale. Nici acum, dupa ce am parcurs atatea scrieri de gen, nu-mi pot explica de ce neamuri importante ale Europei care au dat umanitatii atatea capete luminate, au putut zamisli si cei mai mari criminali la nivel statal, aducatori de mari nenorociri Europei si umanitatii in general.
Intr-un moment de extrema inspiratie, Einstein, un produs al unuia din neamurile ce au dat Europei multa inteligenta dar si multa nenorocire, a spus ca doua lucruri sunt infinite, dar de unul nu este chiar asa sigur. De cel de al doilea insa era convins ca este infinit. Asa este. Prostia umanitatii atunci cand este vorba de propriul ei destin nu are limite.

Mandrie fara prejudecata

Rare sunt din pacate faptele politicului dambovitean care sunt demne de lauda. Har Domnului, exista insa si d-astea. Este vorba de pozitia ministerului de externe care a reactionat dur la vestea ca lemn-papugii lalelelor ne dau si ei o lectie. Au uitat de curvarasia si poponaria de pe la ei, ca sa nu mai pomenim de bagatul in vene sau trasul pe nas care sunt, aud de la cei care au fost pe-acolo, mult indragite sporturi nationale.
Sa fiu sincer, m-am cam saturat de pozitia tunului luat, pe care statul roman a tot adoptat-o in ultimii 20 de ani. Pentru cei dintre dumneavoastra care nu stiu sau nu au trait o astfel de “experienta”, pozitia tunului era (sper) o pedeapsa idioata din armata, cand gradatii isi puneau pifanii sa ia pozitia tunului, adica sa-si aplece inainte din pozitia drepti trunchiul, pana la 45 de grade, pentru ca apoi sa le traga suturi in dosuri.
Am luat destule suturi din astea de la diversi straini, de care depindea fie intrarea noastra in NATO fie in UE. Zic raspicat ca ajunge! Le-am permis destul! E timpul sa le intoarcem “favorurile” astura care ne dau tot felul de “sfaturi” desi (am recunoscut acest fapt de multe ori in articolele de aici) au de foarte multe ori dreptate si ar trebui noi aici sa-i punem pe ai nostri dobitoci de “politicieni” sa ia pozitia tunului, cu nadragii in vine si sa le tragem mii de suturi in fundurile alea grase, in Piata Revolutiei. Ba chiar ar trebui sa ne rupem multe bombeuri pe atare parti anatomice ale acestor idioti.
Desi multi nu gandesc asa si sustin ca, dupa uzantele diplomatice trebuia sa nu procedam asa, eu zic bravo ministerului de externe, institutie care a mai primit de la subsemnatul diverse pardafuri dar si mari bile albe, cand a ales verticalitatea in relatiile cu asa zisii "sfatuitori de buna credinta" de pe te miri ce meleaguri. Bravo!
Trebuie sa stergem prejudecatile din relatiile cu vestul ingamfat si estul incrancenat. Nu suntem noi buricul targului dar nici ultimele gaini. Trebuie doar sa ne aducem aminite de mandria sanatoasa a strabunilor nostri.

Scarnaviile politicianiste

Nu poti sa traiesti o zi fara sa auzi de nimicniciile celor care se autointituleaza politicienii Romaniei, fie ca sunt din stanga, din dreapta sau din dos. Mi-am propus cu tot dinadinsul sa nu mai scriu atat de des despre acesti mizerabili care ne fac viata grea, dar ma determina sa o fac.
Nici nu stiu ce sa infierez mai intai. Prefacatoria, minciuna, demagogia, prostia sau fatarnicia acestor lipitori de pe trupul natiunii. Sau poate viclenia, hotia, dobitocia, coruptia sau trufia acestor nemernici. Nu stii de unde sa incepi, pentru ca toate aceste atribute sunt adanc impamantenite in cugetele, comportamentele si atitudinile acestor scarnavii.
Daca ar vrea sa auda cu urechile lor ce crede natiunea despre ei, ar putea sa se deghizeze si sa se plimbe putin prin piete si magazine, prin mijloacele de transport in comun si prin parcuri. Ar auzi atunci la sudalmi, blesteme si injurii cat pentru trei vieti, pentru fiecare asa zis “politician”.
Dar credeti dumneavoastra ca le pasa de asa ceva? Nu stimati concetateni. Nu le pasa nici macar cat negreu sub unghie, iar aceia dintre dumneavoastra care mai cred ca da, le pasa, se insala amarnic din pacate.
Singurul lucru de care le pasa este BANUL. Este unica lor religie la care se inchina si pe care o venereaza cu sfintenie. Banul facut rapid, fara munca, fara lege, nu conteaza cum.
Nu poti sa te ascunzi nici macar de vederea acestor nemernici. Sunt peste tot. La teve, in ziare, in reviste, la radio. Pe unde te duci si orice ai face, ei te privesc dincolo de sticla televizorului sau de cerneala tiparului. Ca niste virusi de care nu ai scapare. Niste virusi ai unei boli care nu are leac. O boala mortala, care-ti toaca marunt nervii si sanatatea.
Te privesc si isi bat joc de tine. Te sfideaza in fata si-ti baga mana in buzunar ca niste hoti ordinari sa-ti ia banii prin te miri ce taxe si impozite. Ai pus un ban deoparte? Ei bine, n-o sa-l mai ai. Pentru ca mai inventeaza alte biruri. Tu cetatean de rand n-ai voie sa ai bani. Singurii care au acest drept sunt ei, scarnaviile politice. Tu cetatene, tu trebuie doar sa muncesti sa-ti intretii familia. N-ai voie sa simti ca traiesti. Acest drept il au doar scarnaviile politicii romanesti.
Oameni de nimic ai politicii, mergeti prin piete sa vedeti ce crede populatia despre voi. Dar mergeti deghizati, pentru ca altfel riscati lapidarea.

Calugareni

Se lasa seara. Se aude din cand in cand oracaitul broastelor si corul strident al milioanelor de tantari, gata sa-ti bea sangele intr-o clipita. Dinspre mlastina nesfarsita se ridica valatuci de abur greu mirositori. Miroase a starv si a moarte. A starv de dusman. A moarte de cotropitor dar si a os putrezit de soldat valah.
Pamantul insusi te invita sa-ti pui urechea pe el si sa-i asculti tanguielile. Apa din mlastini te cheama spre ea, ca o vrajitoare urata ce-si ascunde chipul hidos sub unduirile unei cadine frumoase. Te cheama spre ea pentru a-ti da sa bei licoarea otravita a mortii.
Oricarui om cu mintea intreaga, cand calca prin aceste locuri ii ingheata putin cate putin sangele in vene, desi e mijlocul verii. Tu calatorule, simti ca ti se ridica incet-incet parul de pe ceafa de spaima si-ti simti sudoarea rece siroind pe la tample.
Cand noaptea se lasa si numai lumina stelelor mai invaluie aceste locuri, valatucii de abur prind forme si glas. Sunt strigate de lupta, fiare ce se strivesc unele de altele, gemete de durere, nechezaturi de cai, suieraturi de sageti, bubuituri de tunuri, strigate si plansete. Un cor de sunete ce ti se perinda aievea prin cap, prinde viata prin fascinatia acestor locuri si te face sa paralizezi pret de o clipita.
Din toata aceasta nebunie, se ridica insa o uriasa umbra, care vine sa te inconjoare cu spiritul sau protector, ferindu-te de relele timpurilor.
Cand mi-am revenit din fascinatia vederii acestor locuri, mi-am aminitit de ceea ce-mi spunea o cunostinta. E vorba de un turc, student la Bucuresti, care m-a intrebat cum ma speria mama cand eram mic, ca sa nu fac prostii. I-am raspuns cu “pazea ca vine babau”. Turcul a inghitit in sec si mi-a spus ca pe el il speriau cu fraza “pazea ca vine Mihai”.
Dupa mai bine de 400 de ani, naluca de la Calugareni mai bantuie constiinte si ne mai pazeste inca de rele. Sa-I cinstim cum se cuvine amintirea!

Religie sau credinta?

Marturisesc ca-mi este greu sa scriu acest articol, cu un astfel de subiect. Din pacate insa, trebuie scris. Motivatia, pe cat de simpla, pe atat de coplesitoare si anume ca cei care au fost desemnati sa calauzeasca pasii credinciosilor, sunt din ce in ce mai departe de aceasta menire, ca o noua si cumplita incercare la care sunt supusi cei din urma, de catre cine si in ce scop, fiindu-mi cel putin pana acum, tare neclar.
Cata deosebire intre viata simpla si fara de prihana a Mantuitorului si indestularea si trufia preotilor si a mai marilor bisericii! De parca ar fi uitat ca la un semn invataturile Celui caruia I-au jurat credinta.! Biserica, institutie de baza a societatii romanesti, din cele mai negre vremuri ale istoriei si pana azi, se transforma pe zi ce trece intr-un fel de srl national, rezultanta a faptului ca intre sutana si suta s-a creat un fel de simbioza a raului.
Si, poate ca un rezultat direct al acestui fapt, slujitorii bisericii devin tot mai indepartati la trup si suflet, de valorile credintei. Cand te uiti la rotofeii de pe langa altare, nu poti sa nu-ti aduci aminte de imaginea Mantuitorului pe cruce, slab de-I numarai coastele si plin de rani. Rotofeii in schimb, pleznesc straiele preotesti pe ei, isi muta cu greu osanza dintr-un loc in altul in masini luxoase, in comparatie cu Isus care a intrat in Ierusalim pe un magarus si salasluiesc in vile fastuoase, in comparatie cu bordeiul in care Creatorul ni l-a trimis pe Isus.
Cata diferenta! Oare ei nu-si dau seama de aceste lucruri sau trufia si lacomia sunt atat de mari incat le-au intunecat de tot mintile?
Dar, ceea ce provoaca cea mai mare tristete sunt faptele oamenilor bisericii. Peste tot auzi de desfrau si pofte lumesti, hotii, homosexualitate, huliri si afurisenii din cele mai grele, de parca oamenii bisericii isi doresc cu multa ardoare sa devina subiecte de tabloide.
S-a tot sustinut in multe lucrari filosofice, ca una din cele mai mari rele ale umanitatii a fost si este biserica, si oricat am incercat sa resping atare idee, trebuie sa ii recunosc veridicitatea. Probabil ca habotnicia oamenilor bisericii lui Hristos, fie ei papistasi, reformati sau ortodocsi, a facut mai multe victime decat toate molimele ce s-au abatut asupra umanitatii.
Atunci, noua, oamenilor simpli, nu ne ramane decat sa ne refugiem in eul propriu, unde exista lumina pura a credintei fiecaruia, sa ne aducem aminte de zicala romaneasca, sa faci ce zice popa si nu ce face el, si sa incepem din pacate sa facem din ce in ce mai mult diferentierea intre credinta si religie.

Piesa pentru Marean si orchestra

Intr-un sediu de partid, in preajma alegerilor oarecare, n-are importanta care, se desfasoara conversatia urmatoare, intre Marean, seful de filiala, organizatie, reprezentata sau ce-o mai fi si ciracii (a se citi membrii) din structura “operativa”.
Marean (tip deosebit de inteligent, cu IQ ce sare din scala metrologica alocata semidoctilor):
- Ati venit ba firat' ai dreacului de dobitoci?
Jean (tip bronzat intens de la mama natura, cu ochi bulbucati si o burta cat toate zilele):
- Venit sa traiti nea Mareane trai-t-ar neamu’ matale
Pitesteanu (alt cirac din neam cu primul, gen standard de penitenciar, botezat asa pentru ca parintii lui au avut noroc la furat in Pitesti):
- Venit bos sa traiti.
Marean (impacientat):
- Ati vorbit ma cu basinosii aia ca va ia mama dreacu pe toti care este daca nu iasa la votare?
Jean (spasit nevoie mare):
- Iasa nea Marane da’ sa stii ca mai avem probleme cu bulangiii aia ca vrea bani mai multi.
Marean (verde de furie):
- Ba voi sinteti prosti? Dupa ce m-am strofocat sa va fac rost de ulei si faina la pachetu ala cu mici de l-am dat care este si voi imi spuneti ca nu iese toti? Va ia mama dreacu si pe voi si pe ei sa mor io.
Pitesteanu (cu jumatate de gura):
- Nea Marane ei zic ca vrea doua bulioane nu unu ca anu’ trecut.
Marean (in pragul apoplexiei):
- Ba ii dau doua bulioane lu' mamicuta ta! Ce dreacu ati vorbit ma voi cu cacanarii aia? Va dau afara din service pe amandoi de nu va vedeti. Ati uitat ca io v-am bagat si neamurile in service ma? Pot sa dau cu voi de nu va vedeti ma cacaciosilor!
Jenel (aplecat cat ii permite burdihanul):
- Nu bre nea Marane nu te supara mancat-as peleu matale da’ zic ca acu’ s-a scumpit votu ca e criza sa moara mama.
Marean (cu spume):
- Criza e la mamicuta ta, ba, sa n-aud de criza ca fac limbrici m-auzi?
Pitesteanu (preocupat):
- Bre si mai e si spurcatii aia de la presa, daca afla, face iures si caterinca mare prin ziare si la teve. Iese nasolie!
Marean (facand fete-fete):
- Sa ma pupe-n biiip .. r de gaozari; are dreptate ghelbosu ala fara suvita cand ii face gaozari; daca vedeti unu’ ii rupeti picioarele sa se-nvete minte sa stie ca unu e Marean barosanu' ; mai bine sa sa duca dreacu sa puie mana pe carte s-anvete, ca ete io unde-am ajuns daca-m invatat ba boilor care este!

Carnet de Pitesti

Am fost martorul unei discutii pe strada zilele trecute, intre un batranel si un cacacios din asta de bani gata, care conducea si el un gipan anticriza. Batranelul isi taraia cu greu batranetele pe o trecere de pietoni, pe culoarea verde a semaforului. Probabil ca asteptarea i s-a parut nepermis de lunga cacaciosului, si in secunda urmatoare a stingerii luminii rosii a semaforului lui, a si demarat, si magaoaia de 2 tone, mai-mai sa-l faca terci pe tataie.
Asta saracu’, dupa ce se dezmeticeste de ce era sa i se intample, anume ca putea sa ajunga mai repede la cele sfinte, ii striga cacaciosului: “bai pitifelnicule unde dracu ti-ai luat carnetu’, la Pitesti?”
Lasand la o parte lipsa de respect elementar a boului cu cas la gura, m-a amuzat si replica lu’ tataie, semn ca luatu’ carnetelor la apelul de seara, la Pitesti, a devenit deja subiect de misto.
E o chestie de-a rasu-plansu. Pe de o parte este fenomenul aproape generalizat al coruptiei la nivelul politistilor, despre care am mai vorbit aici, si care are multe cauze, unele subiective alte aproape obiective (ca de exemplu salarizarea de mizerie si dotarea absolut aiuritoare). Pe de alta parte este avaritia fara margini si pusul pe capatuiala a diversilor indivizi aflati in structurile de la toate nivelurile politiei nationale, care nu fac altceva decat sa profite de pe urma multimii prostilor ce nu sunt in stare sa ia un amarat de examen auto, un alt semn ca indicatorul inteligentei populatiei e pe o panta abrupt descendenta.
Aceasta multime, formata din diverse tipuri de cercopiteci, de la fierari-betonisti la primari de sectoare, ar fi facut orice sa-si ia amaratul de abecedar, dar fara sa mai puna mana pe carte. Atunci, ce si-au zis politaii burtosi? Ba, daca astia-s atat de prosti sa nu ia un amarat de examen auto, inseamna ca sunt si mai prosti sa ne dea bani pentru asta. Si i-au jumulit de ceva gologani, pana a rasuflat unu mai putin prost si chestia, bine pusa la punct, a plesnit pana la DNA.
Nenorocirea si mai mare este alta si anume faptul ca pe strazile noastre circula specimene de soferi extraordinar de prosti, care si-au luat carnetele la Pitesti sau aiurea si care sunt un adevarat pericol public. Pentru astia, propun ca pe lamaia de incepator sa fie trecut si orasul unde si-a luat omu’ carnetul ca sa stim cu cine avem de-a face.

Tusea si junghiul

S-au incheiat alegerile si asa cum era de anticipat, adevaratele partide castigatoroare sunt cele de extrema, fie de stanga, fie de dreapta. Aproape ca nu exista tara membra UE care sa nu-si fi trimis “falitii” in parlament. Bineinteles ca in buna noastra traditie, tocmai noi nu puteam sa facem nota discordanta, asa ca vom trimite si noi falitii nostri la Bruxelles, ca doar n-om fi noi mai prosti ca altii si sa n-avem reprezentati si la acest capitol.
Sa ne aducem aminte cine sunt cei doi faliti pe care ii trimitem acolo. Un pupincurist notoriu de partid comunist, naparlit dupa evenimentele din 89 in nationalist de dreapta si un smecher semidoct, harsait in smenuri cu coruptii statului, raspopit in justitiarul natiunii.
Combinatia perfecta. Tusea si junghiul.
Ma miram chiar cand cei doi se improscau reciproc cu diverse injurii, cum dracu se face ca astia doi nu gasesc un numitor comun in cloaca din politica romaneasca. Dar m-am inselat, asa cum ma insel intotdeauna cand ma gandesc ca ar exista vreun “politician” autohton care sa aiba continuitate in fapte, actiuni sau linie politica. Din pacate, nu avem un astfel de specimen.
Acestia doi si-au gasit multe in comun. De la demagogia ieftina de partid, la interese meschine, de moment. Chestiile sforaitoare de gen promitem marea si sarea, justitiarii natiunii, etc, etc, iesite din gurile spurcate ale acestor grotaci de partid, nu fac decat sa ne discrediteze si mai mult pe unde s-or duce.
Dar, pentru ca la urma urmei sunt votati de populatie (nu comentez de catre cine sau cum), nu ne ramane de facut decat sa le urmarim prestatia si sa le infieram demarajele politice si lingvistice care mai mult ca sigur ca se vor manifesta zgomotos in viitorul apropiat.
Probabil ca urmatorul pas este infiintarea grupului “falitii Europei” in parlamentul European. Vade retro!

Forta centrifuga

Cand scriu acest articol este ora 6 dupa amiaza si nu stiu inca rezultatele europarlamentarelor. Stiu insa ca prezenta la vot se anunta foarte scazuta semn al dezinteresului cetatenilor, nu atat in institutiile europene cat in partidele noastre, care se bat cu cerbicie pe cele 33 de locuri. Sa fie dezinteres, sa fie neincredere in partide, sa fie o reactie de flit a alegatorilor catre partide, ca rezultanta directa a politicilor ultraduplicitare si a situatiei economice? Nu pot raspunde la aceasta intrebare si la urma urmei nu cred ca are mare importanta.
Cred insa altceva. Ca fortei centripete aparute la nivelul deceniului 5, de creare a unei noi Europe (e adevarat ca la inceput a avut interese punctuale, respectiv controlul resurselor Germaniei) care s-a manifestat din ce in ce mai puternic in deceniile 8 si 9, incepe sa i se opuna o noua forta, ca intr-o ciudata fizica politica, respectiv forta centrifuga de faramitare europeana.
Am fost martorii nasterii acestei forte, atunci cand doua dintre tarile fondatoare ale constructiei europene, Franta si Olanda, au respins tratatul privind Constitutia Europeana, o palma extrem de usturatoare pe obrazul promotorilor ideii de Europa unita (de aceiasi origine ca si alegatorii care au votat contra).
Problema este ca tot mai multe voci din tot mai multe tari, incep sa se alature fortei centrifuge europene, din Anglia, pana in Cehia. Unii vor reformarea constructiei Europei, altii vor retragerea din Uniune, altii vor pur si simplu sa se bage in seama, pentru ca politica prezentului nu mai inseamna numai lupta in parlamentul tarii membre UE ci si in cea a Parlamentului European. Se doreste transferul circului parlamentului national in curtea celui european.
Multi cred ca astea sunt gaselnite de moment. Sper sa aiba dreptate. Dar cred ca problema este mai grava decat se crede si conceptul reconcilierii europene, cu adevarat maret, din pacate este departe de a se fi implinit. Incep sa scoata capul din ce in ce mai mult extremistii, radicalii, discursurile taioase si conflictele mentale ce se credeu a fi fost demult uitate, incep sa fie clamate in gura mare, prin diverse parti ale celor trei institutii ale Uniunii.
Acest fapt demonstreaza ca Europa nu si-a inchis complet ranile acumulate in aproape doua mii de ani de razboaie neintrerupte si ca numai naivii cred ca problemele ei sunt rezolvate.
Ce este de facut sau mai curand ce putem face noi? Putem sa fim cu ochii in patru, la Bruxelles si la Bucuresti. Putem sa ne promovam interesele cu abilitate si dibacie. Putem sa ne facem prieteni pe dusmanii dusmanilor nostri. Totul e sa stim sa-i definim pe dusmani si sa avem intelepciunea de a ne pastra consecventa in relatia cu prietenii.
Si mai putem face ceva. Sa lasam oamenii trecutului in trecut si sa ne construim mainele cu oamenii prezentului, pentru cei ai viitorului.

De la datul in gat la datul in cap

Astazi a fost dat publicitatii un sondaj de opinie al Transparency International prin care, dumneavoastra, cetatenii, ati nominalizat ca fiind pe primul loc in topul celor mai corupte institutii ale tarii, parlamentul.
Ce surpriza pentru mine! (sic). Mi s-a luat vopseaua de pe taste de cand scriu despre acest subiect si despre fauna care a populat in ultimii 19 ani si care populeaza in prezent, atare institutie. Am scris de ma dor buricele destelor despre acest fapt, pe cat de necontestat, pe atat de greu de probat de catre cei in drept (daca printre ei s-o mai gasi un fel de comisar Cattani, care sa taie tentaculele caracatitei).
Sondajul de opinie nu face decat sa dea glas gandirii dumneavoastra si indica faptul ca Romanica e singura natie membra UE, a carei populatie considera principala institutie a oricarei tari democratice, ca fiind cea mai corupta. Nici macar castravetii din dreapta Dunarii nu au considerat asa ceva dar ma rog, ei au ceafa cam groasa se zice si prin urmare cerebelul se alimenteaza sanguin mai greu.
Am tot scris aici despre preocuparile de zi cu zi (vorbesc de preocuparile principale, nu cele de serviciu) ale ocupantilor fotoliilor de parlamentari. Am avut la exemple ale “activitatii” acestor insi cu sorici, de mi-a fost mie jena sa le mai infierez aici.
Intrebarea care mi-am pus-o si care probabil v-ati pus-o si dumneavoastra este oare e ceva in bibilicile astora? Oamenii astia sunt scursurile unui sistem clientelar, pe care prostii (printre care recunosc ca m-am numarat si eu) il considerau apus. Acesti oameni, 99% dintre ei, au facut parte din esaloanele 2 si 3 ale fostului regim comunist. Ei sunt cei care pe drept cuvant pot fi numiti profitorii evenimentului din decembrie 89. Dealtfel, se zice ca ei au generat acel eveniment, pentru a scapa de esalonul 1, chestie care le-a iesit tare bine.
Cu ce-si umpleau grotacii astia timpul in perioada respectiva? Nu e greu de raspuns. Cu datul in gat. Daca am avea acces la cartotecile grele de la fostul doi si un sfert (nu la prostiile de la CNSAS, unde gasim tot felul de prostizme nu chestiile importante), ne-am lua cu mainile de cap, pentru ca am afla ca Secu era mult mai bine informata decat am crezut si a avut mai multi ciripitori din esaloanele 2 si 3 decat am crezut, care-si dadeau in gat pana si membrii familiei, nu mai vorbesc de prieteni sau cunostinte. Credeti ca acesti indivizi si-au schimbat naravul de a da in gat? Sa-si raspunda fiecare!
Asadar, principalele activitati inainte de 89 au fost pupincurizmul si datul in gat. Acum, se pune intrebarea ce fac dupa 89, in 2009 de exemplu. Pai, uitativa in jur. De la trafic de influenta, la datul in cap. Oricine intuieste la ce dau in cap. Daca nu intuieste, sa intrebe un fost ministru. Asta se jura ca nu fura, dar l-au prins cu ea in mana. Prietenii stiu de ce. Asa ca viitorul suna bine.

Hac, da' acu' ce le mai promitem la astia ba?

Vin alegerile pentru europene. Va dati seama in spiritul a ceea ce ati citit pana acum aici, ca ma amuza teribil acest fapt. Nu alegerile sunt motivul amuzamentului meu ci fierberea intensa ajunsa la paroxism din sanul partidelor.
Nu tre' sa ai studii superioare sa-ti dai seama ca e groasa tare la partide, mai ales in randul conducerilor de filiale, ca daca nu obtin rezultate supercalifragilistice, vor zbura in doi timpi si trei miscari.
Le tataie fundurile masiv si le tremura osanza ca piftia la cei din "teritoriu". Sefii indobitociti, de la centru, cred ca e vina lor daca nu obtin "scoruri" bune la alegeri, indiferent care vor fi fost acestea. Dobitocii insa nu-si dau seama ca vina le apartine in mare masura in caz de esec, pentru ca populatiei i s-a luat de promisiuni si galgara de partid.
Cetateanul nu mai e deloc turmentat politic ca sa-si mai puna intrebarea "Hac, da' eu cu cine votez?" Turmentati la propriu sunt ai nostri "politicieni" (mi-e greu sa-i numesc asa de fiecare data) pentru ca sunt rupti total de realitate.
Zilele trecute a incercat sa ma abordeze o duduita imbracata in culorile unui partid oarecare (n-am sa dau totusi numele) si sa-mi inmaneze un pliant de-al partidului respectiv, cu lista candidatilor lor la europarlamentare.
La refuzul meu de a primi pliantul respectiv, coconita inbufnata ma intreaba: Da' ce, nu doriti sa-i cunoasteti pe cei care va reprezinta?
Desi eram grabit, ma opresc, ma uit la ea ca la o extraterestra si raspund ca doream sa-i cunosc pe toti care ar putea sa ne reprezinte, daca aveau atata respect fata de noi si organizau intalniri cu posibilii alegatori, sa vedem ce le poate capul, sa raspunda la intrebari si la critici, sa vedem ce solutii au la problemele tot mai mari din toate domeniile, intr-un cuvant, sa vedem ce le poate pielea.
Nici un astfel de "cantidat" nu s-a invrednicit sa faca asa ceva. Atunci eu, sau noi, de ce sa ne invrednicim sa-l votam, sa-l trimitem la UE si sa-i bagam in buzunar, lunar, frumusica suma de 8000 de euro, pentru 5 ani de acum incolo, iar el sa ne dea cu flit? La chiolhanele care le trag pe la carciumi, mai si fac misto de populatie spunandu-si "lasa ba' ca ne aleg prostii astia, le promitem ceva si gata, i-am dovedit inca o data". Intamplarea a facut ca un amic sa-mi povesteasca dilema a doi grotaci din astia, luati in freza zdravan la o carciuma de partid, dupa cateva kile bune de vin: hac, da' acu' ce le mai promitem la astia ba?
Aflati hahalerelor cu soric, ca populatia s-a desteptat si veti avea viata foarte grea in viitor, la alegeri, oricare ar fi acestea.

Blogodiareea

De cand cu gaselnita asta cu blogareala, s-a umplut netul cu diverse chestii. Unele, de cultura, opinie, SF, etc, frumoase si respectabile, oglindesc ganduri si trairi ale autorilor, care au considerat ca e un fel de egoism din partea lor, sa nu le impartaseasca si cu altii. Si bine fac. Pentru ca sunt bloguri chiar deosebite, pe care le parcurgi cu incantare si revii ori de cate ori ai ocazia.
Din pacate insa acestea sunt atat de putine incat nu cred ca reprezinta 5% din ceea ce vedeti zilnic pe net. Cealalta proportie, 95% o reprezinta emanatiile a tot felul de insi care in lipsa de alte preocupari, s-au apucat sa plagieze tot ce le iese in cale si din orice domeniu. De la IT la arta teatrala. E plin veveveul de emanatii cu de toate, stranse cu ctrl+c de peste tot si varsate cu ctrl+v in "productia proprie", doar de dragul de a se afla in treaba.
Oare oamenii astia care nu pot produce nici macar o fraza proprie sau nu pot reflecta nici macar un gand care le-ar fi trecut prin bibilicile inguste, nu au altceva mai bun de facut?
Desigur, libertatea de exprimare e cruciala in spatiul cibernetic, dar devine chiar fara nici un fel de importanta aceasta valoare, cand constati cu intristare ca e folosita de asa numitii "autori", cand au diaree la intelect si trebuie sa si-o reverse copiind.
Fac un pariu cu dumneavoastra, desi e imposibil de dovedit si afirm ca toti blogodiareicii astia si-au facut un tel in viata din a copia de la altii, incepand cu gradinita si terminand cu senectutea.

Acupunctura

La o ora de istorie, profesoara l-a intrebat pe atotstiutorul Bula, daca stie cine a introdus acupunctura in Romania. Asta, dupa ce s-a gandit profund, i-a raspuns: Vlad Tepes, doamna.
Sa fi stiut el versurile celebrului cantec "Unde esti tu Tepes Doamne?" Nu prea as crede. Cred insa ca tratamentul care era aplicat de marele nostru domnitor, ar trebui sa fie reintrodus, desi este de o severitate extrema si adecvat acelor vremuri, nu si prezentului. Ajung insa din ce in ce mai des la concluzia ca la demarajele din societate, pe care le vedeti si dumneavoastra la tot pasul si in fiecare zi, acest "tratament" s-ar cam impune cateodata.
Cui era aplicat tratamentul de catre Vlad Tepes? Ia sa vedem. Era aplicat hotilor, pungasilor, tradatorilor de neam si tara, boierilor care-si schingiuiau taranii de pe mosii si le impuneau biruri exagerate (sa ne amintim fumaritul, ca un bun exemplu in acest sens) si dusmanilor prinsi la praduit prin Valahia.
Ia sa vedem daca putem sa facem o paralela peste timp. Cine credeti ca ar fi acum pungasii sau hotii (nu cei la drumul mare). Sa fie oare afaceristii de carton care au supt de la Stat pana le-a dat pe nas si acum nu le mai ajungi la acesta nici cu prajina lui Bubka? Cine sa fie tradatorii de neam si tara decat oficialii nostri care in loc sa reprezinte interesele tarii si-au vazut de conturile lor prin banci straine? Cine sa fie boierii care impun biruri care mai de care mai aiuristice? Sa fie oare politicienii care promit marea cu sarea si apoi se fac ca ploua, uitandu-se cu dispret la prostime? Cine sa fie dusmanii prinsi la praduit prin Valahia, daca nu bancherii impielitati de prin patru zari, care la ei acasa dau imprumuturi cu dobanzi cu o cifra si aici cu doua, iar daca ar putea, ar face-o cu noua?
Dumneavoastra ce ziceti? Este acupunctura un tratament adecvat realitatii de azi, sau e o gaselnita de-a lui Bula?

Gradina Maicii Domnului


10 Mai este ziua in care gradina noastra, pentru care neamul nostru a platit cu atata sange de-a lungul istoriei, a inceput in sfarsit sa prinda contur, in granitele firesti, de la Dumnezeire lasate. A fost visul si "pohta ce-au pohtit" atata amar de vreme, marii titani ai istoriei noastre dar si oamenii simpli, "talpa tarii". Orice suflet de roman, fie ca traieste aici sau aiurea si mai tresalta la grija fata de ea, simte o furnicatura pe sira spinarii cand se gandeste la ea in aceasta binecuvantata zi, pentru ca oricat ar spune carcotasii de aici sau de oriunde, sangele apa nu s-a facut si nici nu se va face.
A fost numita "Gradina Maicii Domnului" de catre un om care cred ca acum e aproape de Creator, cu glasul tremurand cad rostea aceste cuvinte, pentru ca stia ca Maica Domnului nostru a poposit aici la inceputile vremurilor, ca sa se odihneasca, sa se minuneze de frumusetea cu care a fost inzestrata si sa-i spuna " Binecuvantata esti tu Romanie intre tari, precum Binecuvantat este numele Meu de catre Fiul si Domnul Nostru, in vecii vecilor, Amin!"
Ne-a fost data o scumpa mostenire oameni buni. Sa nu ne mai batem joc de ea, pentru ca ea nu-si bate joc de noi. Tara e buna ca ne tine, noi oamenii suntem rai si nemernici ca n-o cinstim asa cum merita cu prisosinta.
Stiti ce se spune despre apatrizi (oameni fara de tara). Ca sunt simple fiinte fara un loc al lor sub soare. Altii se bat amarnic inca sa-si gaseasca un loc sub soare. Noi avem unul de atata vreme si de prea multa vreme ne batem joc de el, in loc sa-l cinstim cum se cuvine!
Sa uitam de vrajba si de nemernicia din noi, sa ne inchinam Gradinii Noastre si sa ne aducem aminte de marii barbati ai natiei noastre care au facut posibila ziua de 10 mai.

Gioco di mano

Aflu cu surprindere ca Bundestagul nemtesc emite o decizie prin care cere ministrului lor de externe sa faca presiuni la UE ca se ne mai taie ceva banuti, pentru ca nu ne-am facut temele la capitolul justitie. Chestia asta ma surprinde, caci credeam ca nemtii isi vor vedea linistiti de criza lor si ne vor lasa pe noi sa ne vedem de-a noastra. Ii credeam mai destepti dar se vede treaba ca si pe acolo criza prosteste.
Asta pe de o parte.
Pe de alta insa, fritzii astia mai au si nitica dreptate. Adica reforma justiei s-a facut pe ici pe colo prin punctele neesentiale, stiti dumneavoastra vorba cui, adica un fel de gioco di mano. Tot astia care-s in pragul pensionarii sau au iesit de mult, ii vezi ca-s in functii, de la cel mai inalt nivel pana la judecatoriile de orasel de provincie. De ce mai sunt pastrati in functii, intuieste tot omul. Pentru a le fi rasplatite favorurile care le-au facut clientelei politice sau economice.
Ai putea sa gandesti, pana la un punct, ca astia "sunt cadre cu experienta" domle.
Poate, dar nici ciutanilor iesiti de pe bancile scolilor interne si externe (aia care-s atat de prosti sau atat de idealisti ca sa mai ramana pe aici sau sa se mai intoarca) si nemanjiti de sistemul clientelar, nu li se da o sansa.
"Tinerii pensionari sau pensionabili" si-au tabacit pielicicile in sistemul vechi, de dinainte de 89, unde doua lucruri erau esentiale (si din pacate s-au transmis genetic de atunci): plicul si telefonul. Plicul pentru ca e un bun obiect in care se pot indesa multe chestii (inclusiv din acelea cu fir de siguranta) si telefonul pentru ca poti sa te trezesti cand ti-e lumea mai draga cu apelul "de sus" si uiti sa-l mai bagi la zdup pe cutarica pentru ca "are pile".
Este un cerc vicios aici. Producem intelectuali, unii mai prosti, altii chiar valori, dar ii punem sa fie condusi numai de niste lupi care n-o sa-si schimbe altceva decat parul nu si naravul.
Gioco di mano au facut toate guvernele cu justitia, indiferent de "culoare" pentru ca e un domeniu deosebit de sensibil pentru politicieni. Ca doar n-o sa-si taie singuri craca.
Asa ca au facut si dumnealor ce au putut. Adica au facut o translatie si partial o rotatie de falus.
Insa e problema mare moncher, pentru ca justitia e o dama si prin urmare n-are organul mai sus amintit in dotare. Atunci, daca se supara si da cu sabia aleatoriu, ca mai e si oarba, si li-l taie ca felcerul ala Ciomu, cum e?

Gripa porcino-parlamentara

Se intampla in aceste zile sa activeze un virusica jucaus la niste purcelusi. El activeaza la acele animalute care din lipsa de miscare, se ingrasa tare.
Daca ne uitam la teve, vom vedea ca alte animalute grase sau ingrasate tare, pot fi pasibile la a deveni "gazde" pentru jucausul gripangiu. Aceste animalute se numesc oficial "parlamentari" si in limbaj popular, porcisori imputiti.
Au in medie o greutate de 100 kile la hectar. Inmultit cu numarul dumnealor, rezulta frumusica cifra 46900 de kile oameni buni, adica aproape 47 de tone!!! Va puteti imagina?
Dumnealor, dandu-si seama ca au luat proportii in ciolan, au ajuns la concluzia ca tre sa alerge un pic pe bune (nu de la un partid la altul) ca sa mai dea din burta jos, ca acolo la osanza cica se cuibareste viruselu si e cam nasol. Asa ca vor alerga in jurul parlamentului.
O imagine mai hidoasa cu greu se poate imagina. Niste mingi de osanza rostogolindu-se sub privirile aiurite ale presei, ca sa faca impresie cateilor de prin incinta institutiei mai sus amintite. Si asta presupunand ca vor catadicsi sa vina la serviciu dumnealor, pentru ca intre a dormita in scaune si a mai trage ceva sfori "in teritoriu", d-lor prefera ultima optiune ca de acolo iese banu anticriza. Criza e la prostime nu la mingile de osanza din parlament.
Ramane de vazut daca se va putea inventa vreodata un vaccin contra porcino-parlamentarilor nostri, care sa-i scuteasca de chinurile de a merge la serviciu, de a da cateodata cu subsemnatul la DNA sau de a mai imparti mici si bere prostimii indobitocite.

Cocolino de partid

Cocolino e un personaj simpatic ce face reclama la un detergent. Adica la un curatitor de pete de murdarie. Prin murdarie se pot intelege multe, de la petele de praf si noroi la infractiuni din cele mai grave.
Curatirea poate fi facuta la randul ei prin mai multe metode. Una este spalarea manuala, alta la masina, dar cea mai eficienta pentru curatirea petelor complicate este inscrierea intr-un partid, mai ales cand el intra in parlament.
Daca partidul intra in parlament, te-ai scos. Doar necuratul poate sa se mai atinga de tine (sau necuratii ca pe acolo misuna tare multi), caci mana legii (care ar trebui sa fie lunga pentru toti) nu ajunge sa pedepseasca fauna de pe acolo.
Asa s-a gandit, simplu si eficient, si dom' Costel de Craiova. Daca ma fac Cocolino de partid ii bag in masa pe astia cu Parchetul lor cu tot si am 4 ani la dispozitie sa tot fac reclama la detergent, ca sa-mi spal nenumaratele pete, caci partidul vegheaza strasnic pentru mine.
Sa nu credeti ca astia ca numitul personaj au scrupule, mai ales ca-n partide functioneaza al dracului de bine (in cazul cand unul dintre "membrii" e saltat de politisti) textul cu "e o comanda politica domle' arestarea lui cutare".
Jurnalistii ar trebui sa intrebe in loc de clasicul "de ce sunteti acuzat?", urmatorul text: "nu-i asa ca sunteti nevinovat, domnule Cocolino?"
Dom' Costel e un infractor ordinar dovedit, in hainute de Cocolino gingas. Credeti ca pentru el va fi pornita masinuta (a se citi si masinatiunea) automata de spalat infractiuni?
Bineinteles ca da. Ea se numeste "politica de cadre" a partidului.

E egal M ori C patrat

Se da formula: E=mc2
Aflati termenii acesteia stiind ca produsul lor duce direct la zdup.
Daca n-ati aflat inca termenii, iata raspunsul: Evaziunea = minciuna ori coruptia la patrat (adica si corupti si corupatori).
Coruptii sunt in genere slujbasii statului, care din lacomie, pentru bani si-ar da o mana. Corupatorii sunt asa numitii "oameni de afaceri", care stiu ca pe inteligenta lor, pe spiritul lor antreprenorial si pe munca lor, nu vor pune ban pe ban aproape niciodata (exceptiile sunt atat de putine, incat intaresc, ba chiar betoneaza regula). Si atunci ce au de facut? Sa se orienteze. Termenul asta cu orientatul l-au auzit se pare, prima oara, in armata, dupa ce li se furase tinuta si sergentul le-a spus sa se orienteze. Asa ca s-au orientat. De la cine sa te orientezi, daca nu de la stat, pentru ca, cei pusi sa vegheze la "tinutele" statului, au facut si ei armata nu-i asa?
Numai ca din cand in cand, se produce o fractura in continuum-ul de orientare si intervine parchetul. Atunci e cam dificil si se lasa cu ceva bratari de otel in jurul incheieturilor.
Da' ce credeti ca e bai mare? Deloc. Calculul e simplu: ma orientez de 1000000 de euroi de la stat prin ceva contracte gaunoase, recuperari pe naspa de TVA, suveici si alte cele, dau 200000 la coruptii statului de la rastel si tot atat la alti corupti ai statului de la cambuza (a se citi instanta) si dupa ce fac un an la mititica, ies pe buna purtare si traiesc ca barosanu cu cei sase sute ramasi.
Si unde mai pui ca vine si impozitul forfetar care se anunta ca un fel de tavalug pentru fimele mici, ce indeamna tot mai multi "intreprinzatori" sa treaca din tabara gri a darilor catre stat, in cea a underground-istilor.
Ramanem asadar cu constatarea ca Einstein avea intr-adevar mai multe circumvolutiuni, mare parte facute de gandul ca formula lui va sta la baza calcularii PIB-ului la negru din Romanica.

Meseria diavolului

Sunt fel de fel de meserii si ocupatii care pot fi invatate, "furate" sau deprinse. Unele care confera mult doritul status social, altele doar simpla sursa de suport familial. Unele deosebit de folositoare, altele mai putin.
Una singura mi se pare ca poate combina atributele tuturor celorlalte in ce priveste utilitatea si inutilitatea. Anume profesia de avocat. Avocatii sunt o tagma aparte. Ei trebuie sa fie bine scoliti si pregatiti.
Pentru a sti sa minta.
Bine, bine, dar toti mintim. Atunci care e diferenta intre minciuna ordinara, iesita din gura fiecaruia si cea "scolita" care iese din cea a unui avocat?
Ei bine, asta scolita, trebuie sa si convinga (un judecator de cele mai multe ori) ca cel in numele caruia a fost spusa este un ingeras dragalas care nu a omorat, nu a furat, nu a siluit, nu a jefuit sau daca a facut-o era in stare de nebunie si deci nu poate fi pedepsit. De cele mai multe ori, ingerasul dragalas fie are 150 de kile, e ras in cap, inarmat pana-n dinti si cu multi bani la tescherea, fie e "om de afaceri" sau politician, gata sa plateasca pentru minciunicile scolite, avocatesti.
Meseria de avocat trebuie sa te convinga de faptul ca negrul este alb sau cel mult gri, iar griul nu inseamna decat o derogare temporara de la alb.
Prin urmare, minciuna, asociata in religie necuratului, este obiect de lucru (sau cum ar zice astia de afara - raw material) pentru avocati. Atunci, daca toti oamenii mint, unii oameni sunt avocati si minciuna este normalitatea de gen, rezulta ca avocatura ar trebui sa fie infierata de catre biserica, pentru ca indeamna oile Domnului la caderea in pacat.
Lasand sofismele deoparte, se poate considera ca una dintre cele mai "murdare" meserii este cea de avocat, iar practicantii acesteia ar trebui sa mearga foarte des pe la biserica si sa dea acatiste la foc automat pentru iertarea pacatelor facute, in numele banilor pe care-i incaseaza, bani care se stie bine ai cui ochi sunt.
Tagma avocateasca are tone, multe tone de pacate care vor trebui explicate candva, CUIVA. Cum vor scoate camasa dumnealor atunci, cand vor trebui sa dea socoteala, e o chestie tare complicata.
O solutie temporara ar fi ca dumnealor sa le creasca nasucurile cu, sa zicem, un micron per minciunica. Am vedea atunci, pe la usile tribunalelor si judecatoriilor, multe specimene din astea cu naso-proptele imense, special confectionate sa sustina frumusete de podoabe nazale supradimensionate.

Sit tibi terra levis!

In timp ce toate televiziunile noastre erau stranse ciopor sa transmita arestarea si anchetarea lui Gigi, in aceiasi noapte se petrecea o adevarata tragedie, anume moartea unui alt militar roman, in lupta cu insurgentii din Afganistan.
Am trimis in Afganistan 5 tone de muschi romanesti de cea mai buna calitate, fortele speciale ale Armatei, adevaratii baieti de baieti, meseriasi pana-n maduva oaselor, alesi si antrenati pe spranceana, ca sa se bata cu nalucile Al-Qaeda, intr-un razboi care nu era al lor si al nostru, dar la care am aderat pentru ca asa ne-am angajat si pentru ca pentru onoare si camaraderie de arme, se moare cateodata.
Sunt iarasi mahnit, pentru a cata oara, de setea de senzational ieftin si de duzina a mass-mediei romanesti. Setea de senzational a "mogulilor de presa" cati or fi ei este mai mare decat setea de sange a nisipului Afganistanului. Zeci de reporteri cravasati de sefi indobitociti de mirajul audientei cu orice pret erau stransi in fata Politiei sa filmeze cum acolitii lui Gigi spargeau seminte si faceau galagie, punand presiune pe judecatorii care analizau dosarul acestuia in miez de noapte.
In acelasi timp, un suflet de ostas roman se stingea la 7000 de kilometri de tara strabuna. Circoteca cu Gigi a fost reflectata ore in sir pe toate canalele media. Moartea soldatului Armetei Romane a fost o stire de subsol, careia aceiasi media dementa i-a rezervat cel mult 60 de secunde.
Daca citesti aceste randuri acolo sus unde ai ajuns, sa stii Tibi ca nu ai luptat in zadar. Ai luptat pentru familia ta, pentru viitorul fetitei tale, pentru camarazii tai.
Daca tu consideri ca ai luptat si pentru nebunii idioti de prin tara, atunci sa stii ca sunt unii care chiar merita. Din pacate sunt foarte, foarte putini.
Sa-ti fie tarana usoara.

Solidaritatea sociala

De cand cu ciocoii cei noi (dar tot vechi in cuget si-n simtiri, adica sa rupem cat suntem la ciolan, ca dupa, nu se stie), m-a minunat o sintagma care se repeta obsesiv in discursuri, de la al cu tata-n gura - premierul - p-an la al cu barba sura - bunicuta cu prostanacul sau, anume ca tre' sa dam dovada de solidaritate sociala moncher, mai ales acu' in perioada de restriste.
Hmmm!!!
Daca eram prin Australia sau Canada si citeam pe net chestia asta, mai-mai ca ma traduceau astia si ii credeam, zicand inca o data, uite domle' ca nu e totul pierdut pentru tarisoara asta.
Dar din pacate nu sunt si cum am fost destul de prost sa nu o tai, nu mai sunt la fel de prost sa inghit gogorite lingvistice, bagate la misto de smecherii de partid.
A fost un monolog celebru al marelui Toma "Casa-i in tenis" care se potriveste de minune in atare context: ei cu viloaie, cu fonctii, cu salarii babane, cu conturi grase, cu nepotizme, cu scoliri de odrasle dobitoace pe afara, cu scule de masini, cu concedii pe melaguri indepartate si exotice, etc., etc, toate dobandite pe galgara de partid, trafic de influenta, furiciuni si multe infractiuni care nu vor putea fi dovedite niciodata datorita omertei nescrise atotstapanitoare dintre asazisii nostri "politicieni"
si prostimea cu salarii mizere, moarte prin spitale, retragerea copiilor de la scolit pentru ca nu ii mai pot sustine, somaj, infractionalitate la drumul mare, credite impovaratoare si portarei care abia asteapta sa le ia si ultimul banut, etc, etc.
Este emblematic bugetul parlamentului. S-au redus (de ochii lumii - dar s-au redus -) bugetele tuturor institutiilor suprapopulate ale statului, cu o singura exceptie, ghiciti dumneavoastra care. Si se mai mira nemernicii de ce au o imagine asa de proasta in constiinta populara. Nici nu ar putea fi altfel cand acolo este cea mai mare densitate de infractionalitate latenta din tara. Daca am putea sa inregistram si sa publicam discutiile de acolo, cu greu s-ar mai indoi cineva din tara asta ca reintroducerea pedepsei cu moartea nu este o necesitate.

Doua inimi


Tacerea s-a asternut peste doua pietre funerare. Ele adapostesc doi eroi. Ambii au multe in comun. Ambii au murit de moarte naprasnica. Ambii au murit pentru ca au incercat sa ajute. Ambii au murit pentru ca inimile lor au fost strapunse miseleste. Una de glont, alta de cutit. Una de glontul unul criminal care si-a batut joc de justitie (sau mai bine zis de asa numitii "justitiari legali din Romania"), altul de cutitul unei jigodii de tigan care credea ca are dreptul sa decida cine traieste si cine moare.
Ambele morti au fost cumplite si ne-au umplut de multa revolta si obida. Revolta fata de autoritati, pentru ca sistemul este atat de corupt incat nu se intrevede nici o speranta, revolta fata de tiganii imputiti, obida fata de nedreptate in general, pentru ca a permis ca asemenea grozavii sa se produca.
Ce este de facut? Sa incepem sa ne infiintam hoarde de Arkani ca sa ne facem dreptate singuri, omorand criminalii pe care justitia corupta ii lasa sa se plimbe linistiti pe langa noi? Sa incepem sa omoram tiganii pentru ca o parte dintre ei nu inteleg sa traiasca alaturi de ceilalti si ca munca e singura cale de a-si educa copiii?
Nu cred ca asta e solutia. Cred ca singurul care are drept de viata si de moarte este CREATORUL. O singura exceptie, foarte mica, poate fi facuta, in cazul oamenilor. Principiul dreptatii sociale impuse, care se traduce prin PEDEAPSA CU MOARTEA. Dinte pentru injustitia sociala. Ochii mortii pentru ochii nelegiuitului.
Cerem clasei politice reintroducerea pedeapsei capitale! Este din pacate singura modalitate de a tine sub control o societate tare bolnava, adusa in asemenea hal de coruptie endemica de catre nemernicii de politicieni, cu care ar trebui de fapt facuta safteaua unei astfel de masuri.

Rusoflatulatia cuaternara

My name is Serioja, mi se mai spune si Ivan (a nu se confunda cu Ivan-hoe) si in cuaternar si cretacic, foarte multii mei stramosi au mancat atata fasole cataratoare incat au produs foarte multe gaze.
Ce-au facut cu ele? Le-au stocat prin stepa inghetata, pana cand, dupa ce m-am trezit din somnul comunisto-bolsevic si m-am dat cu dusmanul capitalist, am constatat ca acestuia ii place sa stea pardon pe langa dosul meu, pentru ca si-a dat seama ca pot sa-i livrez ceva flatulatii gazoase cuaternare, unde mai pui si pe bani buni. Asa ca am pus repede de cava conductulite ca sa nu se piarda flatulatiile-n vant si i le-am bagat pe gatul economic, dusmanului de moarte capitalist.
Acuma, daca ma supara dusmanul, nu fac decat sa strang un pic din dos si acesta nu-si poate intoarce nasul finut de la flatulatia mea, pentru ca stie ca e cariat economic.
Nu mai am nevoie de T-rexul meu frumos T-95 sau de pterozaurul meu drag SU-37. Chestia asta imputita si gazoasa e mult mai misto si ma joc cu occidentul cacacios cum vrea muschii mei aductori.
Asa ca dasfidania si pa mai fraierilor si sa nu va dati pe energii alternative ca va sparg la nas!

Tiganiada reloaded

Este de necrezut ca o televiziune felixiana a fost lider de audienta cu programe care cu multa greutate pot fi calificate ca oribile. Am vazut (foarte in treacat) rromi deghizati in domnitori, rromi deghizati in mosi craciuni, aceiasi rromi deghizati in te miri ce, numai in rromi nu.
De fapt, mi-e greu sa inteleg de ce se simt ofensati daca-i apelezi cu apelativul de tigani. De parca in trecut, ii striga boierul rrrooomulicaaa. Nu inteleg de ce acum isi zic rromi. De ce nu-si zic nnemti ori ssuedezi. Sau jjaponezi. De ce rromi?
Ppentru cca aaici ss-au aaciuat ccei mmai mmulti, pprofitand dde ttoleranta ssocietatii ssi si-au sscornit uun aapelativ iin ttara iin ccare ss-au ssimtit ccel mmai pputin ooprimati.
Problema este ca tara si populatia i-a tolerat, adica a facut ceva pentru ei. Intrebarea este ce au facut si ce fac ei pentru tara si societate? Pai fac ce stiu mai bine sa faca. Adica stiti dumneavoastra ce, pentru ca sunt pline ziarele de astfel de "ispravi".
Sa ne intelegem bine.
Nu sunt dintre cei care raspandesc idei de genul "la bug cu ei" sau "ziklon B". Nu sunt nici de parere ca asa cum spune un proverb "cuc sa cloceasca si tigan sa munceasca n-ai sa vezi". Am cunoscut si tigani care munceau de rupeau pamantul fara sa faca un caz din asta. Am cunoscut si tigani cu respect pentru cei din jur. Am cunoascut si tigani curati, pentru care sapunul si apa erau o necesitate. Am cunoscut si tigani care-si trimiteau copiii la scoala, pentru ca asa cum spuneau "ei sa traiasca mai bine ca noi mancat-as peleu conasule".
Constat insa ca aceasta etnie se considera ca fiind gaura buricului si ca societatea ii este datoare (!?!) sa-i dea tot ceea ce poate sa-i dea, dar fara ca etnia sa faca ceva in schimb (de exemplu sa munceasca).
O astfel de atitudine puturoasa si sfidatoare le-a fost insuflata tiganilor de asa zisii bulibasi, bulinasi sau bulipasi, care in loc sa-i indrume catre integrare sociala i-au indrumat catre prostismo-extremisme de doi lei.
Atata timp cat tiganii isi vor trimite copiii sa invete si sa creasca impreuna cu ceilalti, mai este o speranta. Daca nu, ei vor creste cu aceleasi sechele mentale, iar societatea va avea aceleasi preconceptii paguboase in ce priveste aceasta etnie, iar tiganiada se va repeta again & again.