Solidaritatea sociala

De cand cu ciocoii cei noi (dar tot vechi in cuget si-n simtiri, adica sa rupem cat suntem la ciolan, ca dupa, nu se stie), m-a minunat o sintagma care se repeta obsesiv in discursuri, de la al cu tata-n gura - premierul - p-an la al cu barba sura - bunicuta cu prostanacul sau, anume ca tre' sa dam dovada de solidaritate sociala moncher, mai ales acu' in perioada de restriste.
Hmmm!!!
Daca eram prin Australia sau Canada si citeam pe net chestia asta, mai-mai ca ma traduceau astia si ii credeam, zicand inca o data, uite domle' ca nu e totul pierdut pentru tarisoara asta.
Dar din pacate nu sunt si cum am fost destul de prost sa nu o tai, nu mai sunt la fel de prost sa inghit gogorite lingvistice, bagate la misto de smecherii de partid.
A fost un monolog celebru al marelui Toma "Casa-i in tenis" care se potriveste de minune in atare context: ei cu viloaie, cu fonctii, cu salarii babane, cu conturi grase, cu nepotizme, cu scoliri de odrasle dobitoace pe afara, cu scule de masini, cu concedii pe melaguri indepartate si exotice, etc., etc, toate dobandite pe galgara de partid, trafic de influenta, furiciuni si multe infractiuni care nu vor putea fi dovedite niciodata datorita omertei nescrise atotstapanitoare dintre asazisii nostri "politicieni"
si prostimea cu salarii mizere, moarte prin spitale, retragerea copiilor de la scolit pentru ca nu ii mai pot sustine, somaj, infractionalitate la drumul mare, credite impovaratoare si portarei care abia asteapta sa le ia si ultimul banut, etc, etc.
Este emblematic bugetul parlamentului. S-au redus (de ochii lumii - dar s-au redus -) bugetele tuturor institutiilor suprapopulate ale statului, cu o singura exceptie, ghiciti dumneavoastra care. Si se mai mira nemernicii de ce au o imagine asa de proasta in constiinta populara. Nici nu ar putea fi altfel cand acolo este cea mai mare densitate de infractionalitate latenta din tara. Daca am putea sa inregistram si sa publicam discutiile de acolo, cu greu s-ar mai indoi cineva din tara asta ca reintroducerea pedepsei cu moartea nu este o necesitate.

Doua inimi


Tacerea s-a asternut peste doua pietre funerare. Ele adapostesc doi eroi. Ambii au multe in comun. Ambii au murit de moarte naprasnica. Ambii au murit pentru ca au incercat sa ajute. Ambii au murit pentru ca inimile lor au fost strapunse miseleste. Una de glont, alta de cutit. Una de glontul unul criminal care si-a batut joc de justitie (sau mai bine zis de asa numitii "justitiari legali din Romania"), altul de cutitul unei jigodii de tigan care credea ca are dreptul sa decida cine traieste si cine moare.
Ambele morti au fost cumplite si ne-au umplut de multa revolta si obida. Revolta fata de autoritati, pentru ca sistemul este atat de corupt incat nu se intrevede nici o speranta, revolta fata de tiganii imputiti, obida fata de nedreptate in general, pentru ca a permis ca asemenea grozavii sa se produca.
Ce este de facut? Sa incepem sa ne infiintam hoarde de Arkani ca sa ne facem dreptate singuri, omorand criminalii pe care justitia corupta ii lasa sa se plimbe linistiti pe langa noi? Sa incepem sa omoram tiganii pentru ca o parte dintre ei nu inteleg sa traiasca alaturi de ceilalti si ca munca e singura cale de a-si educa copiii?
Nu cred ca asta e solutia. Cred ca singurul care are drept de viata si de moarte este CREATORUL. O singura exceptie, foarte mica, poate fi facuta, in cazul oamenilor. Principiul dreptatii sociale impuse, care se traduce prin PEDEAPSA CU MOARTEA. Dinte pentru injustitia sociala. Ochii mortii pentru ochii nelegiuitului.
Cerem clasei politice reintroducerea pedeapsei capitale! Este din pacate singura modalitate de a tine sub control o societate tare bolnava, adusa in asemenea hal de coruptie endemica de catre nemernicii de politicieni, cu care ar trebui de fapt facuta safteaua unei astfel de masuri.