Multa valva s-a facut in aceste zile pentru acordarea de sporuri salariale bugetarilor. E si normal sa iasa un astfel de scandal, cand ani la rand, bugetarii au primit sporuri salariale acordate din burtile celor ce doreau sa acceada la putere si dintr-o data, aceiasi dobitoci care le-au acordat, se trezesc ca nu mai pot fi asa de marinimosi, pentru ca economia se duce de rapa pe zi ce trece.
Intrebarea fireasca este cand au fost mai dobitoci? Cand le-au acordat, cu gandul la voturile bugetarilor, pentru a pune mana pe ciolan, sau acum, cand au ajuns la fundul sacului (nu cu promisiunile, pentru ca aici sacul politicienilor n-are fund).
Raspunsul este: in ambele cazuri. Cand le-au acordat, economia “duduia”. Sa ne aducem aminte peroratiile lui Bombonel. In acceptiunea acestui personaj jalnic, economia Romaniei mai avea putin si se inscria pe orbita circumterestra de atata crestere.
De fapt “duduiala” nu avea nici un fundament economic solid de genul productivitatii muncii marite, ci unul de conjunctura, bazat aproape exclusiv pe consumul fara limite). Dar spune-i asta unui politician in calduri (a se citi in campanie electorala – adica in permanenta, avand in vedere certurile si injuriile cu care se gratuleaza mereu). Fie nu va intelege, pentru ca marea majoritate habar n-au de fundamentele economiei, fie va raspunde smechereste, adica isi va camufla raspunsul in precepte sforaitoare, pentru ca la asa ceva sunt cu adevarat experti.
Dupa ani buni de papat sporuri sporite, bugetarii (marea majoritate functionari dintre care unii chiar muncesc pe branci, dar care sunt condusi de semidocti numiti politic, ce stiu cel mai bine sa-si “traga” supersalarii) s-au trezit in postura de a li se micsora lefurile, pentru ca dobitocii care le-au acordat atata vreme, au realizat ca sacul economiei, petecit de mai mare mila peste tot este tare gol.
Acum, bugetarii se simt tradati de cei care le-au acordat sporurile, care ii lasa de izbeliste la greu, semn al increderii pe care ei (ca dealtfel intreaga populatie), pot sa o aiba in clasa politica. Ceea ce uita insa bugetarii este un adevar de necontestat si anume ca PIB-ul nostru, asa amarat cum este, se formeaza mai bine de trei sferturi din contributia sectorului privat, care pana la urma suporta (si a suportat si in trecut) acordarea de avantaje salariale. Stiti cu ce este sprijinit sectorul privat de catre politicienii care acorda cu darnicie sporuri (ca doar nu le dau din buzunarele proprii)? Cu flit.
Gena devianta a autodistrugerii
Se implinesc 70 de ani de la inceputul celei mai mari nenorociri care s-a abatut vreodata asupra omenirii. Al doilea razboi mondial. Am citit prin diverse parti ca se aniverseaza chiar aceasta cifra. E grea exprimarea cand citesti asa ceva. Ce sa “aniversezi”? Moartea a mai bine de 55 de milioane de suflete? Distrugerea unui continent? Stergerea de pe harta Europei a atator tari? Distrugerea si devastarea atator orase, monumente, opere de arta si valori ale umanitatii? Batjocorirea a atator concepte scumpe omenirii cum ar fi dreptul la viata, libertatea, egalitatea, dreptatea? Halal “aniversare”.
Ce destin crud are inscris umanitatea in codul sau genetic. Acela de a avea inscrisa gena devianta a autodistrugerii, ca rezultanta a conceptului de “superiorioritate” a unora fata de altii. Si asta nu de ieri de azi. Asa a fost dintotdeauna. De la homo erectus si pana azi. Din clipa in care o jumatate maimuta a ridicat piatra si a lovit alta jumatate maimuta. Mare nenorocire pe capul umanitatii. Si mare blestem totodata.
Ironia sortii este ca ne consideram fiinte inteligente. Sa ucizi este in acceptiunea noastra indobitocita, o arta. Unii au considerat-o chiar o datorie sau un fel de onoare. Un dar cu care ei, cei mai puri dintre cei puri, exponentii superioritatii unora fata de altii, au fost inzestrati si daruiti de catre insasi legile firii.
Ce crud destin au unele natiuni. Sa produca unele din cele mai inteligente fiinte de pe pamant, in toate domeniile, dar si cei mai mari criminali la nivel de stat, sursa a relelor si nenorocirilor care au dus la atata varsare de sange, pierderi de vieti omenesti si distrugeri materiale. Nici acum, dupa ce am parcurs atatea scrieri de gen, nu-mi pot explica de ce neamuri importante ale Europei care au dat umanitatii atatea capete luminate, au putut zamisli si cei mai mari criminali la nivel statal, aducatori de mari nenorociri Europei si umanitatii in general.
Intr-un moment de extrema inspiratie, Einstein, un produs al unuia din neamurile ce au dat Europei multa inteligenta dar si multa nenorocire, a spus ca doua lucruri sunt infinite, dar de unul nu este chiar asa sigur. De cel de al doilea insa era convins ca este infinit. Asa este. Prostia umanitatii atunci cand este vorba de propriul ei destin nu are limite.
Ce destin crud are inscris umanitatea in codul sau genetic. Acela de a avea inscrisa gena devianta a autodistrugerii, ca rezultanta a conceptului de “superiorioritate” a unora fata de altii. Si asta nu de ieri de azi. Asa a fost dintotdeauna. De la homo erectus si pana azi. Din clipa in care o jumatate maimuta a ridicat piatra si a lovit alta jumatate maimuta. Mare nenorocire pe capul umanitatii. Si mare blestem totodata.
Ironia sortii este ca ne consideram fiinte inteligente. Sa ucizi este in acceptiunea noastra indobitocita, o arta. Unii au considerat-o chiar o datorie sau un fel de onoare. Un dar cu care ei, cei mai puri dintre cei puri, exponentii superioritatii unora fata de altii, au fost inzestrati si daruiti de catre insasi legile firii.
Ce crud destin au unele natiuni. Sa produca unele din cele mai inteligente fiinte de pe pamant, in toate domeniile, dar si cei mai mari criminali la nivel de stat, sursa a relelor si nenorocirilor care au dus la atata varsare de sange, pierderi de vieti omenesti si distrugeri materiale. Nici acum, dupa ce am parcurs atatea scrieri de gen, nu-mi pot explica de ce neamuri importante ale Europei care au dat umanitatii atatea capete luminate, au putut zamisli si cei mai mari criminali la nivel statal, aducatori de mari nenorociri Europei si umanitatii in general.
Intr-un moment de extrema inspiratie, Einstein, un produs al unuia din neamurile ce au dat Europei multa inteligenta dar si multa nenorocire, a spus ca doua lucruri sunt infinite, dar de unul nu este chiar asa sigur. De cel de al doilea insa era convins ca este infinit. Asa este. Prostia umanitatii atunci cand este vorba de propriul ei destin nu are limite.
Mandrie fara prejudecata
Rare sunt din pacate faptele politicului dambovitean care sunt demne de lauda. Har Domnului, exista insa si d-astea. Este vorba de pozitia ministerului de externe care a reactionat dur la vestea ca lemn-papugii lalelelor ne dau si ei o lectie. Au uitat de curvarasia si poponaria de pe la ei, ca sa nu mai pomenim de bagatul in vene sau trasul pe nas care sunt, aud de la cei care au fost pe-acolo, mult indragite sporturi nationale.
Sa fiu sincer, m-am cam saturat de pozitia tunului luat, pe care statul roman a tot adoptat-o in ultimii 20 de ani. Pentru cei dintre dumneavoastra care nu stiu sau nu au trait o astfel de “experienta”, pozitia tunului era (sper) o pedeapsa idioata din armata, cand gradatii isi puneau pifanii sa ia pozitia tunului, adica sa-si aplece inainte din pozitia drepti trunchiul, pana la 45 de grade, pentru ca apoi sa le traga suturi in dosuri.
Am luat destule suturi din astea de la diversi straini, de care depindea fie intrarea noastra in NATO fie in UE. Zic raspicat ca ajunge! Le-am permis destul! E timpul sa le intoarcem “favorurile” astura care ne dau tot felul de “sfaturi” desi (am recunoscut acest fapt de multe ori in articolele de aici) au de foarte multe ori dreptate si ar trebui noi aici sa-i punem pe ai nostri dobitoci de “politicieni” sa ia pozitia tunului, cu nadragii in vine si sa le tragem mii de suturi in fundurile alea grase, in Piata Revolutiei. Ba chiar ar trebui sa ne rupem multe bombeuri pe atare parti anatomice ale acestor idioti.
Desi multi nu gandesc asa si sustin ca, dupa uzantele diplomatice trebuia sa nu procedam asa, eu zic bravo ministerului de externe, institutie care a mai primit de la subsemnatul diverse pardafuri dar si mari bile albe, cand a ales verticalitatea in relatiile cu asa zisii "sfatuitori de buna credinta" de pe te miri ce meleaguri. Bravo!
Trebuie sa stergem prejudecatile din relatiile cu vestul ingamfat si estul incrancenat. Nu suntem noi buricul targului dar nici ultimele gaini. Trebuie doar sa ne aducem aminite de mandria sanatoasa a strabunilor nostri.
Sa fiu sincer, m-am cam saturat de pozitia tunului luat, pe care statul roman a tot adoptat-o in ultimii 20 de ani. Pentru cei dintre dumneavoastra care nu stiu sau nu au trait o astfel de “experienta”, pozitia tunului era (sper) o pedeapsa idioata din armata, cand gradatii isi puneau pifanii sa ia pozitia tunului, adica sa-si aplece inainte din pozitia drepti trunchiul, pana la 45 de grade, pentru ca apoi sa le traga suturi in dosuri.
Am luat destule suturi din astea de la diversi straini, de care depindea fie intrarea noastra in NATO fie in UE. Zic raspicat ca ajunge! Le-am permis destul! E timpul sa le intoarcem “favorurile” astura care ne dau tot felul de “sfaturi” desi (am recunoscut acest fapt de multe ori in articolele de aici) au de foarte multe ori dreptate si ar trebui noi aici sa-i punem pe ai nostri dobitoci de “politicieni” sa ia pozitia tunului, cu nadragii in vine si sa le tragem mii de suturi in fundurile alea grase, in Piata Revolutiei. Ba chiar ar trebui sa ne rupem multe bombeuri pe atare parti anatomice ale acestor idioti.
Desi multi nu gandesc asa si sustin ca, dupa uzantele diplomatice trebuia sa nu procedam asa, eu zic bravo ministerului de externe, institutie care a mai primit de la subsemnatul diverse pardafuri dar si mari bile albe, cand a ales verticalitatea in relatiile cu asa zisii "sfatuitori de buna credinta" de pe te miri ce meleaguri. Bravo!
Trebuie sa stergem prejudecatile din relatiile cu vestul ingamfat si estul incrancenat. Nu suntem noi buricul targului dar nici ultimele gaini. Trebuie doar sa ne aducem aminite de mandria sanatoasa a strabunilor nostri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
