N-am crezut ca am s-o scriu si p’asta anume sa va invit pe dumneavoastra, cei care cititi aceste randuri sa mergeti la votare, la referendum. As fi zis puschea pe limba. Am primit cateva mesaje prin care ma indemnati sa-mi scriu punctul de vedere in legatura cu acest subiect si iata, acesta este raspunsul meu.
Da, stimati cititori. Mergeti la votare, la referendum. Virgula din fraza precedenta este esentiala pentru ca inventatorului acestui siretlic i-a iesit miscarea si a asociat smechereste doua chestiuni care n-aveau nici in clini nici in maneci una cu alta.
Se stie faptul ca parlamentul este institutia cea mai hulita a statului (mai degraba cuvantatorii, sau in unele cazuri necuvantatoarele) ce-l populeaza, mai mult cu absenteismul.
M-a intrebat cineva alaltaieri de ce sunt asa pornit impotriva “politicienilor” din parlament si raspunsul e unul cat se poate de simplu. Bunul simt. Dumneavoastra, truditorilor de bun simt, mergeti in fiecare zi la serviciu, iar in caz de absenteism nejustificat, riscati sa ramaneti fara locul de munca, asa amarat si prost platit cum este. Dumnealor, nici macar acest elementar bun simt, de a merge la serviciu zilnic, nu-l au.
Si totusi sunt platiti al dracului de bine. Din banii cui? Din banii nostri, pentru ca suntem atat de prosti in acceptiunea lor, ca ne ducem constiincios la serviciu si ne mai facem si treaba, pentru ca altfel nu ar avea bani statul indobitocit sa-i plateasca pe “alesi”.
HUOOO! La oase cu loazele, semidoctii, infractorii si chiulangii din parlament!
Asa ca strig din toti rarunchii: mergeti la vot si raspundeti cu "da" pentru micsorarea numarului de porci din parlament. Daca ati sti cat costa intretinerea unui astfel de porc, pe zi, intretinere pe care-o plateste tot romanul de la al cu tata-n gura p’an la al cu barba sura, va va lua ameteala. MAI BINE DE 230 (DOUASUTETREIZECI) DE EURO. PE ZI!!!!!!!! Multi dintre dumneavoastra nu aveti acest salariu, pe luna.
Macar pentru acest lucru mergeti la vot si votati da, desi stiu ca nu sunteti de acord sa ramana, in total, nici 300 de grohaitori din astia ci cu mult mai putin.
In schimb, pentru cealalta votare, a prezidentului, aici chiar ca puschea pe limba! Domnul sa ne aiba in paza. Dac-o mai avea rabdare!
Decimarea
In Roma antica, atunci cand soldatii romani fugeau din calea inamicului, generalul, dupa ce prindea fugarii, ii supunea unui deosebit de crud “tratament”, care insa s-a dovedit de-a lungul timpului atat de eficient, incat armata romana si-a capatat o faima si aura de invincibilitate, ce a razbatut prin negura vremilor, pana in zilele noastre.
“Tratamentul” se chema decimare. Adica taierea capului a fiecarui al zecelea las fugar.
Deci, ca sa aplici decimarea, ai nevoie de soldati lasi si de un general hotarat. De ieri, in randul soldatilor lasi au intrat si fotbalistii nationalei noastre de fotbal. Niste jalnici alergatori de-an boulea in jurul obiectului rotund care se cheama balon, obiect care le-a fost ieri seara tare strain, ba chiar putem sa-l denumim pentru ei, ca fiind obiectul rotund neidentificat sau mai pe scurt, ORN.
ORN-ul asta, al dracului daca se lipea de lasii nostri, care atunci cand il mai zareau, fie nu stiau ce sa faca cu dumnealui, fie cand il detectau, era in plasa portii noastre, care la sfarsitul meciului de aseara cu sarbii, arata ca un svaiter de cate gauri avea si mirosea a stricat, ca o branza de origini becaliene.
Asadar, cel putin 11 lasi avem.
Sa vedem ce generali avem. Daca va ganditi la generali ca ar proveni din federatie sau de la liga, va inselati inca o data. Acesti smenari, care inainte de 89 fie erau niste ilustri neica nimeni, fie lustruiau cu pasiune pantofii nomenclaturii cu limbile lor rugoase, s-au trezit “dupa” ca pot face ce doresc si cand doresc, in noul spirit (derivat din vechiul evident), care se traduce prin urmatoarea formulare: “ba, tu stii cine sunt io? Io m-am “descurcat” ba inainte si acum, totul se invarte in fotbal dupa cum se asaza dansa mea dimineata la trezire, fie pe stanga, fie pe dreapta”.
Prin urmare, generalii nostri care ar trebui sa stea stramb si sa judece drept in ce priveste prezentul si viitorul fotbalului nostru, ar trebui sa fie primii cu care sa se inceapa decimarea.
Decimarea zilelor noastre trebuie sa fie mazilirea, nu taierea capetelor vinovatilor. Pentru umilinta fara seaman care au scuipat-o peste noi, toti smenarii, hotii si descurcaretii din fotbalul nostru, toti mircisandeii, miticii, rolexociobaneii, javrocateii spartani, padureii paduchiosi, jeneii si alti morti din astia, SA PLECE.
SA NE LASE DRACULUI IN PACE.
Ne trebuie insa un general care sa ordone decapitarea. Razvan e prea tanar si stelutele de pe umerii lui sunt prea micute sa poata ordona o astfel de pedeapsa. Dar taica-su?
“Tratamentul” se chema decimare. Adica taierea capului a fiecarui al zecelea las fugar.
Deci, ca sa aplici decimarea, ai nevoie de soldati lasi si de un general hotarat. De ieri, in randul soldatilor lasi au intrat si fotbalistii nationalei noastre de fotbal. Niste jalnici alergatori de-an boulea in jurul obiectului rotund care se cheama balon, obiect care le-a fost ieri seara tare strain, ba chiar putem sa-l denumim pentru ei, ca fiind obiectul rotund neidentificat sau mai pe scurt, ORN.
ORN-ul asta, al dracului daca se lipea de lasii nostri, care atunci cand il mai zareau, fie nu stiau ce sa faca cu dumnealui, fie cand il detectau, era in plasa portii noastre, care la sfarsitul meciului de aseara cu sarbii, arata ca un svaiter de cate gauri avea si mirosea a stricat, ca o branza de origini becaliene.
Asadar, cel putin 11 lasi avem.
Sa vedem ce generali avem. Daca va ganditi la generali ca ar proveni din federatie sau de la liga, va inselati inca o data. Acesti smenari, care inainte de 89 fie erau niste ilustri neica nimeni, fie lustruiau cu pasiune pantofii nomenclaturii cu limbile lor rugoase, s-au trezit “dupa” ca pot face ce doresc si cand doresc, in noul spirit (derivat din vechiul evident), care se traduce prin urmatoarea formulare: “ba, tu stii cine sunt io? Io m-am “descurcat” ba inainte si acum, totul se invarte in fotbal dupa cum se asaza dansa mea dimineata la trezire, fie pe stanga, fie pe dreapta”.
Prin urmare, generalii nostri care ar trebui sa stea stramb si sa judece drept in ce priveste prezentul si viitorul fotbalului nostru, ar trebui sa fie primii cu care sa se inceapa decimarea.
Decimarea zilelor noastre trebuie sa fie mazilirea, nu taierea capetelor vinovatilor. Pentru umilinta fara seaman care au scuipat-o peste noi, toti smenarii, hotii si descurcaretii din fotbalul nostru, toti mircisandeii, miticii, rolexociobaneii, javrocateii spartani, padureii paduchiosi, jeneii si alti morti din astia, SA PLECE.
SA NE LASE DRACULUI IN PACE.
Ne trebuie insa un general care sa ordone decapitarea. Razvan e prea tanar si stelutele de pe umerii lui sunt prea micute sa poata ordona o astfel de pedeapsa. Dar taica-su?
Frau Herta
M-a incantat castigarea celui mai important premiu din lume pentru literatura de catre o scriitore cu origini romanesti. M-a incantat pentru ca odata ce a trecut de furcile caudine ale selectiei deosebit de severe, castigarea lui este meritata. M-a incantat dar m-a si intristat in acelasi timp pentru ca parcurgand cartile ei, iti aduci aminte de realitatile crude si umilintele traite si-ti dai seama de faptul ca acest premiu isi are originea in durerea fara margini care ti-o da sentimentul ca pentru conducatorii tarii in care te-ai nascut, tu esti un fel de cantitate neglijabila si oricand poti trece la capitolul “colaterali dispensabili” sau, cu alte cuvinte, azi poti fi, maine nu.
Frau Herta a fost si este un om puternic si firav in acelasi timp. Puternic sufleteste si firav trupeste. Are puterea sa se ridice impotriva sistemului. Sa se ia de gat cu raul care o inconjura. Sa faca ceva, atunci cand noi ceilalti, in lasitatea noastra, taceam. Nu ia arma in mana pentru ca e prea grea, ci ia pixul si acesta se dovedeste mult mai periculos pentru regim decat arma. Sistemul o innabusa si numai atunci cand e pusa la indoiala insasi existenta spiritului, decide sa plece la originile sale sufletesti, inapoi, in Germania stramosilor sai.
Frau Herta Muller a facut mai mult in lupta contra raului endemic decat multi dintre noi, luati la un loc. A facut si face. Este acelasi spirit viu si critic pentru ca-si da seama ca schimbarea s-a facut numai de forma, nu si de fond. Isi da seama de jocul murdar la care am fost supusi si inca mai suntem si se revolta inca o data in paginile cartilor sale, facandu-ne sa ne aducem aminte de cat de mare a fost speranta si de cat de mica este rezultanta.
Personal, cu cat mi-aduc mai mult aminte de acele vremuri, cu atat mi-e si mai scarba. Scarba de soarta care s-a abatut asupra tarii acesteia odata cu furtuna nimicitoare al comunismului. Scarba de oamenii care au adus, intretinut si perfectionat un sistem in care calusul progresiv pus in gura oamenilor si omorarea rand pe rand a libertatilor individului si a colectivitatilor, au fost politici de stat, indelung gandite si slefuite de minti realmente ratacite si transpuse in practica de altele, indobitocite in servilism.
Mare blestem asupra natiunii. M-a intrebat prin 95 daca nu ma insel, un amic din strainatate, de ce ne-a trebuit atata timp sa scapam de comunisti. I-am raspuns ca dupa ce stai mult in pestera si iesi brusc afara, lumina puternica iti ia vederea. Daca ar fi fost numai atat, ar fi fost bine, zic acum, dupa 20 de ani. Au iesit insa din pestera comunismului si cei ce “transpuneau in practica” infamele “directive de partid”. Acesti varcolaci s-au dovedit inca o data extrem de versatili si si-au schimbat rapid blana, ajungand acum importanti “oameni de afaceri” sau politicieni ori functionari de rang inalt ai tarii. Aceste naparci sunt printre noi, trecem pe langa ei in fiecare zi, ii vedem peste tot, in ziare, la TV, cu unii ne salutam nestiind de trecutul negru ce-i apasa din Hadesul “de dinainte”. Unii sunt rude cu noi, prieteni, oameni pe care-i cunoastem de o viata si pentru care am baga mana-n foc ca nu au fost parte a “sistemului”. Va vine sa credeti ca rudele voastre apropiate v-au turnat la “baietii cu ochi albastri” atata amar de vreme?
Herta a trait astfel de cumplite vremuri. Noi la fel. Ea insa a fost mai puternica si si-a pastrat puterea sa reziste. Fie si numai pentru puterea sufleteasca de care a dat dovada, frau Herta merita recunostinta si aprecierea noastra. Cat despre recunoasterea valorii pixului ei, premiul obtinut vorbeste de la sine.
Frau Herta a fost si este un om puternic si firav in acelasi timp. Puternic sufleteste si firav trupeste. Are puterea sa se ridice impotriva sistemului. Sa se ia de gat cu raul care o inconjura. Sa faca ceva, atunci cand noi ceilalti, in lasitatea noastra, taceam. Nu ia arma in mana pentru ca e prea grea, ci ia pixul si acesta se dovedeste mult mai periculos pentru regim decat arma. Sistemul o innabusa si numai atunci cand e pusa la indoiala insasi existenta spiritului, decide sa plece la originile sale sufletesti, inapoi, in Germania stramosilor sai.
Frau Herta Muller a facut mai mult in lupta contra raului endemic decat multi dintre noi, luati la un loc. A facut si face. Este acelasi spirit viu si critic pentru ca-si da seama ca schimbarea s-a facut numai de forma, nu si de fond. Isi da seama de jocul murdar la care am fost supusi si inca mai suntem si se revolta inca o data in paginile cartilor sale, facandu-ne sa ne aducem aminte de cat de mare a fost speranta si de cat de mica este rezultanta.
Personal, cu cat mi-aduc mai mult aminte de acele vremuri, cu atat mi-e si mai scarba. Scarba de soarta care s-a abatut asupra tarii acesteia odata cu furtuna nimicitoare al comunismului. Scarba de oamenii care au adus, intretinut si perfectionat un sistem in care calusul progresiv pus in gura oamenilor si omorarea rand pe rand a libertatilor individului si a colectivitatilor, au fost politici de stat, indelung gandite si slefuite de minti realmente ratacite si transpuse in practica de altele, indobitocite in servilism.
Mare blestem asupra natiunii. M-a intrebat prin 95 daca nu ma insel, un amic din strainatate, de ce ne-a trebuit atata timp sa scapam de comunisti. I-am raspuns ca dupa ce stai mult in pestera si iesi brusc afara, lumina puternica iti ia vederea. Daca ar fi fost numai atat, ar fi fost bine, zic acum, dupa 20 de ani. Au iesit insa din pestera comunismului si cei ce “transpuneau in practica” infamele “directive de partid”. Acesti varcolaci s-au dovedit inca o data extrem de versatili si si-au schimbat rapid blana, ajungand acum importanti “oameni de afaceri” sau politicieni ori functionari de rang inalt ai tarii. Aceste naparci sunt printre noi, trecem pe langa ei in fiecare zi, ii vedem peste tot, in ziare, la TV, cu unii ne salutam nestiind de trecutul negru ce-i apasa din Hadesul “de dinainte”. Unii sunt rude cu noi, prieteni, oameni pe care-i cunoastem de o viata si pentru care am baga mana-n foc ca nu au fost parte a “sistemului”. Va vine sa credeti ca rudele voastre apropiate v-au turnat la “baietii cu ochi albastri” atata amar de vreme?
Herta a trait astfel de cumplite vremuri. Noi la fel. Ea insa a fost mai puternica si si-a pastrat puterea sa reziste. Fie si numai pentru puterea sufleteasca de care a dat dovada, frau Herta merita recunostinta si aprecierea noastra. Cat despre recunoasterea valorii pixului ei, premiul obtinut vorbeste de la sine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
