Dumnezeu se trateaza in strainatate

Articolul de mai jos apartine unui prieten (inclusiv titlul) iar cu ingaduinta dumnealui l-am postat integral in cele ce urmeaza, datorita adevarurilor incontestabile pe care le contine. Ii multumesc pentru binevointa, in speranta ca natia se va trezi pana la urma, la fel ca in imnul national.

"Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro.
Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţe medicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. 

Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula "n-a avut zile". După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cel mult cu rujul ei.
În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau bolnavul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. 

Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie.
Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur. Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. 

Suntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la “Titu Maiorescu”. Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la“Spiru Haret” o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. 
Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau hemoroizii în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica.
Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie

Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania.
Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea. Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?"