“ A
castiga 100 de victorii in 100 de batalii un este un exponent al inteligentei.
A subjuga armata inamica fara lupta constituie adevaratul exponent al
inteligentei.” - Sun Tzu, Arta razboiului. Aceasta noua era in care
dezvoltarea stiintei si industriei joaca un rol determinant in puterea
destructiva a fortelor armate, se caracterizeaza prin existenta a trei tipuri
de arme:
• armele cu carácter de obstructie (gropi, bastioane, fortificatii),
• armele de distrugere (arcuri, arme de foc, piese de artilerie, rachete) si, in cele din urma,
• armele “pentru comunicatii” (semnale, vectori de informatii si transport, telegraful optic, radiotelefonia, radarele si satelitii). Ne aflam realmente in fata unei adevarate revolutii a informatiei si a cunostintelor care opereaza la niveluri diferite si care modifica conflictele traditionale, teritorializandu-le sau deteritorarizandu-le. Geostrategia, ea insasi fiind o stiinta de granita si cu un vadit carácter pluridisciplinar s-a imbogatit astazi cu noi termeni: razboiul cibernetic “CIBER WAR”, razboiul retelelor informatice “NET WAR” sau razboiul softurilor “SOFT WAR”.
Razboiul informatiilor “INFORMATION WARFARE” este una dintre multele expresii pe care am fost progresiv obisnuiti sa le ascultam in ultima decada, asociiindu-se atat cu sfera militara, cat si cu cea civila, cu aceasta din urma mai ales o data cu sfarsitul razboiului rece cand anumite concepte nu mai erau apanajul armatei. In ciuda faptului ca aceasta tema a facut obiectul mai multor studii realizate atat de analistii de strategie, cat si de entitati relationate cu domeniul apararii, nimeni nu a putut sa defineasca cu precizie acest termen. Majoritatea analistilor o definesc: In era digitala in care ne aflam astazi, informatia si diseminarea acesteia au ajuns la conditia de resursa vitala. Impactul noilor tehnologii asupra conflictelor si gestionarii lor se manifesta in opinia mea, cu precadere in aceasta sfera, a razboiului informatiilor, iar adevarata problema a conceptului de razboi al informatiilor rezida tocmai in faptul ca ne bazam pe un set de concepte vechi, imbracate in haina noua. Asadar, depinzand de interlocutor, acest gen de razboi se materializeaza prin: atacuri asupra sistemelor de control, aspectul cibernetic, cel electronic, pirateria electronica “hacking”, blocajul informational, razboiul bazat pe informatie in sine, aici incluzand si razboiul psihologic.
• Atacul asupra sistemelor de control se manifesta prin intermediul unor actiuni care il fac pe inamic sa se afle in imposibilitatea de a-si mai putea controla propriile sisteme defensive. Cheia problemei in acest caz o constituie capacitatea de a putea lua decizii mai repede decat inamicul, oricare ar fi el si a trece imediat la implementarea acestor decizii. Ciclul decizional nu este un lucru misterios ba dimpotriva, este chiar o realitate a vietii cotidiene. In mediul militar, acest ciclu decizional se defineste prin acronimul OODA (a Observa, a ne Orienta deciziile in functie de ceea ce tocmai s-a intamplat, a Decide cum sa procedam si a Actiona). Ca un exemplu pentru o astfel de situatie, va propun sa presupunem ca un geniu al computerelor a reusit sa intre intr-una din retelele informationale ale NATO. Piratul informatic, pe care lumea moderna il numeste hacker a eliminat informatii si a alterat alte date existente acolo, in asa fel incat sa prezinte o falsa viziune asupra a ceea ce se petrece intr-o zona de operatiuni militare. Intr-un astfel de context ipotetic, fortele NATO ar beneficia de o viziune falsa asupra realitatii existente si in cele din urma ar lua decizii dezastruoase precum bombardarea unor zone despre care s-ar crede ca ascund depozite de armament si munitie, dar unde defapt s-ar afla civili nevinovati. Bombardarea Ambasadei Chinei de la Belgrad nu se inscrie intr-un astfel de context ipotetic si este o realitate a conflictului din 1999, insa nu un hacker l-a cauzat, ci lipsa de incompetenta.
• Razboiul electronic utilizeaza mijloacele electronice in vederea neutralizarii sistemelor de comanda si control ale inamicului, garantand in acelasi timp securitatea propriilor sisteme. Acest gen de actiuni militare a debutat prin utilizarea telegrafului in 1850, iar inpactul pe carare l-au avut noile tehnologii asupra acestui gen de confruntare s-a vazut foarte bine in Revolutia din decembrie 1989, cand mai multe forte din exterior au executat un masiv bruiaj electronic asupra teritoriului romanesc, folosind pentru acest lucru tehnologii de ultima ora, carora sistemele noastre de aparare nu le-au putut face fata.
• Razboiul cibernetic este considerat de unii cerecetatori si specialisti ca fiind o parte componenta a razboiului electronic. Razboiul electronic include folosirea tuturor mijloacelor disponibile la nivel electronic si informatic pentru a neutraliza sistemele electronice si de comunicatii ale inamicului, urmarind in acelasi timp mentinerea integritatii propriilor sisteme la un nivel operational. Primii care au introdus acest concept au fost americanii, insa el este tot mai des utilizat si de catre alti “soldati cibernetici” din China, Federeatia Rusa, Japonia sau Israel.
• Pirateria electronica (hacking) este un adevarat razboi de guerilla, dar in varianta electronica in care se poate implica intr-o forma sau alta orice persoana din orice colt al lumii, cu conditia sa aiba la dispozitie un computer, un modem si sa fie inarmati cu ceva cunostinte in domeniul informaticii. De notorietate sunt hackerii romani, poate si ei o posibila arma de temut in contextul noilor conflicte ale viitorului. Internetul in sine poate deveni o arma, foarte multi programatori, tehnicieni sau simplii curiosi in ale informaticii, ce dispun de mai mult timp liber si au intentii nu tocmai bune, cauta posibile brese in sistemele de protectie ale unor mari companii sau chiar ale fortelor armate. Cu precadere in cursul ultimei decade s-a incercat transformarea acestor hackeri intr-o adevarata “arma militara”, proces care se pare ca ia amploare, iar actiunile lor au depasit de mult fictiunea si sunt o realitate , uneori cruda a lumii in care traim, internetul putand fi considerat un avantaj, dar si o serioasa vulnerabilitate.
Dezvoltarea tehnologiei computerelor si a INTERNET-ului a imbunatatit viteza si volumul informatiilor pe orizontala si pe verticala. In acelasi timp, internetul a realizat o interconectare a retelelor regionale din intreaga lume intr-o retea globala, uneori metaforic asimilata unui sat global. Internetul este in sinea lui un camp de batalie, prin el putandu-se realiza operatiuni psihologice si propaganda, dar si un posibil aliat in gestionarea conflictelor militare.
Razboiul softurilor “SOFTWAR” este forma cea mai moderna de exprimare a razboiului psihologic (propaganda neagra, alba sau gri, dezinformarea, etc). Ca parte integranta a razboiului informational, softwar-ul creaza efecte atat in domeniul conplotului, cat si al realitatii virtuale, urmarindu-se in principal controlul si anihilarea moralului adversarului.
Un bun exemplu de razboi bazat pe informatie si in care noile tehnologii au avut un important aport, este Razboiul din Golf din 1991, cand CNN-ul, prin intermediul lui Peter Arnett, trimisul special la Bagdad, a transmis “razboiul pe viu”. Observam astfel cum Statele Unite folosesc televiziune pentru a influenta opinia publica nationala si comunitatea internationala.
Un alt exemplu elocvent al modului in care noi tehnologii au influentat un conflict militar il constituie cazul iugoslav. Sarbii au invatat din conflictele precedente care au dus la dezmembrarea fostei Iugoslavii si cu deosebire din conflictul bosniac cat de important este razboiul informational la acest sfarsit de mileniu si cum trebuie el purtat. Avand si avantajul de a se fi familiarizat cu metodele aliatilor care, in treacat fie spus, au dovedit in unele situatii o descurajanta lipsa de imaginatie, recurgand, in esenta, la forme, metode si procedee cunoscute, conducerea politica si militara iugoslava s-a dovedit a fi un adversar redutabil, ripostand promt la atacurile informationale ale inamicului.
Conflictul din Iugoslavia constituie un elocvent exemplu asupra modului in care noile tehnologii au avut un impact major asupra purtarii conflictului. In perioada premergatoare declansarii actiunilor militare, s-a desfasurat o ampla operatie de cercetare, folosindu-se o gama larga de mijloace, dintre care publicatiile de specialitate le evidentiaza pe cele aerocosmice pentru descoperirea, localizarea si determinarea mijloacelor electronice ale iugoslavilor. In acest scop, s-au utilizat sisteme cu tehnica de ultima ora: AWACS, aeronave de tip EA-6 B, E-2 C si avioane fara pilot ce au actionat in special din spatiul aerian al Ungariei, dar si din Bosnia-Hertegovina, Albania si Marea Adriatica, fara a intra in spatiul aerian iugoslav. NATO a utilizat frecvent avioane F 117 STEALTH, iar in premiera bombardierul B 2 STEALTH (invizibil).
Pentru descoperirea bateriilor de rachete si artilerie, NATO a folosit o arhitectura tehnico-organizatorica de cercetare multispectrala, greu de contracarat, cuprinzand: sateliti de cercetare; avioane de cercetare si supraveghere electronica AWACS si NIMROD (Marea Britanie), EP 3 si RC 135 RIVER JOINT (SUA); pentru cercetarea prin fotografiere, inclusiv in infrarosu, aparatele CAMBARRA PR- 9 (Marea Britanie), U2, E8 (JOINT STARTS), avioane fara pilot, de toate tipurile, inclusiv de tip PREDATOR (cu raza mare de actiune); avioane F 15 E STRIKE EAGLE si F 16 C/D, dotate cu sisteme de cercetare-lovire pe timp de noapte (LANTIRN), furnizand coordonatele digitale ale obiectivelor localizate (tancuri, piese de artilerie, lansatoare de rachete, etc).
Un aspect cu totul inedit in lumea informatiilor l-a constituit comunicarea prin internet. Inceperea bombardamentelor NATO, la 24 martie 1999, s-a simtit imediat in intreaga lume on line, prin posta electronica mesajele ajungand pe intregul glob. A fost prima data cand internetul a fost folosit, intr-o masura asa de mare, ca mijloc de comunicatie si de exprimare a opiniilor.
Actiunile s-au desfasurat si intr-o tabara, si in cealalta: de exemplu, dupa ce NATO a bombardat “accidental” Ambasada Chinei din Belgrad, hackerii au “bombardat” la randul lor sit-ul Casei Albe, scotandu-l din functiune pentru cateva zile. Cum oricarei forme de atac trebuie sa i se gaseasca o forma de raspuns, au existat organizatii care au permis utilizatorilor sa se conecteze la siturile lor, de unde sa trimita e-mail-uri nemonitorizate si de unde sa poata naviga anonim pe web, facilitand comunicarea celor din zona de razboi cu lumea libera, dar in asa fel incat sa nu se poata afla cine comunica si ce informatie transmite.
Bruiajul de radiolocatie executat de formatiunile de avioane ale NATO a fost resimtit in perioada conflictului si de sistemul de aparare antiaeriana al Romaniei (pe granita de vest), fapt ce dovedeste ca fortele aliate au adoptat atunci masuri de siguranta si in raport cu tara noastra.
In perioada conflictului, in domeniul informaticii s-au evidentiat urmatoarele aspecte mai deosebite:
1. Fiecare parte combatanta si-a reprezentat pe siturile specializate din reteua internet, punctele de vedere asupra evenimentelor sub forma de interviuri extrase din presa;
2. Toate browser-ele, in perioada conflictului, au prezentat la rubrica stiri, sub forma animata (care sa atraga atentia), aspecte de ultima ora.
In Ungaria au fost dislocate, in ultima decada a lunii mai 1999 , au fost dislocate 24 avioane F-18 si 3 avioane A-10 (la baza Tszar), precum si 7 avioane KC-135 (de realimentare in zbor) si avioane AWACS (pe aerodromul Ferihegy-I). Toate au fost folosite in cadrul operatiunii “ALLIED FORCE”, in cadrul contramasurilor electronice, alaturi de procedee clasice (bruiaj si distrugerea apararii electronice), intensificandu-se actiunile specifice inselarii electronice, respectiv dezinformarea si diversiunea, combinate cu operatiunile psihologice si imagologice.
Nedispunand de tehnica de ultima ora care sa se poata ridica la standardele NATO, Belgradul a reusit totusi sa mentina cu orice pret controlul asupra populatiei prin mass-media. Chiar daca sistemul de radiorelee TV fusese distrus aproape complet de bombardamente, s-a apelat la China care le-a pus la dispozitie sarbilor un satelit. In plus, Belgradul a reusit sa organizeze un sistem de informatii care sa permita cunoasterea actiunilor adversarului, prevenind atacurile. Incepand cu 26 martie 1999, Belgradul a cerut oficial Federatiei Ruse accesul la sistemul de informatii strategic si la cel prin sateliti. Nu se cunoaste raspunsul oficial.
CONCLUZII:
Noile amenintari cu care se confrunta lumea moderna depasesc cu mult imaginatia stramosilor nostri, asat ca sa un mai vorbim despre tehnologiile viitorului, modul in care se vor purta razboioaiele viitorului. In plan strategic, amenintarea razboiului informational elimina complet distinctia intre sistemele militare si cele civile. Conexiunea celor doua planuri, politic si militar, complica procesul de detectare a unui atac informational si dezvoltarea unei paci durabile. O intrebare foarte incomoda ce s-ar putea adresa guvernantilor in contextul aparitiei unor noi tehnologii ce ameninta viitorul razboiului informational ar fi cum controlam si cum ne protejam de acest nou flagel. Noile tehnologii din domeniul militar sunt elaborate simultan, atat la nivelul de planificare strategica, ca o arma ofensiva a razboiului modern, cat si ca o arma ce poate viza un “atac logistic”, adica exact mediul propice pentru a rupe infrastructura civila de cea de care depinde sistemul militar.
Tocmai acele state care sunt cele mai apte pentru un astfel de conflict sunt in acelasi timp si cele mai vulnerabile. Dependenta crescuta de sistemele informationale sofisticate aduce cu sine o crestere a vulnerabilitatii la actiuni ostile, inclusiv la amenintarea unor acte teroriste.
Atacurile cu noile tehnologii in campul razboiului informational sunt din ce in ce mai usor de realizat. Toate acestea, daca se mai adauga si vulnerabilitatea retelelor de comunicatii civile (extrem de atractive pentru teroristi), fac actiunile si tehnologiile ce tin de razboiul informational sa ocupe un loc important in arsenalul teroristilor.
Solutiile de securitate existente, sunt departe de a fi apte sa faca fata unor astfel de reale amenintari si este posibil ca aceasta situatie sa se mentina pana ce amenintarea s-ar putea transforma intr-un act concret, fortand astfel procesul de elaborare a unor masuri preventive.
