Articolul de mai jos apartine unui prieten (inclusiv titlul) iar cu ingaduinta dumnealui l-am postat integral in cele ce urmeaza, datorita adevarurilor incontestabile pe care le contine. Ii multumesc pentru binevointa, in speranta ca natia se va trezi pana la urma, la fel ca in imnul national.
"Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro.
Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţe medicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali.
Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula "n-a avut zile". După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cel mult cu rujul ei.
În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau bolnavul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident.
Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie.
Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur. Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge.
Suntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la “Titu Maiorescu”. Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la“Spiru Haret” o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine.
Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau hemoroizii în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica.
Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie.
Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania.
Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea. Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?"
Meseria diavolului - partea a doua
Despre Bombonel si ale sale fapte am mai scris in Indreptar. Si despre tagma profesionala din care provine 'mnealui am mai avut scrieri pe aici. Ba chiar ma gandesc acum ca acest personaj nefericit cu care istoria stramba de dupa 89 a napastuit Romania, nu putea avea alta meserie decat avocat. Am scris in Indreptar acum ceva ani, ca un avocat bun trebiue sa stie bine sa minta. Bombo este expert in asa ceva. La el e o simbioza foarte bine pretuita in randul avocatilor in general si al parlamentarilor in special, anume sa minta cu o putere de convingere extraordinara, cu ranjetul sau mijit in coltul gurii, semn ca intrebarile stanjenitoare vor fi fie ignorate, fie abil driblate si bagate pe maneca. Bombo provine din tagma jefuitorilor de tara imbuibati de vijelia postdecembrista, care a facut ceea ce stia mai bine. Sa duca cu presul. Pe toata lumea.
Cu alte cuvinte si-a facut treaba cum nu se putea mai bine.
Pe de alta parte sunt asa-zisii reprezentanti ai tagmei avocatesti, grupati in baroul Bucuresti, pentru care (redam din motivarea ICCJ de trimitere la zdup a lui Bombo): "Se constată că probatoriile administrate în cauză au dovedit, fără echivoc, faptul că inculpatul Năstase Adrian şi-a exercitat influenţa şi autoritatea ... în vederea obţinerii de foloase necuvenite constând în suportarea contravalorii unor materiale de propagandă electorală, în timpul campaniei sale prezidenţiale din anul 2004", primirea de foloase necuvenite e o chestie care n-are vreo legatura cu excluderea din barou a lui Bombo, nici cu prevederea statutara a aceluiasi barou, ce prevede ca persoanele condamnate definitiv sa fie excluse.
Deci concluzia e una singura: meseria diavolului e la mare cautare in Romania si mai e si foarte banoasa, de vreme ce primirea de foloase necuvenite e cel mai comun lucru posibil.
Asadar si prin urmare Bombo ramane bine mersi membru de vaza al baroului Bucuresti. Vade retro!
Asa cum am scris in prima parte a acestui articol, n-as vrea sa fiu in pielea impielitatilor astia din barou, cand vor trebui sa dea socoteala la judecata de apoi despre multele tone de minciuni debitate prin salile pasilor pierduti din Romania, in numele argintilor diversilor musterii, printre care si eternul de acum si fascinantul, Bombo.
Cu alte cuvinte si-a facut treaba cum nu se putea mai bine.
Pe de alta parte sunt asa-zisii reprezentanti ai tagmei avocatesti, grupati in baroul Bucuresti, pentru care (redam din motivarea ICCJ de trimitere la zdup a lui Bombo): "Se constată că probatoriile administrate în cauză au dovedit, fără echivoc, faptul că inculpatul Năstase Adrian şi-a exercitat influenţa şi autoritatea ... în vederea obţinerii de foloase necuvenite constând în suportarea contravalorii unor materiale de propagandă electorală, în timpul campaniei sale prezidenţiale din anul 2004", primirea de foloase necuvenite e o chestie care n-are vreo legatura cu excluderea din barou a lui Bombo, nici cu prevederea statutara a aceluiasi barou, ce prevede ca persoanele condamnate definitiv sa fie excluse.
Deci concluzia e una singura: meseria diavolului e la mare cautare in Romania si mai e si foarte banoasa, de vreme ce primirea de foloase necuvenite e cel mai comun lucru posibil.
Asadar si prin urmare Bombo ramane bine mersi membru de vaza al baroului Bucuresti. Vade retro!
Asa cum am scris in prima parte a acestui articol, n-as vrea sa fiu in pielea impielitatilor astia din barou, cand vor trebui sa dea socoteala la judecata de apoi despre multele tone de minciuni debitate prin salile pasilor pierduti din Romania, in numele argintilor diversilor musterii, printre care si eternul de acum si fascinantul, Bombo.
Dragonul cel lacom
Am citit recent o stire conform careia China a cumparat o imensa suprafata de teren in Ucraina, pentru a face agricultura. Daca n-au fost in stare cei de acolo sa faca agricultura, vor face chinezii ca doar au de hranit un miliard si jumatate de suflete (sau cati or mai fi acum), ne luand in considerare ca au renuntat recent la legea care reglementa natalitatea.
China a avut si are un succes urias atunci cand altii se tarasc inca in recesiune, datorita combinarii intr-un mod ciudat, a doi factori. Unul a fost Deng, comunist dibaci si mai ales deschis la minte, care a inteles ca tara sa nu se poate dezvolta singura si nu poate tine pasul cu celelalte decat printr-un soi de perestroica economica chinezeasca, dar putin mai inteligent aplicata decat la rusi. Celalalt factor se cheama lacomie. Lacomia corporatiilor, lacomia capitalismului feroce.
Idiotii din puternicele firme ale vestului au dat buzna momiti de mana de lucru ieftina si si-au transferat fabricile in China, pentru ca acolo statul comunist nu permitea asocierea si grevele angajatilor. Cum sa nu-i surada capitalistului veroce sa-i plateasca robotelului chinez cativa dolari amarati pe luna, ca sa nu-i dea angajatului de la el din occident mii de dolari pe luna? Ca sa nu mai mantionam concediile, asistenta medicala, protectia muncii, etc, etc, care erau niste deziderate SF pentru roboteii respectivi si care trebuiau musai asigurate angajatilor occidentali. Si tot lacomii occidentului au facut o alta gresala. La fel de mare. Au inceput sa transfere tehnologie de varf in fabricile respective.
Atat au asteptat serviciile secrete chinezesti. Cred ca nici lor nu le venea sa creada peste ce mina de aur au dat. Inainte, cand tehnologia era la mii de kilometri departare, trebuiau sa se strofoce serios sa puna mana pe ea. Acum le era servita pe tava.
Dupa nici 10 ani, occidentul si-a dat seama de gresa facuta si-si roade unghiile de ciuda. Dar e prea tarziu.
Acum China a devenit o mare forta economica, prin spionaj industrial dar si prin manipulare politica si diplomatica, permitandu-si acum sa declare (neoficial bineinteles) ca in maximum 10 - 20 de ani, va deveni prima putere ecomomica a lumii. Si o putere economica nu e numai economica ci si militara. Altfel nu se poate.
Si iata cum lacomia are efect de bumerang iar dragonul va musca puternic in viitor. Pe toata lumea, indiferent din ce continent face parte, nu numai pe taranii ucraineeni care au mari sanse sa se transforme in robotei ce vor munci pe mosia lor, dar care de acum apartine Chinei.
China a avut si are un succes urias atunci cand altii se tarasc inca in recesiune, datorita combinarii intr-un mod ciudat, a doi factori. Unul a fost Deng, comunist dibaci si mai ales deschis la minte, care a inteles ca tara sa nu se poate dezvolta singura si nu poate tine pasul cu celelalte decat printr-un soi de perestroica economica chinezeasca, dar putin mai inteligent aplicata decat la rusi. Celalalt factor se cheama lacomie. Lacomia corporatiilor, lacomia capitalismului feroce.
Idiotii din puternicele firme ale vestului au dat buzna momiti de mana de lucru ieftina si si-au transferat fabricile in China, pentru ca acolo statul comunist nu permitea asocierea si grevele angajatilor. Cum sa nu-i surada capitalistului veroce sa-i plateasca robotelului chinez cativa dolari amarati pe luna, ca sa nu-i dea angajatului de la el din occident mii de dolari pe luna? Ca sa nu mai mantionam concediile, asistenta medicala, protectia muncii, etc, etc, care erau niste deziderate SF pentru roboteii respectivi si care trebuiau musai asigurate angajatilor occidentali. Si tot lacomii occidentului au facut o alta gresala. La fel de mare. Au inceput sa transfere tehnologie de varf in fabricile respective.
Atat au asteptat serviciile secrete chinezesti. Cred ca nici lor nu le venea sa creada peste ce mina de aur au dat. Inainte, cand tehnologia era la mii de kilometri departare, trebuiau sa se strofoce serios sa puna mana pe ea. Acum le era servita pe tava.
Dupa nici 10 ani, occidentul si-a dat seama de gresa facuta si-si roade unghiile de ciuda. Dar e prea tarziu.
Acum China a devenit o mare forta economica, prin spionaj industrial dar si prin manipulare politica si diplomatica, permitandu-si acum sa declare (neoficial bineinteles) ca in maximum 10 - 20 de ani, va deveni prima putere ecomomica a lumii. Si o putere economica nu e numai economica ci si militara. Altfel nu se poate.
Si iata cum lacomia are efect de bumerang iar dragonul va musca puternic in viitor. Pe toata lumea, indiferent din ce continent face parte, nu numai pe taranii ucraineeni care au mari sanse sa se transforme in robotei ce vor munci pe mosia lor, dar care de acum apartine Chinei.
A disparut contractu' domle'
In spiritul "de-a rasu' - plansu'" care caracterizeaza foarte exact competenta nimicniciilor vremelnice din fruntea tarii din ultimul sfert de secol, aflam cu stupoare ca a disparut contractul cu firma Behtel, contract care ne-a pagubit cu aproape un miliard si jumatate de euro, bani dusi o parte pe apa sambetei, sau mai bine zis cu ajutorul ei, dincolo de partea ailalta a oceanului (ca de, aia fiind saraci, aveau nevoie de ajutoare de la noi), iar o alta parte in buzunarele fara fund ale nimicniciilor pomenite la inceput de articol, in urma carora, au mai aparut pe te miri unde, alte cartiere de viloaie, alte supermasini sau conturi babane ce vor fi pierdute in veci prin paradise fiscale nestiute. Ne-am ales in urma contractului respectiv cu o bataie de joc, respectiv un rahatel de cativa kilometri de autostrada, care daca ar fi sa-l acoperim cu foita de aur, pariez ca ar fi costat mai ieftin decat am dat americanilor de la firma respectiva.
Evident ca in urmatoarea suta de ani nimeni nu va sufla o vorbulita cam unde s-au evaporat miliardele respective. Mai evident, nici macar o lipitoare din asta politicianista nu va fi trasa macar de maneca sau bagata la puscarie pentru bataia de joc suplimentara, adusa la adresa tarii si a oamenilor care o populeaza. De ce nu va fi? Evident pentru ca cei implicati fac parte din toate partidele de hoti guvernanti, iar (am mai discutat acest aspect in Indreptar), a se da in gat unii pe altii este exclus, pentru ca sunt toti implicati in devalizarea tarii.
Prin urmare la capitolul asta stam linistiti.
Totusi smecherimea politicianista o da la parandaratelea cu prostimea, facand uz de un tertip grosier: s-a pierdut contractu' domle'. Ce nu intelegeti? Adicatelea foile alea de hartie ce valorau un miliard juma' s-au pierdut si gata. Mai mult ca sigur ca au fost furate, pentru ca de pierdut nu puteau sa fie pierdute din simplul motiv ca flacaii astia n-au gauri in diplomatele lor de marca, altfel ar fi pierdut si banii nu numai contractul, ceea ce ar fi insemnat deranj mare.
Intrebarea fireasca e cine a furat contractu'.
Am tot stat zilele astea de cand am aflat vestea asta, sa ma gandesc cine a bagat vastu' la contract domle'.
Cred ca nu e decat un raspuns. Nu puteau fi decat doi insi care puteau sa bage vastu' in caraiman. Unu e imparat si altu e rege. Care din ei (daca n-or fi fost amandoi, caz in care unu a stat de sase) e greu de spus. Cand o sa-mi pun o manea, ca sa-mi vina inspiratia mânca-v-aş, am sa va anunt.
Evident ca in urmatoarea suta de ani nimeni nu va sufla o vorbulita cam unde s-au evaporat miliardele respective. Mai evident, nici macar o lipitoare din asta politicianista nu va fi trasa macar de maneca sau bagata la puscarie pentru bataia de joc suplimentara, adusa la adresa tarii si a oamenilor care o populeaza. De ce nu va fi? Evident pentru ca cei implicati fac parte din toate partidele de hoti guvernanti, iar (am mai discutat acest aspect in Indreptar), a se da in gat unii pe altii este exclus, pentru ca sunt toti implicati in devalizarea tarii.
Prin urmare la capitolul asta stam linistiti.
Totusi smecherimea politicianista o da la parandaratelea cu prostimea, facand uz de un tertip grosier: s-a pierdut contractu' domle'. Ce nu intelegeti? Adicatelea foile alea de hartie ce valorau un miliard juma' s-au pierdut si gata. Mai mult ca sigur ca au fost furate, pentru ca de pierdut nu puteau sa fie pierdute din simplul motiv ca flacaii astia n-au gauri in diplomatele lor de marca, altfel ar fi pierdut si banii nu numai contractul, ceea ce ar fi insemnat deranj mare.
Intrebarea fireasca e cine a furat contractu'.
Am tot stat zilele astea de cand am aflat vestea asta, sa ma gandesc cine a bagat vastu' la contract domle'.
Cred ca nu e decat un raspuns. Nu puteau fi decat doi insi care puteau sa bage vastu' in caraiman. Unu e imparat si altu e rege. Care din ei (daca n-or fi fost amandoi, caz in care unu a stat de sase) e greu de spus. Cand o sa-mi pun o manea, ca sa-mi vina inspiratia mânca-v-aş, am sa va anunt.
Lista rusinii - partea a doua
Dupa articolul precedent pe care l-am postat datorita amabilitatii unui prieten ce a avut infinita rabdare sa se documenteze si sa listeze toate capacitatile de productie duse pe apa sambetei de nenorocitii care s-au perindat in fruntea tarii de la marele deranj national din 89 si in urma caruia am primit din partea dumneavoastra multe mesaje, revin acum cu cu alt mesaj primit de la acelasi prieten in care se face referire la pozitia avuta de academicianul Dinu Giurescu pe aceasta tema.
Articolul il postez asa cum l-am primit, spre stiinta tuturor celor ce au crezut atunci in 89 ca se va schimba ceva in mai bine si mai ales spre stiinta celor care atunci erau prea mici ca varsta, pentru a inteleage ce se petrece.
B. Unităţi de producţie din industria uşoară şi alimentară, intrate în producţie între 1969-1989, în ordinea cronologică a punerii lor în funcţiune:
1969 - Fabricile de: zahăr (Buzău); articole de sticlărie (Bucureşti)
1971 - Filatura de bumbac (Slobozia)
1972 - Produse lactate (Tg. Jiu)
1974 - Sticlărie pentru articole de menaj (Bistriţa); Filatura de bumbac (Alexandria); porţelan pentru menaj (Curtea de Argeş)
1975 - Textile (Năsăud); malţ (Reghin); mobilă (Curtea de Argeş); mobilă modulată (Arad)
1976 - Ţesătorie de bumbac (Baia Mare)
1977 - Relon V (Săvineşti); tricotaje (Focşani)
1978 - Confecţii (Scorniceşti); vase emailate (Sighişoara); ţesături din in (Paşcani); zahăr (Paşcani); mobilă din panouri înobilate; mobilă corp (ambele la Bistriţa)
1979 - Confecţii (Sighetu Marmaţiei); bumbac cordat (Tg. Lăpuş); confecţii (Vulcan); vase emailate (Focşani)
1980 - Confecţii (Săveni, jud. Botoşani); mobilă (Bălceşti, jud. Vâlcea); filatură de bumbac cordat (Negreşti, jud. Vaslui)
1981 - Mobilă (Pucioasa); filatură de bumbac (Murgeni, jud. Vaslui); fire artificiale (Viscofil, Bucureşti); mătase („Victoria” din Iaşi); filatura de bumbac (Abrud); tricotaje (Panciu, jud. Vrancea); ulei de in şi soia (Ţăndărei); zahăr (Ianca)
1982 - Tricotaje (Nehoiu, jud. Buzău); mobilă stil (Nehoiu, jud. Buzău); filatură de bumbac (Flămânzi, jud. Botoşani); scaune pliante (Câmpina); conserve şi semiconserve din peşte (Constanţa); bere (Bragadiru, Bucureşti); mătase (Brăila); zahăr (Arad)
1983 - mobilă (Tg. Mureş); textile neţesute (Râmnicu Vâlcea)
1984 - Mobilă (Tecuci); industrializarea sfeclei de zahăr (Timişoara); furnire estetice (Comăneşti)
1987 - Confecţii (Curtea de Argeş)
Articolul il postez asa cum l-am primit, spre stiinta tuturor celor ce au crezut atunci in 89 ca se va schimba ceva in mai bine si mai ales spre stiinta celor care atunci erau prea mici ca varsta, pentru a inteleage ce se petrece.
"JAFUL ȘI DEGRADAREA
DIN ECONOMIA ROMÂNIEI POST-DECEMBRISTE
Academicianul Dinu C. Giurescu a emis în 2009 o părere amară despre situația economică a României. De atunci s-au scurs patru ani, care au împins și mai mult țara spre o prăpastie a istoriei sale, cel puțin egală cu cea fanariotă. Alături de cele spuse de academicianul istoric au trebuit adăugate și alte date de mizerie din economia condusă de o pleiadă de afaceriști veroși și de politicieni veroși din așa-zisele partide democratice.
Dinu C. Giurescu spunea: Dl. Ministru al Economiei declara în ianuarie (2009), la reuniunea din Braşov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României şi o politică de asigurare a securităţii energetice a României…; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creşterea economică, a PIB” (sublinierea D.C.G.).
Domnia Sa are dreptate când reaminteşte aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect – după toate probabilităţile. După Lovitura de stat, cu ajutor străin, din 1989, noii guvernanți au trecut la prădarea țării și la vinderea pe bază de mită a unui covârșitor de capacități de producție, fabrici, uzine, complexe agro-zootehnice, a bogățiile subsolului și a unor rețele de infrastructură vitale ale țării.
Academicianul Dinu C. Giurescu a emis în 2009 o părere amară despre situația economică a României. De atunci s-au scurs patru ani, care au împins și mai mult țara spre o prăpastie a istoriei sale, cel puțin egală cu cea fanariotă. Alături de cele spuse de academicianul istoric au trebuit adăugate și alte date de mizerie din economia condusă de o pleiadă de afaceriști veroși și de politicieni veroși din așa-zisele partide democratice.
Dinu C. Giurescu spunea: Dl. Ministru al Economiei declara în ianuarie (2009), la reuniunea din Braşov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României şi o politică de asigurare a securităţii energetice a României…; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creşterea economică, a PIB” (sublinierea D.C.G.).
Domnia Sa are dreptate când reaminteşte aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect – după toate probabilităţile. După Lovitura de stat, cu ajutor străin, din 1989, noii guvernanți au trecut la prădarea țării și la vinderea pe bază de mită a unui covârșitor de capacități de producție, fabrici, uzine, complexe agro-zootehnice, a bogățiile subsolului și a unor rețele de infrastructură vitale ale țării.
Noii guvernanți, pe lângă
faptul că nu au avut nicio legătură cu economia reală înainte de 1989, s-au
triat dintre cei mai veroși trădători
ai intereselor țării, motivând că jaful
lor era justificat de ura împotriva lui Ceaușescu.
Jaful economic la scară mare a devenit o practică nepedepsită de nicio autoritate sau de nicio lege. Au apărut peste noapte averi uriașe ale unor nemernici fără școală și fără experiență sau studii economice.
Averile monstruoase realizate prin fraudă directă, sau prin falsuri și “inginerii” financiare tâlhărești nu au fost niciodată cercetate de conducerea statului, pentru că lupii nu vroiau și nu puteau să se mănânce între ei, indiferent din ce partid făceau parte (exista un singur partid, cel al bandiților cu gulere albe și al distrugătorilor de țară).
Jaful economic la scară mare a devenit o practică nepedepsită de nicio autoritate sau de nicio lege. Au apărut peste noapte averi uriașe ale unor nemernici fără școală și fără experiență sau studii economice.
Averile monstruoase realizate prin fraudă directă, sau prin falsuri și “inginerii” financiare tâlhărești nu au fost niciodată cercetate de conducerea statului, pentru că lupii nu vroiau și nu puteau să se mănânce între ei, indiferent din ce partid făceau parte (exista un singur partid, cel al bandiților cu gulere albe și al distrugătorilor de țară).
Dinu C. Giurescu mai spunea: Un demers care ne aminteşte de
industria existentă până în 1989 este idificator. Atunci, România era o ţară industrial-agrară. „Industrializarea socialistă”,
aplicată cu rost, dar şi fără rost, a avut ca rezultat construcţia şi punerea
în funcţiune a sute şi sute de fabrici, întreprinderi şi linii de producţie
noi, răspândite în mai toate judeţele ţării. Istoria României în date (Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2003) consemnează principalele unităţi ale feluritelor
ramuri, inclusiv acelea ale industriei uşoare şi alimentare, toate realizate
sub regimul socialist, mai ales pe timpul conducerii statului de către Nicolae Ceaușescu.
Astăzi România importă aproape tot: chibrituri, săpun, cremă
de pantofi, perii de dinţi, conserve de tot felul, cămăşi, haine, pantofi,
aparatură casnică, aparatură electronică, hârtie, birotică de tot felul, vase
de bucătărie, sticlărie, materiale de construcţii şi izolaţii, carne de pui,
carne de porc, roşii, castraveţi, pepeni, mere, pere, căpşuni, struguri, caise,
piersici… România agrară nu-şi mai poate hrăni locuitorii cu produsele solului
şi recurge la importuri din Turcia, Grecia, Spania, Italia, Franţa, Germania, Ungaria.
Combinatul „Comtim” de lângă Timişoara
(1.000.000 porci anual) a fost falimentat şi închis în anii ‘90. Presa remarca
de curând costul ridicat al cărnii de porc adusă din import!!!
Mai există industria farmaceutică română? Rămâi mirat când
farmaciile îţi vând un medicament fabricat în România. Mărete structuri
industriale au fost demolate și tăiate
pentru valorificarea la fier vechi. Nu răspunde
niciun guvern ? Tote structurile industriale distruse erau averea statului. De starea sau conservarea lor trebuia să răspundă guvernele și parlamentele ce s-au succedat. Va veni oare ora pedepsei populare ?
niciun guvern ? Tote structurile industriale distruse erau averea statului. De starea sau conservarea lor trebuia să răspundă guvernele și parlamentele ce s-au succedat. Va veni oare ora pedepsei populare ?
De la o ţară industrial-agrară în anii ‘80, România este
astăzi o ţară a tot importatoare, o piaţă de
desfacere a produselor aduse din altepărţi. Are situația unei foste colonii !!! Ce a devenit industria existentă în
anii ‘80? Câtă a rămas, câtă a dispărut? Poate că în unele cazuri tehnologia utilizată
era depăşită şi nu mai putea fi valorificată în continuare. In alte cazuri, nu
mai exista piaţă de desfacere – am pierdut-o pe propria noastră mână, mai ales,
pieţele din Federaţia Rusă şi din alte părţi. Dar este sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivaţie reală, ci numai din perspectiva câştigului strict personal.
pieţele din Federaţia Rusă şi din alte părţi. Dar este sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivaţie reală, ci numai din perspectiva câştigului strict personal.
Răspunsurile vor veni cândva, dar nu curând. In prezent,
reindustrializarea este la ordinea zilei. Sau, cel puţin,
aşa ni se spune. In realitate este inexistentă. O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistenţă. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese şi a unei părţi a birocraţiei care se vor bate să nu se schimbe nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere şi un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice (toate cu nuanțe de stânga). Se va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici şi mijlocii, să se dezvolte şi să dea de lucru oamenilor. Se va solicita voinţă politică pusă în aplicare timp îndelungat.
aşa ni se spune. In realitate este inexistentă. O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistenţă. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese şi a unei părţi a birocraţiei care se vor bate să nu se schimbe nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere şi un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice (toate cu nuanțe de stânga). Se va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici şi mijlocii, să se dezvolte şi să dea de lucru oamenilor. Se va solicita voinţă politică pusă în aplicare timp îndelungat.
Dar cine să realizeze ceva pentru economia României ? Noul
guvern Ponta, din decembrie 2012 ? Este un guvern care a tăiat toate fondurile
pentru dezvoltare economică, iar suma infimă alocată investițiilor merge spre obiective neproductive.
Toate acestea constituie bariere reale. Rămâne de văzut dacă şi în ce măsură
vor fi înlăturate.
Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei pieţe interne funcţionale pentru producţie şi consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piaţă de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.
Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei pieţe interne funcţionale pentru producţie şi consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piaţă de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.
Pentru informarea opiniei publice şi îndeosebi a tineretului
în vârstă de 18-35 de ani, am extras din volumul Istoria României în date, Editura
Enciclopedică, 2003, unităţile de producţie industrială puse în funcţie între
1969 (Congresul al X-lea P.C.R.) şi 1989 (până la Congresul al XIV-lea).
A. Unităţi industriale: fabrici, întreprinderi, uzine, secţii:
1969 - Piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic (Găeşti)
1970 - Fibre artificiale (Săvineşti); laminorul de 6 ţoli (Uzina de ţevi – Roman); laminorul de benzi la rece (Combinatul siderurgic – Galaţi)
1971- Laminor de benzi la cald (idem)
1972 - Carton şi confecţii de carton (Drobeta Turnu Severin); anilină (Făgăraş)
1973 - „Electro-Argeş” (Curtea de Argeş); alumină (Tulcea); ammoniac (Slobozia); Combinatul metalurgic (Târgovişte); aparataj electric auto (Sf. Gheorghe)
1974 - Prefabricate din beton (Timişoara); plăci aglomerate din lemn (Bistriţa); rulmenţi (Alexandria); lianţi şi azbociment (Fieni); plăci aglomerate din lemn (Miercurea Ciuc)
1975 - RIFIL (Săvineşti); aparataj electrotehnic de joasă tensiune (Botoşani); produse din beton cellular autoclavizat (Adjud); uree (Săvineşti); utilaj chimic (Borzeşti); tractorul cu încărcător hidraulic (Craiova); linie de ciment (Fieni); linie de var (Fieni); mecanisme şi transmisii (Reşiţa); locomotive Diesel electrice de 4000
CP (Craiova)
1976 - Hidrofugarea uleiurilor provenite din ţiţei naftenic
1977 - Feroaliaje (Tulcea); îngrăşăminte chimice (Arad)
1978 - Aglomerate, la Combinatul siderurgic Galaţi; Hidromecanica II (Braşov); amoniac şi acid azotic (Tg. Mureş); mase plastice pentru construcţii (Bistriţa); aparate de măsurat şi control (Vaslui-Rediu)
1979 - Ciment (Taşca-Bicaz); ţevi sudate (Zimnicea); noua rafinărie de petrol de la Borzeşti; instalaţii pentru producerea de normal-parafine (Piteşti); maşini unelte, accesorii şi scule (Baia Mare); Rafinăria Midia-Năvodari; sârmă şi produse din sârmă (Buzău); faianţă (Baia Mare); mase plastice (Sf. Gheorghe); amoniac (Făgăraş)
1980 - Panouri electropneumatice (Bacău); aparate de măsură şi control (Suceava); produse sodice (Giurgiu); furnalul 3 (Călan, întreprinderea Victoria); acumulatori pentru autoturisme (Bistriţa)
1981 - Materiale refractare (Turda); complexul de cracare catalitică pentru producerea de benzină, motorină şi gaze asociate (Piteşti); piese grele turnate din oţel (Lugoj); linia automatizată de turnare a pieselor complexe din utilaje de aluminium (23 August, Bucureşti); oxigen şi azot (Combinatul de îngrăşăminte chimice, Arad); primul laminor la Combinatul siderurgic Călăraşi; turnătoria de oţel la Combinatul de utilaj greu din Iaşi; piese turnate şi forjate din oţel (Bistriţa); ţevi inoxidabile şi oţeluri aliate la Uzinele „Republica” (Bucureşti); linia de fabricare a tuburilor de sticlă magnesia (Târgovişte); fibre sintetice (Câmpulung Muscel); utilaj minier (Tg. Jiu); piese turnate (Slatina); clorură de amoniu (Borzeşti); fenolacetonă (Brazi)
1982 - Fabricarea în serie a strungurilor „Carusel” cu comandă numerică (Uzina mecanică Roman); materiale refractare (Brăila); producerea formolului şi acetonei (Brazi); laminor de benzi electrotehnice (Combinatul de oţeluri superioare, Târgovişte); prima autobasculantă Diesel electrică de 110 tone (Întreprinderea mecanică Mârşa, Avrig); prelucrarea cherestelei din lemn de plop (Cernavodă); instalaţia de separare electromagnetică a metalelor rare din nisipuri (Electroputere, Craiova); instalaţia de alchilamină (Râmnicu Vâlcea); izolatori de medie şi înaltă tensiune (la Electro-mecanica, Turda); celuloză chimică (Brăila); oţeluri speciale (Cristuru Secuiesc).
1983 - Plăci aglomerate din lemn (Palas-Constanţa); laminorul de ţevi de 20 ţoli (Întreprinderea de ţevi, Roman); sulfură de carbon (Brăila); instalaţia de alchilare cu acid fluorhidric (Teleajen); instalaţia de producere a cauciucului polibutadienic (Brazi); polipropilenă (Teleajen); combinele autopropulsate de recoltat porumb (Întreprinderea de autocamioane Braşov); instalaţia mobilă de sudat şine de cale ferată (Braşov); întreprinderea de biosinteze (Calafat); instalaţia de foraj multifuncţional (Ploieşti)
1984 - Rulmenţi (Bârlad); „Mecanica” Vaslui; amidon şi glucoză (Calafat); locomotiva Diesel electrică de 1100 CP (23 August, Bucureşti); prelucrarea maselor plastice (Tulcea); uzina cocsochimică (Reşiţa); nutreţuri combinate (Zalău); ciment Medgidia II; fibre sintetice (Caransebeş)
1985 - Tramvaie cu comandă multiplă (Timişoara); troleibuze (Iaşi)
1987 - Utilaj tehnologic (Bistriţa); ferite (Urziceni); „Electrotimiş” (Timişoara); ţevi (Slatina); utilaj minier (Satu Mare); Combinatul metalurgic (Tulcea)
1988 - Uzina de prelucrare a minereurilor de cupru (Zlatna)
A. Unităţi industriale: fabrici, întreprinderi, uzine, secţii:
1969 - Piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic (Găeşti)
1970 - Fibre artificiale (Săvineşti); laminorul de 6 ţoli (Uzina de ţevi – Roman); laminorul de benzi la rece (Combinatul siderurgic – Galaţi)
1971- Laminor de benzi la cald (idem)
1972 - Carton şi confecţii de carton (Drobeta Turnu Severin); anilină (Făgăraş)
1973 - „Electro-Argeş” (Curtea de Argeş); alumină (Tulcea); ammoniac (Slobozia); Combinatul metalurgic (Târgovişte); aparataj electric auto (Sf. Gheorghe)
1974 - Prefabricate din beton (Timişoara); plăci aglomerate din lemn (Bistriţa); rulmenţi (Alexandria); lianţi şi azbociment (Fieni); plăci aglomerate din lemn (Miercurea Ciuc)
1975 - RIFIL (Săvineşti); aparataj electrotehnic de joasă tensiune (Botoşani); produse din beton cellular autoclavizat (Adjud); uree (Săvineşti); utilaj chimic (Borzeşti); tractorul cu încărcător hidraulic (Craiova); linie de ciment (Fieni); linie de var (Fieni); mecanisme şi transmisii (Reşiţa); locomotive Diesel electrice de 4000
CP (Craiova)
1976 - Hidrofugarea uleiurilor provenite din ţiţei naftenic
1977 - Feroaliaje (Tulcea); îngrăşăminte chimice (Arad)
1978 - Aglomerate, la Combinatul siderurgic Galaţi; Hidromecanica II (Braşov); amoniac şi acid azotic (Tg. Mureş); mase plastice pentru construcţii (Bistriţa); aparate de măsurat şi control (Vaslui-Rediu)
1979 - Ciment (Taşca-Bicaz); ţevi sudate (Zimnicea); noua rafinărie de petrol de la Borzeşti; instalaţii pentru producerea de normal-parafine (Piteşti); maşini unelte, accesorii şi scule (Baia Mare); Rafinăria Midia-Năvodari; sârmă şi produse din sârmă (Buzău); faianţă (Baia Mare); mase plastice (Sf. Gheorghe); amoniac (Făgăraş)
1980 - Panouri electropneumatice (Bacău); aparate de măsură şi control (Suceava); produse sodice (Giurgiu); furnalul 3 (Călan, întreprinderea Victoria); acumulatori pentru autoturisme (Bistriţa)
1981 - Materiale refractare (Turda); complexul de cracare catalitică pentru producerea de benzină, motorină şi gaze asociate (Piteşti); piese grele turnate din oţel (Lugoj); linia automatizată de turnare a pieselor complexe din utilaje de aluminium (23 August, Bucureşti); oxigen şi azot (Combinatul de îngrăşăminte chimice, Arad); primul laminor la Combinatul siderurgic Călăraşi; turnătoria de oţel la Combinatul de utilaj greu din Iaşi; piese turnate şi forjate din oţel (Bistriţa); ţevi inoxidabile şi oţeluri aliate la Uzinele „Republica” (Bucureşti); linia de fabricare a tuburilor de sticlă magnesia (Târgovişte); fibre sintetice (Câmpulung Muscel); utilaj minier (Tg. Jiu); piese turnate (Slatina); clorură de amoniu (Borzeşti); fenolacetonă (Brazi)
1982 - Fabricarea în serie a strungurilor „Carusel” cu comandă numerică (Uzina mecanică Roman); materiale refractare (Brăila); producerea formolului şi acetonei (Brazi); laminor de benzi electrotehnice (Combinatul de oţeluri superioare, Târgovişte); prima autobasculantă Diesel electrică de 110 tone (Întreprinderea mecanică Mârşa, Avrig); prelucrarea cherestelei din lemn de plop (Cernavodă); instalaţia de separare electromagnetică a metalelor rare din nisipuri (Electroputere, Craiova); instalaţia de alchilamină (Râmnicu Vâlcea); izolatori de medie şi înaltă tensiune (la Electro-mecanica, Turda); celuloză chimică (Brăila); oţeluri speciale (Cristuru Secuiesc).
1983 - Plăci aglomerate din lemn (Palas-Constanţa); laminorul de ţevi de 20 ţoli (Întreprinderea de ţevi, Roman); sulfură de carbon (Brăila); instalaţia de alchilare cu acid fluorhidric (Teleajen); instalaţia de producere a cauciucului polibutadienic (Brazi); polipropilenă (Teleajen); combinele autopropulsate de recoltat porumb (Întreprinderea de autocamioane Braşov); instalaţia mobilă de sudat şine de cale ferată (Braşov); întreprinderea de biosinteze (Calafat); instalaţia de foraj multifuncţional (Ploieşti)
1984 - Rulmenţi (Bârlad); „Mecanica” Vaslui; amidon şi glucoză (Calafat); locomotiva Diesel electrică de 1100 CP (23 August, Bucureşti); prelucrarea maselor plastice (Tulcea); uzina cocsochimică (Reşiţa); nutreţuri combinate (Zalău); ciment Medgidia II; fibre sintetice (Caransebeş)
1985 - Tramvaie cu comandă multiplă (Timişoara); troleibuze (Iaşi)
1987 - Utilaj tehnologic (Bistriţa); ferite (Urziceni); „Electrotimiş” (Timişoara); ţevi (Slatina); utilaj minier (Satu Mare); Combinatul metalurgic (Tulcea)
1988 - Uzina de prelucrare a minereurilor de cupru (Zlatna)
Nu au fost incluse în această enumerare: construcţiile de
nave maritime, hidrocentralele, deschiderea de noi mine, metroul bucureştean,
platformele de foraj maritim, instalaţiile de foraj minier, Canalul
Dunăre-Marea Neagră, extinderile la uzinele sau întreprinderile existente,
şantierele de irigaţii; construcţiile de locuinţe; noua amenajare a cursului
Dâmboviţei (Bucureşti).
B. Unităţi de producţie din industria uşoară şi alimentară, intrate în producţie între 1969-1989, în ordinea cronologică a punerii lor în funcţiune:
1969 - Fabricile de: zahăr (Buzău); articole de sticlărie (Bucureşti)
1971 - Filatura de bumbac (Slobozia)
1972 - Produse lactate (Tg. Jiu)
1974 - Sticlărie pentru articole de menaj (Bistriţa); Filatura de bumbac (Alexandria); porţelan pentru menaj (Curtea de Argeş)
1975 - Textile (Năsăud); malţ (Reghin); mobilă (Curtea de Argeş); mobilă modulată (Arad)
1976 - Ţesătorie de bumbac (Baia Mare)
1977 - Relon V (Săvineşti); tricotaje (Focşani)
1978 - Confecţii (Scorniceşti); vase emailate (Sighişoara); ţesături din in (Paşcani); zahăr (Paşcani); mobilă din panouri înobilate; mobilă corp (ambele la Bistriţa)
1979 - Confecţii (Sighetu Marmaţiei); bumbac cordat (Tg. Lăpuş); confecţii (Vulcan); vase emailate (Focşani)
1980 - Confecţii (Săveni, jud. Botoşani); mobilă (Bălceşti, jud. Vâlcea); filatură de bumbac cordat (Negreşti, jud. Vaslui)
1981 - Mobilă (Pucioasa); filatură de bumbac (Murgeni, jud. Vaslui); fire artificiale (Viscofil, Bucureşti); mătase („Victoria” din Iaşi); filatura de bumbac (Abrud); tricotaje (Panciu, jud. Vrancea); ulei de in şi soia (Ţăndărei); zahăr (Ianca)
1982 - Tricotaje (Nehoiu, jud. Buzău); mobilă stil (Nehoiu, jud. Buzău); filatură de bumbac (Flămânzi, jud. Botoşani); scaune pliante (Câmpina); conserve şi semiconserve din peşte (Constanţa); bere (Bragadiru, Bucureşti); mătase (Brăila); zahăr (Arad)
1983 - mobilă (Tg. Mureş); textile neţesute (Râmnicu Vâlcea)
1984 - Mobilă (Tecuci); industrializarea sfeclei de zahăr (Timişoara); furnire estetice (Comăneşti)
1987 - Confecţii (Curtea de Argeş)
NOTĂ : Enumerările distinsului academician sunt departe de a
se apropia de cruda realitate. Pe desupra, România se găsește și
pe panta unei decadențe morale și spirituale de neimaginat."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
