A disparut contractu' domle'

In spiritul "de-a rasu' - plansu'" care caracterizeaza foarte exact competenta nimicniciilor vremelnice din fruntea tarii din ultimul sfert de secol, aflam cu stupoare ca a disparut contractul cu firma Behtel, contract care ne-a pagubit cu aproape un miliard si jumatate de euro, bani dusi o parte pe apa sambetei, sau mai bine zis cu ajutorul ei, dincolo de partea ailalta a oceanului (ca de, aia fiind saraci, aveau nevoie de ajutoare de la noi), iar o alta parte in buzunarele fara fund ale nimicniciilor pomenite la inceput de articol, in urma carora, au mai aparut pe te miri unde, alte cartiere de viloaie, alte supermasini sau conturi babane ce vor fi pierdute in veci prin paradise fiscale nestiute. Ne-am ales in urma contractului respectiv cu o bataie de joc, respectiv un rahatel de cativa kilometri de autostrada, care daca ar fi sa-l acoperim cu foita de aur, pariez ca ar fi costat mai ieftin decat am dat americanilor de la firma respectiva.
Evident ca in urmatoarea suta de ani nimeni nu va sufla o vorbulita cam unde s-au evaporat miliardele respective. Mai evident, nici macar o lipitoare din asta politicianista nu va fi trasa macar de maneca sau bagata la puscarie pentru bataia de joc suplimentara, adusa la adresa tarii si a oamenilor care o populeaza. De ce nu va fi? Evident pentru ca cei implicati fac parte din toate partidele de hoti guvernanti, iar (am mai discutat acest aspect in Indreptar), a se da in gat unii pe altii este exclus, pentru ca sunt toti implicati in devalizarea tarii.
Prin urmare la capitolul asta stam linistiti.
Totusi smecherimea politicianista o da la parandaratelea cu prostimea, facand uz de un tertip grosier: s-a pierdut contractu' domle'. Ce nu intelegeti? Adicatelea foile alea de hartie ce valorau un miliard juma' s-au pierdut si gata. Mai mult ca sigur ca au fost furate, pentru ca de pierdut nu puteau sa fie pierdute din simplul motiv ca flacaii astia n-au gauri in diplomatele lor de marca, altfel ar fi pierdut si banii nu numai contractul, ceea ce ar fi insemnat deranj mare.
Intrebarea fireasca e cine a furat contractu'.
Am tot stat zilele astea de cand am aflat vestea asta, sa ma gandesc cine a bagat vastu' la contract domle'.
Cred ca nu e decat un raspuns. Nu puteau fi decat doi insi care puteau sa bage vastu' in caraiman. Unu e imparat si altu e rege. Care din ei (daca n-or fi fost amandoi, caz in care unu a stat de sase) e greu de spus. Cand o sa-mi pun o manea, ca sa-mi vina inspiratia mânca-v-aş, am sa va anunt.