Nu poti sa traiesti o zi fara sa auzi de nimicniciile celor care se autointituleaza politicienii Romaniei, fie ca sunt din stanga, din dreapta sau din dos. Mi-am propus cu tot dinadinsul sa nu mai scriu atat de des despre acesti mizerabili care ne fac viata grea, dar ma determina sa o fac.
Nici nu stiu ce sa infierez mai intai. Prefacatoria, minciuna, demagogia, prostia sau fatarnicia acestor lipitori de pe trupul natiunii. Sau poate viclenia, hotia, dobitocia, coruptia sau trufia acestor nemernici. Nu stii de unde sa incepi, pentru ca toate aceste atribute sunt adanc impamantenite in cugetele, comportamentele si atitudinile acestor scarnavii.
Daca ar vrea sa auda cu urechile lor ce crede natiunea despre ei, ar putea sa se deghizeze si sa se plimbe putin prin piete si magazine, prin mijloacele de transport in comun si prin parcuri. Ar auzi atunci la sudalmi, blesteme si injurii cat pentru trei vieti, pentru fiecare asa zis “politician”.
Dar credeti dumneavoastra ca le pasa de asa ceva? Nu stimati concetateni. Nu le pasa nici macar cat negreu sub unghie, iar aceia dintre dumneavoastra care mai cred ca da, le pasa, se insala amarnic din pacate.
Singurul lucru de care le pasa este BANUL. Este unica lor religie la care se inchina si pe care o venereaza cu sfintenie. Banul facut rapid, fara munca, fara lege, nu conteaza cum.
Nu poti sa te ascunzi nici macar de vederea acestor nemernici. Sunt peste tot. La teve, in ziare, in reviste, la radio. Pe unde te duci si orice ai face, ei te privesc dincolo de sticla televizorului sau de cerneala tiparului. Ca niste virusi de care nu ai scapare. Niste virusi ai unei boli care nu are leac. O boala mortala, care-ti toaca marunt nervii si sanatatea.
Te privesc si isi bat joc de tine. Te sfideaza in fata si-ti baga mana in buzunar ca niste hoti ordinari sa-ti ia banii prin te miri ce taxe si impozite. Ai pus un ban deoparte? Ei bine, n-o sa-l mai ai. Pentru ca mai inventeaza alte biruri. Tu cetatean de rand n-ai voie sa ai bani. Singurii care au acest drept sunt ei, scarnaviile politice. Tu cetatene, tu trebuie doar sa muncesti sa-ti intretii familia. N-ai voie sa simti ca traiesti. Acest drept il au doar scarnaviile politicii romanesti.
Oameni de nimic ai politicii, mergeti prin piete sa vedeti ce crede populatia despre voi. Dar mergeti deghizati, pentru ca altfel riscati lapidarea.
Calugareni
Se lasa seara. Se aude din cand in cand oracaitul broastelor si corul strident al milioanelor de tantari, gata sa-ti bea sangele intr-o clipita. Dinspre mlastina nesfarsita se ridica valatuci de abur greu mirositori. Miroase a starv si a moarte. A starv de dusman. A moarte de cotropitor dar si a os putrezit de soldat valah.
Pamantul insusi te invita sa-ti pui urechea pe el si sa-i asculti tanguielile. Apa din mlastini te cheama spre ea, ca o vrajitoare urata ce-si ascunde chipul hidos sub unduirile unei cadine frumoase. Te cheama spre ea pentru a-ti da sa bei licoarea otravita a mortii.
Oricarui om cu mintea intreaga, cand calca prin aceste locuri ii ingheata putin cate putin sangele in vene, desi e mijlocul verii. Tu calatorule, simti ca ti se ridica incet-incet parul de pe ceafa de spaima si-ti simti sudoarea rece siroind pe la tample.
Cand noaptea se lasa si numai lumina stelelor mai invaluie aceste locuri, valatucii de abur prind forme si glas. Sunt strigate de lupta, fiare ce se strivesc unele de altele, gemete de durere, nechezaturi de cai, suieraturi de sageti, bubuituri de tunuri, strigate si plansete. Un cor de sunete ce ti se perinda aievea prin cap, prinde viata prin fascinatia acestor locuri si te face sa paralizezi pret de o clipita.
Din toata aceasta nebunie, se ridica insa o uriasa umbra, care vine sa te inconjoare cu spiritul sau protector, ferindu-te de relele timpurilor.
Cand mi-am revenit din fascinatia vederii acestor locuri, mi-am aminitit de ceea ce-mi spunea o cunostinta. E vorba de un turc, student la Bucuresti, care m-a intrebat cum ma speria mama cand eram mic, ca sa nu fac prostii. I-am raspuns cu “pazea ca vine babau”. Turcul a inghitit in sec si mi-a spus ca pe el il speriau cu fraza “pazea ca vine Mihai”.
Dupa mai bine de 400 de ani, naluca de la Calugareni mai bantuie constiinte si ne mai pazeste inca de rele. Sa-I cinstim cum se cuvine amintirea!
Pamantul insusi te invita sa-ti pui urechea pe el si sa-i asculti tanguielile. Apa din mlastini te cheama spre ea, ca o vrajitoare urata ce-si ascunde chipul hidos sub unduirile unei cadine frumoase. Te cheama spre ea pentru a-ti da sa bei licoarea otravita a mortii.
Oricarui om cu mintea intreaga, cand calca prin aceste locuri ii ingheata putin cate putin sangele in vene, desi e mijlocul verii. Tu calatorule, simti ca ti se ridica incet-incet parul de pe ceafa de spaima si-ti simti sudoarea rece siroind pe la tample.
Cand noaptea se lasa si numai lumina stelelor mai invaluie aceste locuri, valatucii de abur prind forme si glas. Sunt strigate de lupta, fiare ce se strivesc unele de altele, gemete de durere, nechezaturi de cai, suieraturi de sageti, bubuituri de tunuri, strigate si plansete. Un cor de sunete ce ti se perinda aievea prin cap, prinde viata prin fascinatia acestor locuri si te face sa paralizezi pret de o clipita.
Din toata aceasta nebunie, se ridica insa o uriasa umbra, care vine sa te inconjoare cu spiritul sau protector, ferindu-te de relele timpurilor.
Cand mi-am revenit din fascinatia vederii acestor locuri, mi-am aminitit de ceea ce-mi spunea o cunostinta. E vorba de un turc, student la Bucuresti, care m-a intrebat cum ma speria mama cand eram mic, ca sa nu fac prostii. I-am raspuns cu “pazea ca vine babau”. Turcul a inghitit in sec si mi-a spus ca pe el il speriau cu fraza “pazea ca vine Mihai”.
Dupa mai bine de 400 de ani, naluca de la Calugareni mai bantuie constiinte si ne mai pazeste inca de rele. Sa-I cinstim cum se cuvine amintirea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
