Cateva consideratii asupra "razboiului modern"

“ A castiga 100 de victorii in 100 de batalii un este un exponent al inteligentei. A subjuga armata inamica fara lupta constituie adevaratul exponent al inteligentei.” - Sun Tzu, Arta razboiului. Aceasta noua era in care dezvoltarea stiintei si industriei joaca un rol determinant in puterea destructiva a fortelor armate, se caracterizeaza prin existenta a trei tipuri de arme:

• armele cu carácter de obstructie (gropi, bastioane, fortificatii),

• armele de distrugere (arcuri, arme de foc, piese de artilerie, rachete) si, in cele din urma,

• armele “pentru comunicatii” (semnale, vectori de informatii si transport, telegraful optic, radiotelefonia, radarele si satelitii). Ne aflam realmente in fata unei adevarate revolutii a informatiei si a cunostintelor care opereaza la niveluri diferite si care modifica conflictele traditionale, teritorializandu-le sau deteritorarizandu-le. Geostrategia, ea insasi fiind o stiinta de granita si cu un vadit carácter pluridisciplinar s-a imbogatit astazi cu noi termeni: razboiul cibernetic “CIBER WAR”, razboiul retelelor informatice “NET WAR” sau razboiul softurilor “SOFT WAR”.

Razboiul informatiilor “INFORMATION WARFARE” este una dintre multele expresii pe care am fost progresiv obisnuiti sa le ascultam in ultima decada, asociiindu-se atat cu sfera militara, cat si cu cea civila, cu aceasta din urma mai ales o data cu sfarsitul razboiului rece cand anumite concepte nu mai erau apanajul armatei. In ciuda faptului ca aceasta tema a facut obiectul mai multor studii realizate atat de analistii de strategie, cat si de entitati relationate cu domeniul apararii, nimeni nu a putut sa defineasca cu precizie acest termen. Majoritatea analistilor o definesc: In era digitala in care ne aflam astazi, informatia si diseminarea acesteia au ajuns la conditia de resursa vitala. Impactul noilor tehnologii asupra conflictelor si gestionarii lor se manifesta in opinia mea, cu precadere in aceasta sfera, a razboiului informatiilor, iar adevarata problema a conceptului de razboi al informatiilor rezida tocmai in faptul ca ne bazam pe un set de concepte vechi, imbracate in haina noua. Asadar, depinzand de interlocutor, acest gen de razboi se materializeaza prin: atacuri asupra sistemelor de control, aspectul cibernetic, cel electronic, pirateria electronica “hacking”, blocajul informational, razboiul bazat pe informatie in sine, aici incluzand si razboiul psihologic.

• Atacul asupra sistemelor de control se manifesta prin intermediul unor actiuni care il fac pe inamic sa se afle in imposibilitatea de a-si mai putea controla propriile sisteme defensive. Cheia problemei in acest caz o constituie capacitatea de a putea lua decizii mai repede decat inamicul, oricare ar fi el si a trece imediat la implementarea acestor decizii. Ciclul decizional nu este un lucru misterios ba dimpotriva, este chiar o realitate a vietii cotidiene. In mediul militar, acest ciclu decizional se defineste prin acronimul OODA (a Observa, a ne Orienta deciziile in functie de ceea ce tocmai s-a intamplat, a Decide cum sa procedam si a Actiona). Ca un exemplu pentru o astfel de situatie, va propun sa presupunem ca un geniu al computerelor a reusit sa intre intr-una din retelele informationale ale NATO. Piratul informatic, pe care lumea moderna il numeste hacker a eliminat informatii si a alterat alte date existente acolo, in asa fel incat sa prezinte o falsa viziune asupra a ceea ce se petrece intr-o zona de operatiuni militare. Intr-un astfel de context ipotetic, fortele NATO ar beneficia de o viziune falsa asupra realitatii existente si in cele din urma ar lua decizii dezastruoase precum bombardarea unor zone despre care s-ar crede ca ascund depozite de armament si munitie, dar unde defapt s-ar afla civili nevinovati. Bombardarea Ambasadei Chinei de la Belgrad nu se inscrie intr-un astfel de context ipotetic si este o realitate a conflictului din 1999, insa nu un hacker l-a cauzat, ci lipsa de incompetenta.

• Razboiul electronic utilizeaza mijloacele electronice in vederea neutralizarii sistemelor de comanda si control ale inamicului, garantand in acelasi timp securitatea propriilor sisteme. Acest gen de actiuni militare a debutat prin utilizarea telegrafului in 1850, iar inpactul pe carare l-au avut noile tehnologii asupra acestui gen de confruntare s-a vazut foarte bine in Revolutia din decembrie 1989, cand mai multe forte din exterior au executat un masiv bruiaj electronic asupra teritoriului romanesc, folosind pentru acest lucru tehnologii de ultima ora, carora sistemele noastre de aparare nu le-au putut face fata.

• Razboiul cibernetic este considerat de unii cerecetatori si specialisti ca fiind o parte componenta a razboiului electronic. Razboiul electronic include folosirea tuturor mijloacelor disponibile la nivel electronic si informatic pentru a neutraliza sistemele electronice si de comunicatii ale inamicului, urmarind in acelasi timp mentinerea integritatii propriilor sisteme la un nivel operational. Primii care au introdus acest concept au fost americanii, insa el este tot mai des utilizat si de catre alti “soldati cibernetici” din China, Federeatia Rusa, Japonia sau Israel.

• Pirateria electronica (hacking) este un adevarat razboi de guerilla, dar in varianta electronica in care se poate implica intr-o forma sau alta orice persoana din orice colt al lumii, cu conditia sa aiba la dispozitie un computer, un modem si sa fie inarmati cu ceva cunostinte in domeniul informaticii. De notorietate sunt hackerii romani, poate si ei o posibila arma de temut in contextul noilor conflicte ale viitorului. Internetul in sine poate deveni o arma, foarte multi programatori, tehnicieni sau simplii curiosi in ale informaticii, ce dispun de mai mult timp liber si au intentii nu tocmai bune, cauta posibile brese in sistemele de protectie ale unor mari companii sau chiar ale fortelor armate. Cu precadere in cursul ultimei decade s-a incercat transformarea acestor hackeri intr-o adevarata “arma militara”, proces care se pare ca ia amploare, iar actiunile lor au depasit de mult fictiunea si sunt o realitate , uneori cruda a lumii in care traim, internetul putand fi considerat un avantaj, dar si o serioasa vulnerabilitate.

Dezvoltarea tehnologiei computerelor si a INTERNET-ului a imbunatatit viteza si volumul informatiilor pe orizontala si pe verticala. In acelasi timp, internetul a realizat o interconectare a retelelor regionale din intreaga lume intr-o retea globala, uneori metaforic asimilata unui sat global. Internetul este in sinea lui un camp de batalie, prin el putandu-se realiza operatiuni psihologice si propaganda, dar si un posibil aliat in gestionarea conflictelor militare.

Razboiul softurilor “SOFTWAR” este forma cea mai moderna de exprimare a razboiului psihologic (propaganda neagra, alba sau gri, dezinformarea, etc). Ca parte integranta a razboiului informational, softwar-ul creaza efecte atat in domeniul conplotului, cat si al realitatii virtuale, urmarindu-se in principal controlul si anihilarea moralului adversarului.
Un bun exemplu de razboi bazat pe informatie si in care noile tehnologii au avut un important aport, este Razboiul din Golf din 1991, cand CNN-ul, prin intermediul lui Peter Arnett, trimisul special la Bagdad, a transmis “razboiul pe viu”. Observam astfel cum Statele Unite folosesc televiziune pentru a influenta opinia publica nationala si comunitatea internationala.

Un alt exemplu elocvent al modului in care noi tehnologii au influentat un conflict militar il constituie cazul iugoslav. Sarbii au invatat din conflictele precedente care au dus la dezmembrarea fostei Iugoslavii si cu deosebire din conflictul bosniac cat de important este razboiul informational la acest sfarsit de mileniu si cum trebuie el purtat. Avand si avantajul de a se fi familiarizat cu metodele aliatilor care, in treacat fie spus, au dovedit in unele situatii o descurajanta lipsa de imaginatie, recurgand, in esenta, la forme, metode si procedee cunoscute, conducerea politica si militara iugoslava s-a dovedit a fi un adversar redutabil, ripostand promt la atacurile informationale ale inamicului.

Conflictul din Iugoslavia constituie un elocvent exemplu asupra modului in care noile tehnologii au avut un impact major asupra purtarii conflictului. In perioada premergatoare declansarii actiunilor militare, s-a desfasurat o ampla operatie de cercetare, folosindu-se o gama larga de mijloace, dintre care publicatiile de specialitate le evidentiaza pe cele aerocosmice pentru descoperirea, localizarea si determinarea mijloacelor electronice ale iugoslavilor. In acest scop, s-au utilizat sisteme cu tehnica de ultima ora: AWACS, aeronave de tip EA-6 B, E-2 C si avioane fara pilot ce au actionat in special din spatiul aerian al Ungariei, dar si din Bosnia-Hertegovina, Albania si Marea Adriatica, fara a intra in spatiul aerian iugoslav. NATO a utilizat frecvent avioane F 117 STEALTH, iar in premiera bombardierul B 2 STEALTH (invizibil).

Pentru descoperirea bateriilor de rachete si artilerie, NATO a folosit o arhitectura tehnico-organizatorica de cercetare multispectrala, greu de contracarat, cuprinzand: sateliti de cercetare; avioane de cercetare si supraveghere electronica AWACS si NIMROD (Marea Britanie), EP 3 si RC 135 RIVER JOINT (SUA); pentru cercetarea prin fotografiere, inclusiv in infrarosu, aparatele CAMBARRA PR- 9 (Marea Britanie), U2, E8 (JOINT STARTS), avioane fara pilot, de toate tipurile, inclusiv de tip PREDATOR (cu raza mare de actiune); avioane F 15 E STRIKE EAGLE si F 16 C/D, dotate cu sisteme de cercetare-lovire pe timp de noapte (LANTIRN), furnizand coordonatele digitale ale obiectivelor localizate (tancuri, piese de artilerie, lansatoare de rachete, etc).

Un aspect cu totul inedit in lumea informatiilor l-a constituit comunicarea prin internet. Inceperea bombardamentelor NATO, la 24 martie 1999, s-a simtit imediat in intreaga lume on line, prin posta electronica mesajele ajungand pe intregul glob. A fost prima data cand internetul a fost folosit, intr-o masura asa de mare, ca mijloc de comunicatie si de exprimare a opiniilor.
Actiunile s-au desfasurat si intr-o tabara, si in cealalta: de exemplu, dupa ce NATO a bombardat “accidental” Ambasada Chinei din Belgrad, hackerii au “bombardat” la randul lor sit-ul Casei Albe, scotandu-l din functiune pentru cateva zile. Cum oricarei forme de atac trebuie sa i se gaseasca o forma de raspuns, au existat organizatii care au permis utilizatorilor sa se conecteze la siturile lor, de unde sa trimita e-mail-uri nemonitorizate si de unde sa poata naviga anonim pe web, facilitand comunicarea celor din zona de razboi cu lumea libera, dar in asa fel incat sa nu se poata afla cine comunica si ce informatie transmite.
Bruiajul de radiolocatie executat de formatiunile de avioane ale NATO a fost resimtit in perioada conflictului si de sistemul de aparare antiaeriana al Romaniei (pe granita de vest), fapt ce dovedeste ca fortele aliate au adoptat atunci masuri de siguranta si in raport cu tara noastra.

In perioada conflictului, in domeniul informaticii s-au evidentiat urmatoarele aspecte mai deosebite:

1. Fiecare parte combatanta si-a reprezentat pe siturile specializate din reteua internet, punctele de vedere asupra evenimentelor sub forma de interviuri extrase din presa;

2. Toate browser-ele, in perioada conflictului, au prezentat la rubrica stiri, sub forma animata (care sa atraga atentia), aspecte de ultima ora.
In Ungaria au fost dislocate, in ultima decada a lunii mai 1999 , au fost dislocate 24 avioane F-18 si 3 avioane A-10 (la baza Tszar), precum si 7 avioane KC-135 (de realimentare in zbor) si avioane AWACS (pe aerodromul Ferihegy-I). Toate au fost folosite in cadrul operatiunii “ALLIED FORCE”, in cadrul contramasurilor electronice, alaturi de procedee clasice (bruiaj si distrugerea apararii electronice), intensificandu-se actiunile specifice inselarii electronice, respectiv dezinformarea si diversiunea, combinate cu operatiunile psihologice si imagologice.
Nedispunand de tehnica de ultima ora care sa se poata ridica la standardele NATO, Belgradul a reusit totusi sa mentina cu orice pret controlul asupra populatiei prin mass-media. Chiar daca sistemul de radiorelee TV fusese distrus aproape complet de bombardamente, s-a apelat la China care le-a pus la dispozitie sarbilor un satelit. In plus, Belgradul a reusit sa organizeze un sistem de informatii care sa permita cunoasterea actiunilor adversarului, prevenind atacurile. Incepand cu 26 martie 1999, Belgradul a cerut oficial Federatiei Ruse accesul la sistemul de informatii strategic si la cel prin sateliti. Nu se cunoaste raspunsul oficial.

CONCLUZII: 

Noile amenintari cu care se confrunta lumea moderna depasesc cu mult imaginatia stramosilor nostri, asat ca sa un mai vorbim despre tehnologiile viitorului, modul in care se vor purta razboioaiele viitorului. In plan strategic, amenintarea razboiului informational elimina complet distinctia intre sistemele militare si cele civile. Conexiunea celor doua planuri, politic si militar, complica procesul de detectare a unui atac informational si dezvoltarea unei paci durabile. O intrebare foarte incomoda ce s-ar putea adresa guvernantilor in contextul aparitiei unor noi tehnologii ce ameninta viitorul razboiului informational ar fi cum controlam si cum ne protejam de acest nou flagel. Noile tehnologii din domeniul militar sunt elaborate simultan, atat la nivelul de planificare strategica, ca o arma ofensiva a razboiului modern, cat si ca o arma ce poate viza un “atac logistic”, adica exact mediul propice pentru a rupe infrastructura civila de cea de care depinde sistemul militar.

Tocmai acele state care sunt cele mai apte pentru un astfel de conflict sunt in acelasi timp si cele mai vulnerabile. Dependenta crescuta de sistemele informationale sofisticate aduce cu sine o crestere a vulnerabilitatii la actiuni ostile, inclusiv la amenintarea unor acte teroriste.
Atacurile cu noile tehnologii in campul razboiului informational sunt din ce in ce mai usor de realizat. Toate acestea, daca se mai adauga si vulnerabilitatea retelelor de comunicatii civile (extrem de atractive pentru teroristi), fac actiunile si tehnologiile ce tin de razboiul informational sa ocupe un loc important in arsenalul teroristilor.
Solutiile de securitate existente, sunt departe de a fi apte sa faca fata unor astfel de reale amenintari si este posibil ca aceasta situatie sa se mentina pana ce amenintarea s-ar putea transforma intr-un act concret, fortand astfel procesul de elaborare a unor masuri preventive.

Dumnezeu se trateaza in strainatate

Articolul de mai jos apartine unui prieten (inclusiv titlul) iar cu ingaduinta dumnealui l-am postat integral in cele ce urmeaza, datorita adevarurilor incontestabile pe care le contine. Ii multumesc pentru binevointa, in speranta ca natia se va trezi pana la urma, la fel ca in imnul national.

"Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro.
Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţe medicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. 
Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula "n-a avut zile". După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cel mult cu rujul ei.
În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau bolnavul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. 
Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie.
Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur. Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. 
Suntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la “Titu Maiorescu”. Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la“Spiru Haret” o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. 
Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau hemoroizii în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica.
Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie. 
Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania.
Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea. Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?"

Meseria diavolului - partea a doua

Despre Bombonel si ale sale fapte am mai scris in Indreptar. Si despre tagma profesionala din care provine 'mnealui am mai avut scrieri pe aici. Ba chiar ma gandesc acum ca acest personaj nefericit cu care istoria stramba de dupa 89 a napastuit Romania, nu putea avea alta meserie decat avocat. Am scris in Indreptar acum ceva ani, ca un avocat bun trebiue sa stie bine sa minta. Bombo este expert in asa ceva. La el e o simbioza foarte bine pretuita in randul avocatilor in general si al parlamentarilor in special, anume sa minta cu o putere de convingere extraordinara, cu ranjetul sau mijit in coltul gurii, semn ca intrebarile stanjenitoare vor fi fie ignorate, fie abil driblate si bagate pe maneca. Bombo provine din tagma jefuitorilor de tara imbuibati de vijelia postdecembrista, care a facut ceea ce stia mai bine. Sa duca cu presul. Pe toata lumea.
Cu alte cuvinte si-a facut treaba cum nu se putea mai bine.
Pe de alta parte sunt asa-zisii reprezentanti ai tagmei avocatesti, grupati in baroul Bucuresti, pentru care (redam din motivarea ICCJ de trimitere la zdup a lui Bombo): "Se constată că probatoriile administrate în cauză au dovedit, fără echivoc, faptul că inculpatul Năstase Adrian şi-a exercitat influenţa şi autoritatea ... în vederea obţinerii de foloase necuvenite constând în suportarea contravalorii unor materiale de propagandă electorală, în timpul campaniei sale prezidenţiale din anul 2004",  primirea de foloase necuvenite e o chestie care n-are vreo legatura cu excluderea din barou a lui Bombo, nici cu prevederea statutara a aceluiasi barou, ce prevede ca persoanele condamnate definitiv sa fie excluse.
Deci concluzia e una singura: meseria diavolului e la mare cautare in Romania si mai e si foarte banoasa, de vreme ce primirea de foloase necuvenite e cel mai comun lucru posibil.
Asadar si prin urmare Bombo ramane bine mersi membru de vaza al baroului Bucuresti. Vade retro!
Asa cum am scris in prima parte a acestui articol, n-as vrea sa fiu in pielea impielitatilor astia din barou, cand vor trebui sa dea socoteala la judecata de apoi despre multele tone de minciuni debitate prin salile pasilor pierduti din Romania, in numele argintilor diversilor musterii, printre care si eternul de acum si fascinantul, Bombo. 

Dragonul cel lacom

Am citit recent o stire conform careia China a cumparat o imensa suprafata de teren in Ucraina, pentru a face agricultura. Daca n-au fost in stare cei de acolo sa faca agricultura, vor face chinezii ca doar au de hranit un miliard si jumatate de suflete (sau cati or mai fi acum), ne luand in considerare ca au renuntat recent la legea care reglementa natalitatea.
China a avut si are un succes urias atunci cand altii se tarasc inca in recesiune, datorita combinarii intr-un mod ciudat, a doi factori. Unul a fost Deng, comunist dibaci si mai ales deschis la minte, care a inteles ca tara sa nu se poate dezvolta singura si nu poate tine pasul cu celelalte decat printr-un soi de perestroica economica chinezeasca, dar putin mai inteligent aplicata decat la rusi. Celalalt factor se cheama lacomie. Lacomia corporatiilor, lacomia capitalismului feroce.
Idiotii din puternicele firme ale vestului au dat buzna momiti de mana de lucru ieftina si si-au transferat fabricile in China, pentru ca acolo statul comunist nu permitea asocierea si grevele angajatilor. Cum sa nu-i surada capitalistului veroce sa-i plateasca robotelului chinez cativa dolari amarati pe luna, ca sa nu-i dea angajatului de la el din occident mii de dolari pe luna? Ca sa nu mai mantionam concediile, asistenta medicala, protectia muncii, etc, etc, care erau niste deziderate SF pentru roboteii respectivi si care trebuiau musai asigurate angajatilor occidentali. Si tot lacomii occidentului au facut o alta gresala. La fel de mare. Au inceput sa transfere tehnologie de varf in fabricile respective.     
Atat au asteptat serviciile secrete chinezesti. Cred ca nici lor nu le venea sa creada peste ce mina de aur au dat. Inainte, cand tehnologia era la mii de kilometri departare, trebuiau sa se strofoce serios sa puna mana pe ea. Acum le era servita pe tava.
Dupa nici 10 ani, occidentul si-a dat seama de gresa facuta si-si roade unghiile de ciuda. Dar e prea tarziu.
Acum China a devenit o mare forta economica, prin spionaj industrial dar si prin manipulare politica si diplomatica, permitandu-si acum sa declare (neoficial bineinteles) ca in maximum 10 - 20 de ani, va deveni prima putere ecomomica a lumii. Si o putere economica nu e numai economica ci si militara. Altfel nu se poate.
Si iata cum lacomia are efect de bumerang iar dragonul va musca puternic in viitor. Pe toata lumea, indiferent din ce continent face parte, nu numai pe taranii ucraineeni care au mari sanse sa se transforme in robotei ce vor munci pe mosia lor, dar care de acum apartine Chinei.

A disparut contractu' domle'

In spiritul "de-a rasu' - plansu'" care caracterizeaza foarte exact competenta nimicniciilor vremelnice din fruntea tarii din ultimul sfert de secol, aflam cu stupoare ca a disparut contractul cu firma Behtel, contract care ne-a pagubit cu aproape un miliard si jumatate de euro, bani dusi o parte pe apa sambetei, sau mai bine zis cu ajutorul ei, dincolo de partea ailalta a oceanului (ca de, aia fiind saraci, aveau nevoie de ajutoare de la noi), iar o alta parte in buzunarele fara fund ale nimicniciilor pomenite la inceput de articol, in urma carora, au mai aparut pe te miri unde, alte cartiere de viloaie, alte supermasini sau conturi babane ce vor fi pierdute in veci prin paradise fiscale nestiute. Ne-am ales in urma contractului respectiv cu o bataie de joc, respectiv un rahatel de cativa kilometri de autostrada, care daca ar fi sa-l acoperim cu foita de aur, pariez ca ar fi costat mai ieftin decat am dat americanilor de la firma respectiva.
Evident ca in urmatoarea suta de ani nimeni nu va sufla o vorbulita cam unde s-au evaporat miliardele respective. Mai evident, nici macar o lipitoare din asta politicianista nu va fi trasa macar de maneca sau bagata la puscarie pentru bataia de joc suplimentara, adusa la adresa tarii si a oamenilor care o populeaza. De ce nu va fi? Evident pentru ca cei implicati fac parte din toate partidele de hoti guvernanti, iar (am mai discutat acest aspect in Indreptar), a se da in gat unii pe altii este exclus, pentru ca sunt toti implicati in devalizarea tarii.
Prin urmare la capitolul asta stam linistiti.
Totusi smecherimea politicianista o da la parandaratelea cu prostimea, facand uz de un tertip grosier: s-a pierdut contractu' domle'. Ce nu intelegeti? Adicatelea foile alea de hartie ce valorau un miliard juma' s-au pierdut si gata. Mai mult ca sigur ca au fost furate, pentru ca de pierdut nu puteau sa fie pierdute din simplul motiv ca flacaii astia n-au gauri in diplomatele lor de marca, altfel ar fi pierdut si banii nu numai contractul, ceea ce ar fi insemnat deranj mare.
Intrebarea fireasca e cine a furat contractu'.
Am tot stat zilele astea de cand am aflat vestea asta, sa ma gandesc cine a bagat vastu' la contract domle'.
Cred ca nu e decat un raspuns. Nu puteau fi decat doi insi care puteau sa bage vastu' in caraiman. Unu e imparat si altu e rege. Care din ei (daca n-or fi fost amandoi, caz in care unu a stat de sase) e greu de spus. Cand o sa-mi pun o manea, ca sa-mi vina inspiratia mânca-v-aş, am sa va anunt.