De ce suntem asa cum suntem

Un amic mi-a trimis aceste randuri si m-a rugat sa le postez aici, ca o incercare de explicatie a marasmului conceptional si comportamental in care ne lamentam. Ma grabesc sa dau curs rugamintii sale, mai ales acum in prag de Craciun, cand ar trebui macar 5 minute sa facem o retrospectiva a comportamentului propriu si sa indeptam ceea ce este de indreptat:
1. Pentru că ne urâm între noi. - Ardeleni vs. bucureşteni, olteni vs. moldoveni, posesori de „Logan” vs. posesori de „BMW”, dinamovişti vs. stelişti, corporatişti vs. antreprenori, cumpărători vs. dezvoltatori imobiliari, etc
2. Pentru că suntem “Gică Contra” din naştere. - Orice iniţiativă în mintea noastră este sortită eşecului. “Cum, afacere în agricultură? Nu ai nicio şansă. Să vinzi cartofi la piaţă, nuuuu! Să deschizi un chioşc, nuuu, te mănâncă mafia locală, îţi sparg ăştia magazinul, vine banca şi îţi ia casa, etc, etc…”. Nici nu vedem că alţii reuşesc în jurul nostru … “Ei, ăştia au pile...”
3. Pentru că indiferent cât de scurt este drumul de parcurs sau cât de aglomerat este traficul, noi ne urcăm în maşină (chiar sa ducem copilul la scoala desi scoala e la 100 de metri distanta sau ducem gunoiul la ghena din coltul blocului)
4. Pentru că nu ne bucurăm de viaţă si suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine
5. Pentru că vecinii mai vechi din bloc se consideră proprietari ai locurilor de parcare publice din faţa blocului
6. Pentru că ridicăm 100 de biserici şi doar 2 şcoli si o gradinita
7. Pentru că ne înfofolim copiii cu 2 tricouri şi 3 pulovere chiar dacă sunt 20 de grade afară.
8. Pentru că daca vad o coada de 10 insi la un magazin, se mai adauga instantaneu inca 30 de pensionari care intreaba “ce se da?” ca inainte de 89
9. Pentru că suntem egoişti; investim tot ce avem în propriile locuinţe, însă nu vrem să dăm niciun ban pentru reparaţia blocului în care trăim, pentru parcuri, pentru curăţenie publică, pentru multe altele care aparţin şi altora....
10. Pentru că l-am ales de trei ori pe Iliescu şi de două ori pe Băsescu
11. Pentru că deşi avem o mulţime de femei frumoase, suntem o naţie de “frustraţi”
12. Pentru că am lăsat să apară Guţă, Salam, Minune …
13. Pentru cozile de la loto de Crăciun şi înainte de alegeri
14. Pentru ca daca stam mai mult de 3 secunde dupa ce a aparut lumina verde la semafor si cel din fata n-a pornit, incepem sa claxonam frenetic
15. Pentru că la nuntă invităm toţi cunoscuţii şi necunoscuţii la nunţile cărora am mers şi noi la rândul nostru
16. Pentru că McDonald’s este un succes în România
17. Pentru că românii care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari încât întorci capul după ei prin parcuri
18. Pentru că burta la bărbaţi este ‘sexy” iar fusta de o palma la femei este trendy
19. Pentru că pădurile noastre (câte mai sunt), după weekend-uri cu multe gratare arată ca o groapă menajeră
20. Pentru că nu facem nimic dacă nu suntem plătiţi
21. Pentru că nu înţelegem termenul “solidaritate socială” – mulţi dintre noi consideră că banii pe care îi dau la fondul de pensii sunt un fel de “deposit bancar” pentru bătrâneţe, nicidecum că acesta este ajutorul nostru pentru bătrânii şi bolnavii care nu mai pot munci.
22. Pentru că facem rate la bancă pentru plasmă, maşină de spălat vase si BMW, fără să ne pese de comisioane şi dobânzi, apoi dăm vina pe bănci că ne jefuiesc.
23. Pentru ca ne uitam isterizati la OTV
24. Pentru că suntem invidioşi pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care şi-a pus termopane, pe fratele care şi-a făcut vilă şi pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învăţătură, efort etc). Nuu, e mai simplu să găsim explicaţii de genul “şi-o trage cu şeful, fură de rupe, are noroc…”
25. Pentru că mai ţinem mileul şi peştele de sticla pe televizor si rapirea din serai pe perete
26. Pentru că deşi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la şcoală învăţăm despre cele câteva victorii pe care le-am avut împotriva lor. De parcă “Istoria” trebuie să fie motiv de mândrie, nu ştiinţă de studiu
27. Pentru că acum, din şcoală ieşi aşa cum ai intrat
28. Pentru că aruncăm mizeria din maşină pe geam si golim scrumiera la stop
29. Pentru că mergem la Mall fără să intenţionăm să cumpărăm ceva ci ca sa ne plimbam
30. Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masa si-si dau sangele nu ca sa salveze vieti ci pentru a avea o paine pe masa
31. Pentru ca in spitale furam medicamentele si hrana bolnavilor
32. Pentru ca nu exista unul care sa nu fi dat cel putin o data o mita si multi care sa nu fi primit mita
33. Pentru ca pentru a ne schimba conceptiile, comportamentul si gandirea, trebuie sa treaca cel putin aceiasi perioada petrecuta sub comunisti.

Si asa mai departe ...