Forta centrifuga

Cand scriu acest articol este ora 6 dupa amiaza si nu stiu inca rezultatele europarlamentarelor. Stiu insa ca prezenta la vot se anunta foarte scazuta semn al dezinteresului cetatenilor, nu atat in institutiile europene cat in partidele noastre, care se bat cu cerbicie pe cele 33 de locuri. Sa fie dezinteres, sa fie neincredere in partide, sa fie o reactie de flit a alegatorilor catre partide, ca rezultanta directa a politicilor ultraduplicitare si a situatiei economice? Nu pot raspunde la aceasta intrebare si la urma urmei nu cred ca are mare importanta.
Cred insa altceva. Ca fortei centripete aparute la nivelul deceniului 5, de creare a unei noi Europe (e adevarat ca la inceput a avut interese punctuale, respectiv controlul resurselor Germaniei) care s-a manifestat din ce in ce mai puternic in deceniile 8 si 9, incepe sa i se opuna o noua forta, ca intr-o ciudata fizica politica, respectiv forta centrifuga de faramitare europeana.
Am fost martorii nasterii acestei forte, atunci cand doua dintre tarile fondatoare ale constructiei europene, Franta si Olanda, au respins tratatul privind Constitutia Europeana, o palma extrem de usturatoare pe obrazul promotorilor ideii de Europa unita (de aceiasi origine ca si alegatorii care au votat contra).
Problema este ca tot mai multe voci din tot mai multe tari, incep sa se alature fortei centrifuge europene, din Anglia, pana in Cehia. Unii vor reformarea constructiei Europei, altii vor retragerea din Uniune, altii vor pur si simplu sa se bage in seama, pentru ca politica prezentului nu mai inseamna numai lupta in parlamentul tarii membre UE ci si in cea a Parlamentului European. Se doreste transferul circului parlamentului national in curtea celui european.
Multi cred ca astea sunt gaselnite de moment. Sper sa aiba dreptate. Dar cred ca problema este mai grava decat se crede si conceptul reconcilierii europene, cu adevarat maret, din pacate este departe de a se fi implinit. Incep sa scoata capul din ce in ce mai mult extremistii, radicalii, discursurile taioase si conflictele mentale ce se credeu a fi fost demult uitate, incep sa fie clamate in gura mare, prin diverse parti ale celor trei institutii ale Uniunii.
Acest fapt demonstreaza ca Europa nu si-a inchis complet ranile acumulate in aproape doua mii de ani de razboaie neintrerupte si ca numai naivii cred ca problemele ei sunt rezolvate.
Ce este de facut sau mai curand ce putem face noi? Putem sa fim cu ochii in patru, la Bruxelles si la Bucuresti. Putem sa ne promovam interesele cu abilitate si dibacie. Putem sa ne facem prieteni pe dusmanii dusmanilor nostri. Totul e sa stim sa-i definim pe dusmani si sa avem intelepciunea de a ne pastra consecventa in relatia cu prietenii.
Si mai putem face ceva. Sa lasam oamenii trecutului in trecut si sa ne construim mainele cu oamenii prezentului, pentru cei ai viitorului.