Frau Herta

M-a incantat castigarea celui mai important premiu din lume pentru literatura de catre o scriitore cu origini romanesti. M-a incantat pentru ca odata ce a trecut de furcile caudine ale selectiei deosebit de severe, castigarea lui este meritata. M-a incantat dar m-a si intristat in acelasi timp pentru ca parcurgand cartile ei, iti aduci aminte de realitatile crude si umilintele traite si-ti dai seama de faptul ca acest premiu isi are originea in durerea fara margini care ti-o da sentimentul ca pentru conducatorii tarii in care te-ai nascut, tu esti un fel de cantitate neglijabila si oricand poti trece la capitolul “colaterali dispensabili” sau, cu alte cuvinte, azi poti fi, maine nu.
Frau Herta a fost si este un om puternic si firav in acelasi timp. Puternic sufleteste si firav trupeste. Are puterea sa se ridice impotriva sistemului. Sa se ia de gat cu raul care o inconjura. Sa faca ceva, atunci cand noi ceilalti, in lasitatea noastra, taceam. Nu ia arma in mana pentru ca e prea grea, ci ia pixul si acesta se dovedeste mult mai periculos pentru regim decat arma. Sistemul o innabusa si numai atunci cand e pusa la indoiala insasi existenta spiritului, decide sa plece la originile sale sufletesti, inapoi, in Germania stramosilor sai.
Frau Herta Muller a facut mai mult in lupta contra raului endemic decat multi dintre noi, luati la un loc. A facut si face. Este acelasi spirit viu si critic pentru ca-si da seama ca schimbarea s-a facut numai de forma, nu si de fond. Isi da seama de jocul murdar la care am fost supusi si inca mai suntem si se revolta inca o data in paginile cartilor sale, facandu-ne sa ne aducem aminte de cat de mare a fost speranta si de cat de mica este rezultanta.
Personal, cu cat mi-aduc mai mult aminte de acele vremuri, cu atat mi-e si mai scarba. Scarba de soarta care s-a abatut asupra tarii acesteia odata cu furtuna nimicitoare al comunismului. Scarba de oamenii care au adus, intretinut si perfectionat un sistem in care calusul progresiv pus in gura oamenilor si omorarea rand pe rand a libertatilor individului si a colectivitatilor, au fost politici de stat, indelung gandite si slefuite de minti realmente ratacite si transpuse in practica de altele, indobitocite in servilism.
Mare blestem asupra natiunii. M-a intrebat prin 95 daca nu ma insel, un amic din strainatate, de ce ne-a trebuit atata timp sa scapam de comunisti. I-am raspuns ca dupa ce stai mult in pestera si iesi brusc afara, lumina puternica iti ia vederea. Daca ar fi fost numai atat, ar fi fost bine, zic acum, dupa 20 de ani. Au iesit insa din pestera comunismului si cei ce “transpuneau in practica” infamele “directive de partid”. Acesti varcolaci s-au dovedit inca o data extrem de versatili si si-au schimbat rapid blana, ajungand acum importanti “oameni de afaceri” sau politicieni ori functionari de rang inalt ai tarii. Aceste naparci sunt printre noi, trecem pe langa ei in fiecare zi, ii vedem peste tot, in ziare, la TV, cu unii ne salutam nestiind de trecutul negru ce-i apasa din Hadesul “de dinainte”. Unii sunt rude cu noi, prieteni, oameni pe care-i cunoastem de o viata si pentru care am baga mana-n foc ca nu au fost parte a “sistemului”. Va vine sa credeti ca rudele voastre apropiate v-au turnat la “baietii cu ochi albastri” atata amar de vreme?
Herta a trait astfel de cumplite vremuri. Noi la fel. Ea insa a fost mai puternica si si-a pastrat puterea sa reziste. Fie si numai pentru puterea sufleteasca de care a dat dovada, frau Herta merita recunostinta si aprecierea noastra. Cat despre recunoasterea valorii pixului ei, premiul obtinut vorbeste de la sine.