Cel mai iubit instrument de catre bucuresteni si cred de catre majoritatea locuitorilor oraselor romanesti este picamerul. Este cel mai indragit instrument din cel putin doua motive: pentru ca muzica sa melodiaosa ne incanta ciocanelele auditive si pentru ca rezultatul actiunii sale (adica groapa) e cel mai bun aliat al mecanicilor auto.
In trecut, picamerului i se mai spunea si gide (cam greu cu diacriticile) adica cel ce scurta cu un cap pe nelegiuiti sau pe cei ultralegiuiti. In prezent, picamerul si-a pastrat caracterul de pedepsitor. Bucurestenii si orasenii in general stiu de ce.
Mai este important picamerul pentru ca este omniprezent; daca ar avea carte de alegator, picamerul ar fi un factor de influenta in alegeri iar daca ar fi parlamentar si-ar forma propriul grup in legislativ avand cam acelasi coeficient de inteligenta cu fauna de pe acolo.
Spun ca este omniprezent pentru ca aproape nu exista strada, alee, ulita sau ulicioara din targul Bucurestilor si din orasele tarii, in care sa nu-si fi facut simtita prezenta.
Ce face dumnealui? Pai sparge betoane ce au fost turnate sa fie sparte si turnate in spartura.
N-ati inteles nimic? Pai nici el nu intelege cum se intampla ca dupa ce s-a turnat un strat de beton, sa fie din nou spart, sa fie astupata groapa si sa fie din nou sparta astuparea. Ca-asa-i in tenis.
Marele Toma Caragiu - Dumnezeu sa-l odihneasca - avea un moment comic la tv in care batea cuie intr-o stinghie si altul le scotea imediat dupa el, aratandu-si fiecare patalamalele. Cam asa se intampla prin targ, semn ca exista planificatori superdotati la nivelul consiliului general al capitalei (scriu cu c pentru ca altfel nu merita).
Indiferent ce coloratura si provenienta au cei ce populeaza primaria generala si cele din sectoare, picamerul a reusit sa-si mentina pozitia de lider in preferintele alesilor, semn ca e element de baza in societate. El si varul sau gunoiul impodobesc capitala si-o fac locul ideal unde sa-ti cresti copiii. Atat de ideal, incat un amic imi spunea ca cel mai bine pentru Bucuresti ar fi sa fie abandonat si sa fie creata alta capitala, ale carei strazi, locuinte, parcuri, scoli, gradinite, etc. sa fie dimensionate ca pentru un oras al secolului 21. Am reflectat la atare idee si nu o sustin fie si pentru ca prin alte parti edilii adevarati au gasit solutii elegante pentru toate problemele. Edili adevarati, nu cocliti care lustruiesc scaune in birouri si au pretentii de salarii la nivel UE. Pentru ca ai nostri cam asta fac. Se tin de talkshow-uri, de alergat secretare si asistente prin birouri cu aer conditionat, de plimbat ursu prin strainatate, de condus masini scumpe, etc. etc., ghiciti pe banii cui.
Sa nu credeti insa ca picamerul este rusinos si lucreaza (sau de cele mai multe ori se face) pe la periferii. Nu. El este prezent si in ceea ce a mai ramas din buricul bucurestilor respectiv pseudocentrul istoric. Orice om cu mintea intreaga ce traverseaza aceasta zona, nu intelege nimic.
De o parte sunt muntii de gunoaie aflati langa excavatiile care au muscat adanc de prin strazile din zona (vezi fotografia) si care dupa ce au fost facute, au ramas asa, nimeni neintelegand de ce (probabil ca vestigiile gasite sa se degradeze).
Pe de alta parte este praful de la lucrarile de refacere de la parohia lui Johny Mugurel (Johny e un fel de Dorel american) mai cunoscuta sub denumirea magulitoare de BNR. La Johny Mugurel se intampla o chestie uluitoare: se curata praful de pe ziduri prin suflare. Imaginati-va ca va faceti curat in casa dar nu aspirati praful ci il suflati - halal! Tot aici prietenul nostru picamerul musca din buncarele lui Johny Mugurel de mai bine de 1 an jumate si da semne sa respecte cincinalul.
Pe de alta alta parte mai este si problema coloraturii de zona, mult generatoare de megagunoaie, imputiciune si scandaluri.
Toate aceste aspecte fac din buricul targului un loc in care trecatorii, fie ei localnici sau straini sa se intrebe daca la nivel de primarie s-a dat vreodata la angajare sau inainte de alegeri, un test de inteligenta. Daca s-ar fi facut asa ceva, s-ar fi constatat ca multi din cei ce compun fauna birourilor de pe acolo au asigurat cel mult un loc la personalul de manipulare al toaletelor ecologice, profesie cat se poate de onorabila dealtfel.
In trecut, picamerului i se mai spunea si gide (cam greu cu diacriticile) adica cel ce scurta cu un cap pe nelegiuiti sau pe cei ultralegiuiti. In prezent, picamerul si-a pastrat caracterul de pedepsitor. Bucurestenii si orasenii in general stiu de ce.
Mai este important picamerul pentru ca este omniprezent; daca ar avea carte de alegator, picamerul ar fi un factor de influenta in alegeri iar daca ar fi parlamentar si-ar forma propriul grup in legislativ avand cam acelasi coeficient de inteligenta cu fauna de pe acolo.
Spun ca este omniprezent pentru ca aproape nu exista strada, alee, ulita sau ulicioara din targul Bucurestilor si din orasele tarii, in care sa nu-si fi facut simtita prezenta.
Ce face dumnealui? Pai sparge betoane ce au fost turnate sa fie sparte si turnate in spartura.
N-ati inteles nimic? Pai nici el nu intelege cum se intampla ca dupa ce s-a turnat un strat de beton, sa fie din nou spart, sa fie astupata groapa si sa fie din nou sparta astuparea. Ca-asa-i in tenis.
Marele Toma Caragiu - Dumnezeu sa-l odihneasca - avea un moment comic la tv in care batea cuie intr-o stinghie si altul le scotea imediat dupa el, aratandu-si fiecare patalamalele. Cam asa se intampla prin targ, semn ca exista planificatori superdotati la nivelul consiliului general al capitalei (scriu cu c pentru ca altfel nu merita).
Indiferent ce coloratura si provenienta au cei ce populeaza primaria generala si cele din sectoare, picamerul a reusit sa-si mentina pozitia de lider in preferintele alesilor, semn ca e element de baza in societate. El si varul sau gunoiul impodobesc capitala si-o fac locul ideal unde sa-ti cresti copiii. Atat de ideal, incat un amic imi spunea ca cel mai bine pentru Bucuresti ar fi sa fie abandonat si sa fie creata alta capitala, ale carei strazi, locuinte, parcuri, scoli, gradinite, etc. sa fie dimensionate ca pentru un oras al secolului 21. Am reflectat la atare idee si nu o sustin fie si pentru ca prin alte parti edilii adevarati au gasit solutii elegante pentru toate problemele. Edili adevarati, nu cocliti care lustruiesc scaune in birouri si au pretentii de salarii la nivel UE. Pentru ca ai nostri cam asta fac. Se tin de talkshow-uri, de alergat secretare si asistente prin birouri cu aer conditionat, de plimbat ursu prin strainatate, de condus masini scumpe, etc. etc., ghiciti pe banii cui.
Sa nu credeti insa ca picamerul este rusinos si lucreaza (sau de cele mai multe ori se face) pe la periferii. Nu. El este prezent si in ceea ce a mai ramas din buricul bucurestilor respectiv pseudocentrul istoric. Orice om cu mintea intreaga ce traverseaza aceasta zona, nu intelege nimic.
De o parte sunt muntii de gunoaie aflati langa excavatiile care au muscat adanc de prin strazile din zona (vezi fotografia) si care dupa ce au fost facute, au ramas asa, nimeni neintelegand de ce (probabil ca vestigiile gasite sa se degradeze).
Pe de alta parte este praful de la lucrarile de refacere de la parohia lui Johny Mugurel (Johny e un fel de Dorel american) mai cunoscuta sub denumirea magulitoare de BNR. La Johny Mugurel se intampla o chestie uluitoare: se curata praful de pe ziduri prin suflare. Imaginati-va ca va faceti curat in casa dar nu aspirati praful ci il suflati - halal! Tot aici prietenul nostru picamerul musca din buncarele lui Johny Mugurel de mai bine de 1 an jumate si da semne sa respecte cincinalul.
Pe de alta alta parte mai este si problema coloraturii de zona, mult generatoare de megagunoaie, imputiciune si scandaluri.
Toate aceste aspecte fac din buricul targului un loc in care trecatorii, fie ei localnici sau straini sa se intrebe daca la nivel de primarie s-a dat vreodata la angajare sau inainte de alegeri, un test de inteligenta. Daca s-ar fi facut asa ceva, s-ar fi constatat ca multi din cei ce compun fauna birourilor de pe acolo au asigurat cel mult un loc la personalul de manipulare al toaletelor ecologice, profesie cat se poate de onorabila dealtfel.
