Despre marlania ca arta - episodul 1.

Mai zilele trecute am plecat cu masina de la birou catre casa, pe cheiul preacuratei garle dambovitene, pe la chindie. Nu zic ca am mers nasol, daca nasol inseamna sa faci un kilomeru in 15 minute pentru ca stiti cu totii ca se poate si mai rau ca de, vorbim despre minunata circulatie auto a Bucurestilor. Nu zic nici ca am facut pana pentru ca am vazut o groapa prea tarziu, neatentia mea cauzandu-se faptului ca ascultam la radio ce se mai intampla cu niscaiva tancuri rusesti pierdute cica prin partea ailalta a Marii Megre, prin Georgia.
Zic ca am oprit masina ca sa fac operatia asta de schimbare a rotii - foarte curata dealtfel cand jegul de pe asfalt se combina cu transpiratia cauzata de cele 50 de grade de la nivelul solului - langa un ditamai gipan care de la nivelul rotii mele dezumflate parea ca un fel de tanc rusesc despre care am facut vorbire mai sus - ma rog, unul cu mai mult crom decat celebrele T35 care au traversat stepa bolsevica, ajungand la Berlin.
In gipanu' cu pricina, o duduita ce tragea cu multa pasiune dintr-o tigara si al carei decolteu parea ca se va revarsa in urmatoarele 5 minute peste portiera masinii si un haidamac de doi pe doi, precum cei pe care-i vezi in filme, participand la plimbarea de pranz in penitenciare.
Duduita ma vede ca incep preaminunata operatie si se pune pe ras, aratandu-ma haidamacului cum ma strofocam. Asta se pune si el pe ras, deschide portiera hardughiei, goleste pe sosea scrumiera plina si-mi striga - baaa, ia-ti alta baaa, dupa care demareaza in atata tromba ca nu numai ca ma umple de si mai mult praf, dar ii ia fata unui amarat care avea neinspiratia sa treaca pe la acea ora, cu Dacia lui antica, prin fata hardughiei. Il loveste pe amarat cu bara cea cromata si o taie cu Mach 2 in postcombustie.
Amaratu se da jos zapacit, nu-i vine sa creada ce se intamplase, recupereaza de pe jos o ramasita de lampa ce-i sarise din preaiubita lui Dacie, fuge disperat catre mine, mai mai sa-l calce alte masini care curgeau frenetic pe acelasi chei dambovitean si-mi zice cu naduf: Ai vazut domle'? Al dracului nemernic! I-ai luat numaru ca eu n-am apucat? Ma uit la amarat, realizez ca mai am putin si explodez de furie din cauza penei, a transpiratiei, a scrumierei, a duduitei excesiv de inzestrate si a haidamacului si-mi aduc aminte ca am facut greseala sa refuz un amic care m-a batut la cap sa emigrez in Canada acum multi ani.